CE E AMORUL?

Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere, Caci mii de lacrimi nu-i ajung Si tot mai multe cere.

De-un semn in treacat de la ea El sufletul ti-l leaga, Incat sa n-o mai poti uita Viata ta intreaga.

Dar inca de te-asteapta-n prag In umbra de unghere, De se-ntalneste drag cu drag Cum inima ta cere:

Dispar si ceruri si pamant Si pieptul tau se bate, Si totu-atarna de-un cuvant Soptit pe jumatate.

Te urmareste saptamani Un pas facut alene, O dulce strangere de mani, Un tremurat de gene.

Te urmaresc luminatori Ca soarele si luna, Si peste zi de-atatea ori Si noaptea totdeuna.

Caci scris a fost ca viata ta De doru-i sa nu-ncapa, Caci te-a cuprins asemenea Lianelor din apa.

PE LANGA PLOPII FARA SOT…

Pe langa plopii fara sot Adesea am trecut; Ma cunosteau vecinii toti - Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tau ce stralucea Privii atat de des; O lume toata-ntelegea - Tu nu m-ai inteles.

De cate ori am asteptat O soapta de raspuns! O zi din viata sa-mi fi dat, O zi mi-era de-ajuns;

O ora sa fi fost amici, Sa ne iubim cu dor, S-ascult de glasul gurii mici O ora, si sa mor.

Dandu-mi din ochiul tau senin O raza dinadins, In calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trait in veci de veci Si randuri de vieti. Cu ale tale brate reci Inmarmureai maret:

Un chip de-a pururi adorat Cum nu mai au perechi Acele zane ce strabat Din timpurile vechi.

Caci te iubeam cu ochi pagani Si plini de suferinti, Ce mi-i lasara din batrani Parintii din parinti.

Azi nici macar imi pare rau Ca trec cu mult mai rar, Ca cu tristeta capul tau Se-ntoarce in zadar,

Caci azi le semeni tuturor La umblet si la port, Si te privesc nepasator C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia sa te cuprinzi De acel farmec sfant, Si noaptea candela s-aprinzi Iubirii pe pamant.

SI DACA…

Si daca ramuri bat in geam Si se cutremur plopii, E ca in minte sa te am Si-ncet sa te apropii.

Si daca stele bat in lac Adancu-i luminandu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Inseninandu-mi gandul.

Si daca norii desi se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte sa-mi aduc De tine-ntotdeuna.

GLOSSA

Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramai la toate rece.

Multe trec pe dinainte, In auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le asculte?… Tu aseaza-te deoparte, Regasindu-te pe tine, Cand cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine.

Nici incline a ei limba Recea cumpan-a gandirii Inspre clipa ce se schimba Pentru masca fericirii, Ce din moartea ei se naste Si o clipa tine poate; Pentru cine o cunoaste Toate-s vechi si noua toate.

Privitor ca la teatru Tu in lume sa te-nchipui: Joace unul si pe patru, Totusi tu ghici-vei chipu-i, Si de plange, de se cearta, Tu in colt petreci in tine Si-ntelegi din a lor arta

Ce e rau si ce e bine. Viitorul si trecutul Sunt a filei doua fete, Vede-n capat inceputul Cine stie sa le-nvete; Tot ce-a fost ori o sa fie In prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zadarnicie Te intreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace Se supun cate exista, Si de mii de ani incoace Lumea-i vesela si trista; Alte masti, aceeasi piesa, Alte guri, aceeasi gama, Amagit atat de-adese Nu spera si nu ai teama.

Nu spera cand vezi miseii La izbanda facand punte, Te-or intrece nataraii, De ai fi cu stea in frunte; Teama n-ai, cata-vor iarasi Intre dansii sa se plece, Nu te prinde lor tovaras: Ce e val, ca valul trece.

Cu un cantec de sirena, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca sa schimbe-actorii-n scena, Te momeste in varteje; Tu pe-alaturi te strecoara, Nu baga nici chiar de seama, Din cararea ta afara De te-ndeamna, de te cheama.

De te-ating, sa feri in laturi, De hulesc, sa taci din gura; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Daca stii a lor masura; Zica toti ce vor sa zica, Treaca-n lume cine-o trece; Ca sa nu-ndragesti nimica, Tu ramai la toate rece.

Tu ramai la toate rece, De te-ndeamna, de te cheama; Ce e val, ca valul trece, Nu spera si nu ai teama; Te intreaba si socoate Ce e rau si ce e bine; Toate-s vechi si noua toate: Vreme trece, vreme vine.

ODA (in metru antic)

Nu credeam sa-nvat a muri vrodata; Pururi tanar, infasurat in manta-mi, Ochii mei naltam visatori la steaua Singuratatii.

Cand deodata tu rasarisi in cale-mi, Suferinta tu, dureros de dulce… Pan-in fund baui voluptatea mortii Nenduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul inveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet, Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari… Pot sa mai renviu luminos din el ca Pasarea Phoenix?

Piara-mi ochii turburatori din cale, Vino iar in san, nepasare trista; Ca sa pot muri linistit, pe mine Mie reda-ma!

IUBIND IN TAINA…

Iubind in taina am pastrat tacere, Gandind ca astfel o sa-ti placa tie, Caci in priviri citeam o vecinicie De-ucigatoare visuri de placere.

Dar nu mai pot. A dorului tarie Cuvinte da duioaselor mistere; Vreau sa ma-nnec de dulcea-nvapaiere A celui suflet ce pe al meu stie.

Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi, Copila mea cu lungi si blonde plete?

Cu o suflare racoresti suspinu-mi, C-un zambet faci gandirea-mi sa se-mbete. Fa un sfarsit durerii… vin? la sanu-mi.

TRECUT-AU ANII…

Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri Si niciodata n-or sa vie iara, Caci nu ma-ncanta azi cum ma miscara Povesti si doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninara, Abia-ntelese, pline de-ntelesuri - Cu-a tale umbre azi in van ma-mpresuri, O, ceas al tainei, asfintit de sara.

Sa smulg un sunet din trecutul vietii, Sa fac, o, suflet, ca din nou sa tremuri Cu mana mea in van pe lira lunec;

Pierdut e totu-n zarea tineretii Si muta-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul creste-n urma mea… ma-ntunec!

VENETIA

S-a stins viata falnicei Venetii, N-auzi cantari, nu vezi lumini de baluri; Pe scari de marmura, prin vechi portaluri, Patrunde luna, inalbind paretii.

Okeanos se plange pe canaluri… El numa-n veci e-n floarea tineretii, Miresei dulci i-ar da suflarea vietii, Izbeste-n ziduri vechi, sunand din valuri.

Ca-n tintirim tacere e-n cetate. Preot ramas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul noptii bate.

Cu glas adanc, cu graiul de Sibile, Rosteste lin in clipe cadentate: "Nu-nvie mortii - e-n zadar, copile!"

SE BATE MIEZUL NOPTII…

Se bate miezul noptii in clopotul de-arama, Si somnul, vames vietii, nu vrea sa-mi ieie vama. Pe cai batute-adesea vrea mintea sa ma poarte, S-asaman intre-olalta viata si cu moarte; Ci cumpana gandirii-mi si azi nu se mai schimba, Caci intre amandoua sta neclintita limba.

CU MANE ZILELE-TI ADAOGI…

Cu mane zilele-ti adaogi, Cu ieri viata ta o scazi Si ai cu toate astea-n fata De-a pururi ziua cea de azi.

Cand unul trece, altul vine In asta lume a-l urma, Precum cand soarele apune El si rasare undeva.

Se pare cum ca alte valuri Cobor mereu pe-acelasi vad, Se pare cum ca-i alta toamna, Ci-n veci aceleasi frunze cad.

Naintea noptii noastre imbla Craiasa dulcii dimineti; Chiar moartea insasi e-o parere Si un visternic de vieti.

Din orice clipa trecatoare Ast adevar il inteleg, Ca sprijina vecia-ntreaga Si-nvarte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta Si se cufunde in trecut, Tu ai s-acum comoara-ntrega Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mane zilele-ti adaogi, Cu ieri viata ta o scazi, Avand cu toate astea-n fata De-a purure ziua de azi.

Privelistile sclipitoare, Ce-n repezi siruri se distern, Repaosa nestramutate Sub raza gandului etern.

PESTE VARFURI

Peste varfuri trece luna, Codru-si bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul suna.

Mai departe, mai departe, Mai incet, tot mai incet, Sufletu-mi nemangaiet Indulcind cu dor de moarte.

De ce taci, cand fermecata Inima-mi spre tine-ntorn? Mai suna-vei dulce corn, Pentru mine vre odata?

SOMNOROASE PASARELE…

Somnoroase pasarele Pe la cuiburi se aduna, Se ascund in ramurele - Noapte buna!

Doar izvoarele suspina, Pe cand codrul negru tace; Dorm si florile-n gradina - Dormi in pace!

Trece lebada pe ape Intre trestii sa se culce - Fie-ti ingerii aproape, Somnul dulce!

Peste-a noptii feerie Se ridica mandra luna, Totu-i vis si armonie - Noapte buna!

DE-OR TRECE ANII…

De-or trece anii cum trecura, Ea tot mai mult imi va plac?, Pentru ca-n toat-a ei faptura E-un "nu stiu cum" s-un "nu stiu ce".

M-a fermecat cu vro scanteie Din clipa-n care ne vazum? Desi nu e decat femeie, E totusi altfel, "nu stiu cum".

De-aceea una-mi este mie De ar vorbi, de ar tac?; Dac-al ei glas e armonie, E si-n tacerea-i "nu stiu ce".

Astfel, robit de-aceeasi jale Petrec mereu acelasi drum… In taina farmecelor sale E-un "nu stiu ce" s-un "nu stiu cum".

LASA-TI LUMEA…

Lasa-ti lumea ta uitata, Mi te da cu totul mie, De ti-ai da viata toata, Nime-n lume nu ne stie.

Vin? cu mine, rataceste Pe carari cu cotituri, Unde noaptea se trezeste Glasul vechilor paduri.

Printre crengi scanteie stele, Farmec dand cararii stramte, Si afara doar de ele Nime-n lume nu ne simte.

Parul tau ti se desprinde Si frumos ti se mai sede, Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede.

Tanguiosul bucium suna, L-ascultam cu-atata drag, Pe cand iese dulcea luna Dintr-o rariste de fag.

Ii raspunde codrul verde Fermecat si dureros, Iara sufletu-mi se pierde Dupa chipul tau frumos.

Te desfaci c-o dulce sila, Mai nu vrei si mai te lasi, Ochii tai sunt plini de mila, Chip de inger dragalas.

Iata lacul. Luna plina, Poleindu-l, il strabate; El, aprins de-a ei lumina, Simte-a lui singuratate.

Tremurand cu unde-n spume, Intre trestie le farma Si visand o-ntreaga lume Tot nu poate sa adoarma.

De-al tau chip el se patrunde, Ca oglinda il alege - Ce privesti zambind in unde? Esti frumoasa, se-ntelege.

Inaltimile albastre Pleaca zarea lor pe dealuri, Aratand privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri.

E-un miros de tei in cranguri, Dulce-i umbra de rachiti Si suntem atat de singuri Si atat de fericiti!

Numai luna printre ceata Varsa apelor vapaie, Si te afla stransa-n brate, Dulce dragoste balaie.

TE DUCI…

Te duci si ani de suferinta N-or sa te vaza ochii-mi tristi, Inamorati de-a ta fiinta, De cum zambesti, de cum te misti.

Si nu e bland ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tau este Cu chip de marmura frumos.

In fata farmecul palorii Si ochi ce scanteie de vii, Sunt umezi infioratorii, De lingusiri, de viclenii.

Cand ma atingi, eu ma cutremur, Tresar la pasul tau cand treci, De-al genei tale gingas tremur Atarna viata mea de veci.

Te duci si rau n-o sa-mi mai para De-acum de ziua cea de ieri, Ca nu am fost victima iara Neinduratelor dureri.

C-auzu-mi n-o sa-l mai intuneci Cu-a gurii dulci suflari fierbinti, Pe funte-mi mana n-o s-o luneci Ca sa ma faci sa-mi ies din minti.

Puteam numiri defaimatoare In gandul meu sa-ti iscodesc, Si te uram cu-nversunare, Te blestemam, caci te iubesc.

De-acum nici asta nu-mi ramane Si n-o sa am ce blestema, Ca azi va fi ziua de mane, Ca mani toti anii s-or urma -

O toamna care intarzie Pe-un istovit si trist izvor; Deasupra-i frunzele pustie - A mele visuri care mor.

Viata-mi pare-o nebunie Sfarsita far-a fi-nceput, In toata neagra vecinicie O clipa-n brate te-am tinut.

De-atunci pornind a lui aripe S-a dus pe veci norocul meu - Reda-mi comoara unei clipe Cu ani de parere de rau!

DIN VALURILE VREMII…

Din valurile vremii, iubita mea, rasai Cu bratele de marmur, cu parul lung, balai - Si fata stravezie ca fata albei ceri Slabita e de umbra duioaselor dureri! Cu zambetul tau dulce tu mangai ochii mei, Femeie intre stele si stea intre femei Si, intorcandu-ti fata spre umarul tau stang, In ochii fericirii ma uit pierdut si plang.

Cum oare din noianul de neguri sa te rump, Sa te ridic la pieptu-mi, iubite inger scump, Si fata mea in lacrimi pe fata ta s-o plec, Cu sarutari aprinse suflarea sa ti-o-nec Si mana friguroasa s-o incalzesc la san, Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o tin.

Dar vai, un chip aievea nu esti, astfel de treci Si umbra ta se pierde in negurile reci, De ma gasesc iar singur cu bratele in jos In trista amintire a visului frumos… Zadarnic dupa umbra ta dulce le intind: Din valurile vremii nu pot sa te cuprind.

CE TE LEGENI…

- Ce te legeni, codrule, Fara ploaie, fara vant, Cu crengile la pamant? - De ce nu m-as legana, Daca trece vremea mea! Ziua scade, noaptea creste Si frunzisul mi-l rareste. Bate vantul frunza-n dunga - Cantaretii mi-i alunga; Bate vantul dintr-o parte - Iarna-i ici, vara-i departe. Si de ce sa nu ma plec, Daca pasarile trec! Peste varf de ramurele Trec in stoluri randurele, Ducand gandurile mele Si norocul meu cu ele. Si se duc pe rand, pe rand, Zarea lumii-ntunecand, Si se duc ca clipele, Scuturand aripele, Si ma lasa pustiit, Vestejit si amortit Si cu doru-mi singurel, De ma-ngan numai cu el!

LA MIJLOC DE CODRU…

La mijloc de codru des Toate pasarile ies, Din huceag de alunis, La voiosul luminis, Luminis de langa balta, Care-n trestia inalta Leganandu-se din unde, In adancu-i se patrunde Si de luna si de soare Si de pasari calatoare, Si de luna si de stele Si de zbor de randurele Si de chipul dragei mele.

MAI AM UN SINGUR DOR

Mai am un singur dor: In linistea serii Sa ma lasati sa mor La marginea marii; Sa-mi fie somnul lin Si codrul aproape, Pe-ntinsele ape Sa am un cer senin. Nu-mi trebuie flamuri, Nu voi sicriu bogat, Ci-mi impletiti un pat Din tinere ramuri.

Si nime-n urma mea Nu-mi planga la crestet, Doar toamna glas sa dea Frunzisului vested. Pe cand cu zgomot cad Izvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin varfuri lungi de brad. Patrunza talanga Al serii rece vant, Deasupra-mi teiul sfant Sa-si scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci inainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte. Luceferi, ce rasar Din umbra de cetini, Fiindu-mi prieteni, O sa-mi zambeasca iar. Va geme de patemi Al marii aspru cant… Ci eu voi fi pamant In singuratate-mi.

DE-OI ADORMI… (varianta)

De-oi adormi curand In noaptea uitarii, Sa ma duceti tacand La marginea marii.

Nu voi sicriu bogat, Faclie si flamuri, Ci-mi impletiti un pat Din tinere ramuri.

Sa-mi fie somnul lin Si codrul aproape, Luceasc-un cer senin Pe-adancile ape,

Care-n dureri adanci Se nalta la maluri, S-ar atarna de stanci Cu brate de valuri,

Se nalta, dar recad Si murmura-ntr-una, Cand pe paduri de brad Aluneca luna.

Si nime-n urma mea Nu-mi planga la crestet, Doar moartea glas sa dea Frunzisului vested.

Sa treaca lin prin vant Atotstiutoarea, Deasupra-mi teiul sfant Sa-si scuture floarea.

Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci inainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte,

Ce n-or sti ca privesc O lume de patemi, Pe cand liane cresc Pe singuratate-mi.

NU VOI MORMANT BOGAT (varianta)

Nu voi mormant bogat, Cantare si flamuri, Ci-mi impletiti un pat Din tinere ramuri. Si nime-n urma mea Nu-mi planga la crestet, Frunzisului vested Doar vantul glas sa-i dea. In linistea sarii Sa ma-ngropati, pe cand Trec stoluri greu zburand La marginea marii.

Sa-mi fie somnul lin Si codrul aproape, Luceasca cer senin Eternelor ape, Care din vai adanci Se-nalta la maluri, Cu brate de valuri S-ar atarna de stanci - Si murmura-ntr-una Cand spumegand recad, Iar pe paduri de brad Alunece luna.

Reverse dulci scantei Atotstiutoarea, Deasupra-mi crengi de tei Sa-si scuture floarea. Nemaifiind pribeag De-atunci inainte, Aduceri aminte M-or coperi cu drag Si stinsele patemi Le-or troieni cazand, Uitarea intinzand Pe singuratate-mi.

IAR CAND VOI FI PAMANT (varianta)

Iar cand voi fi pamant, In linistea serii, Sapati-mi un mormant La marginea marii.

Nu voi sicriu bogat, Podoabe si flamuri, Ci-mi impletiti un pat Din vestede ramuri.

Sa-mi fie somnul lin Si codrul aproape, Sa am un cer senin Pe-adancile ape.

S-aud cum blande cad Izvoarele-ntr-una, Pe varfuri lungi de brad Alunece luna.

S-aud pe valuri vant, Din munte talanga, Deasupra-mi teiul sfant Sa-si scuture creanga.

Si cum n-oi suferi De-atuncea-nainte, Cu flori m-or troieni Aduceri aminte.

Si cum va inceta Al inimii zbucium, Ce dulce-mi va suna Cantarea de bucium!

Vor arde-n preajma mea Luminile-n dealuri, Izbind s-or framanta Eternele valuri.

Si nime-n urma mea Nu-mi planga la crestet, Ci codrul vant sa dea Frunzisului vested.

Luceferii de foc Privi-vor din cetini Mormant far? de noroc Si fara prietini.

CRITICILOR MEI

Multe flori sunt, dar putine Rod in lume o sa poarte, Toate bat la poarta vietii, Dar se scutur multe moarte.

E usor a scrie versuri Cand nimic nu ai a spune, Insirand cuvinte goale Ce din coada au sa sune.

Dar cand inima-ti framanta Doruri vii si patimi multe, S-a lor glasuri a ta minte Sta pe toate sa le-asculte,

Ca si flori in poarta vietii Bat la portile gandirii, Toate cer intrare-n lume, Cer vesmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi, Pentru propria-ti viata, Unde ai judecatorii, Nenduratii ochi de gheata?

Ah! atuncea ti se pare Ca pe cap iti cade cerul: Unde vei gasi cuvantul Ce exprima adevarul?

Critici voi, cu flori deserte, Care roade n-ati adus - E usor a scrie versuri Cand nimic nu ai de spus.

DIANA

Ce cauti unde bate luna Pe-un alb izvor tremurator Si unde pasarile-ntr-una Se-ntrec cu glas ciripitor? N-auzi cum frunzele-n poiana Soptesc cu zgomotul de guri Ce se saruta, se harjoana In umbr-adanca de paduri?

In cea oglinda miscatoare Vrei sa privesti un straniu joc, O apa vecinic calatoare Sub ochiul tau ramas pe loc? S-a desprimavarat padurea, E-o noua viata-n orice zvon, Si numai tu gandesti aiurea, Ca tanarul Endymion.

De ce doresti singuratate Si glasul tainic de izvor? S-auzi cum codrul funza-si bate, S-adormi pe verdele covor? Iar prin lumina cea rarita, Din valuri reci, din umbre moi, S-apar-o zana linistita Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie Manute albe de omat, O fata dulce si balaie, Un trup inalt si mladiet. Ur arc de aur pe-al ei umar, Ea trece mandra la vanat Si peste frunze fara numar Abia o urma a lasat.

DIN NOAPTEA…

Din noaptea vecinicei uitari In care toate curg, A vietii noastre desmierdari Si raze din amurg,

De unde nu mai strabatu Nimic din ce-au apus - As vrea odata-n viata tu Sa te inalti in sus. Si daca ochii ce-am iubit

N-or fi de raze plini, Tu ma priveste linistit Cu stinsele lumini. Si daca glasul adorat

N-o spune un cuvant, Tot inteleg ca m-ai chemat Dincolo de mormant.

SARA PE DEAL

Sara pe deal buciumul suna cu jale, Turmele-l urc, stele le scapara-n cale, Apele plang, clar izvorand in fantane; Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.

Luna pe cer trece-asa sfanta si clara, Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara, Stelele nasc umezi pe bolta senina, Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.

Nourii curg, raze-a lor siruri despica, Stresine vechi casele-n luna ridica, Sartaie-n vant cumpana de la fantana, Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana.

Si osteniti oameni cu coasa-n spinare Vin de la camp; toaca rasuna mai tare, Clopotul vechi imple cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! in curand satul in vale-amuteste; Ah! in curand pasu-mi spre tine grabeste: Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga, Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga.

Ne-om razima capetele-unul de altul Si surazand vom adormi sub inaltul, Vechiul salcam. - Astfel de noapte bogata, Cine pe ea n-ar da viata lui toata?

NU MA INTELEGI

In ochii mei acuma nimic nu are pret Ca taina ce ascunde a tale frumuseti; Caci pentru care alta minune decat tine Mi-as risipi o viata de cugetari senine Pe basme si nimicuri, cuvinte cumpanind, Cu pieritorul sunet al lor sa te cuprind, In lanturi de imagini duiosul vis sa-l ferec, Sa-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n intunerec.

…………………………………..

Si azi cand a mea minte, a farmecului roaba, Din orisice durere iti face o podoaba, Si cand rasai nainte-mi ca marmura de clara, Cand ochiul tau cel mandru straluce in afara, Intunecand privirea-mi, de nu pot sa vad inca Ce-adanc trecut de ganduri e-n noaptea lui adanca, Azi cand a mea iubire e-atata de curata Ca farmecul de care tu esti impresurata, Ca setea cea eterna ce-o au dupaolalta Lumina de-ntunerec si marmura de dalta, Cand dorul meu e-atata de-adanc si-atat de sfant Cum nu mai e nimica in cer si pe pamant, Cand e o-namorare de tot ce e al tau, De-un zambet, de-un cutremur, de bine si de rau, Cand esti enigma insasi a vietii mele-ntregi… Azi vad din a ta vorba ca nu ma intelegi!

LA STEAUA

La steaua care-a rasarit E-o cale-atat de lunga, Ca mii de ani i-au trebuit Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins in drum In departari albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit Incet pe cer se suie: Era pe cand nu s-a zarit, Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel cand al nostru dor Pieri in noapte-adanca, Lumina stinsului amor Ne urmareste inca.

DE CE NU-MI VII

Vezi, randunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-aseaza bruma peste vii - De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar in al meu brat, Sa te privesc cu mult nesat, Sa razim dulce capul meu De sanul tau, de sanul tau!

Ti-aduci aminte cum pe-atunci Cand ne primblam prin vai si lunci, Te ridicam de subsuori De-atatea ori, de-atatea ori?

In lumea asta sunt femei Cu ochi ce izvorasc scantei… Dar, oricat ele sunt de sus, Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Caci tu inseninezi mereu Viata sufletului meu, Mai mandra decat orice stea, Iubita mea, iubita mea!

Tarzie toamna e acum, Se scutur frunzele pe drum, Si lanurile sunt pustii… De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

KAMADEVA

Cu durerile iubirii Voind sufletu-mi sa-l vindec, L-am chemat in somn pe Kama - Kamadeva, zeul indic.

El veni, copilul mandru, Calarind pe-un papagal, Avand zambetul fatarnic Pe-a lui buze de coral.

Aripi are, iar in tolba-i El pastreaza, ca sageti, Numai flori inveninate De la Gangele maret.

Puse-o floare-atunci-n arcu-i, Ma lovi cu ea in piept, Si de-atunci in orice noapte Plang pe patul meu destept…

Cu sageata-i otravita A sosit ca sa ma certe Fiul cerului albastru S-al iluziei deserte.

DIN MANUSCRISE

FRUMOASA-I…

In lacul cel verde si lin Resfrange-se cerul senin, Cu norii cei albi de argint, Cu soarele nori sfasiind. Dumbrava cea verde pe mal S-oglinda in umedul val, O stanca starpita de ger Inalt-a ei frunte spre cer. Pe stanca sfarmata ma sui, Gandirilor aripi le pui; De-acolo cu ochiul uimit Eu caut col?-n rasarit Si caut cu sufletul dus La cerul pierdut in apus. Cobor apoi stanca in jos, Ma culc intre flori cu miros, Ascult la a valului cant, La gematul dulce din vant. Natura de jur, imprejur, Pe sus e o bolta de-azur, Pe jos e un verde covor, Tesut cu mii tinere flori. Vad apa ce tremura lin Cum vantul o-ncrunta-n suspin, Simt zefiri cu-aripi de fiori Muiate in miros de flori Vad lebede, barca de vant, Prin unde din aripe dand, Vad fluturi albastri, usori Roind si band miere din flori.

De ce nu am aripi sa zbor! M-as face un flutur usor, Un flutur usor si gentil Cu suflet voios de copil, M-as pune pe-o floare de crin, Sa-i beau sufletelul din san, Caci am eu pe-o floare necaz: Frumoasa-i ca ziua de azi!

LIDA

Marea-i trista-n vantul serei. Pe ruini ce se desir Lida vede-icoana marii Si pe fata-i plang gandiri.

Blonda Lid-amor gandeste. Marea vede chipu-i pal Si-n adancu-i zugraveste Prin ruini un ideal.

Un pescar pe tarmuri trece Si din placa de argint Vede zana trista, rece Prin risipe ratacind.

Peste-un an in nopti de vara, Vezi pe luciul vagabond Cum pescaru-n luntre zboara Cu-al ruinei geniu blond.

ONDINA (Fantasie)

L-al orelor zilei sirag razator Se-nsir cele negre si mute Ce poarta in suflet mistere de-amor Palite, sublime, tacute Si noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge usoara, cu gandul, Pamantul.

Pe-un cal care soarbe prin narile-i foc, Din ceata pustie si rece Un june pe vanturi, cu capul in joc, Cu clipa gandirei se-ntrece Si calu-i turbat Zbura necurmat Manat ca de-a spaimelor zana Batrana.

Pe aripi de munte si stanci de asfalt Castelul se nalta, se-ncrunta Si crestetu-i negru si crestetu-i nalt De nouri si ani se-ncarunta, Dar astazi e viu Si-n ton auriu Rasuna din umbra cea mare Cantare.

In mii de lumine ferestrele ard, Prin care se vad trecatoare, Prin tactul cantarei sublime de bard Cum danta la umbre usoare, Cum danta usor Dulci vise de-amor. Palatul parea in magie Aurie.

Ca cerbul ce s-alta in crestet de stanci, Urmat de sageat-arzatoare, E calul ce sare prapastii adanci In zboru-i puternic si mare, Cu nara arzand, Cu coama pe vant, O data-nca pinten l-impunge Si-ajunge.

Iar junele sare usor de pe el Sub manta-i purtand mandolina, Cu inima plina de-amoru-i fidel, Cu mintea de visure plina, De grile de fier Al meu cavaler S-avanta catand pe fereasta Si-adasta:

Ca ganduri palide din ore dalbe Zboara dantandele fiinte albe, Par aromatele suflete line Duse de zephyrii de prin gradine, In coruri nymphele canta la hore Si gem in lyrele blande, sonore, Ascunse gandure de dor de duca Triste si palide ca o naluca, Apoi in cytere ele-ncordara Si plin si limpede incet cantara Glas a trecutului, ce insenina Mintea cea turbure de ganduri plina:

Pe raul dorului, manat de vanture, Veni odat? Pe-un vas cu vaslele muiate-n canture, Lin-imparat. Venit-a regele sa calce vaile Catand o sor?, Eroi se-ninima si plang femeile De-a lui amor. El fura muntilor ecouri tinere, Cantul la dor, Rapeste buzelor naivei Vinere Vorba d-amor. Pe munti in negura, pe stanci de cremene, El a catat O alba vergina, sa-i fie gemene Si te-a aflat. Tu esti cantarilor sorora gemene, Sufletul lor, Regele inimei trebuie sa-ti semene Ca vis cu dor. In tine vede-se ca e in ceriure Un Dumnezeu, Purtand sim?tria si-a ei misterure In gandul sau. Mana dar coardele unele-ntr-altele, Mana-le lin, Caci ca in sufletu-ti n-a gasit altele Regele Lin Canta cu doliul, ce-l varsa b?lele Cand plang de-amor, Sa creada lumile, sa creada stelele Ca-i tactul lor.

Cum zboara ingerii din stele-n stele, Barzii zbor, flutura printr-a lor bele; Din lungul horelor amestecate Barzii ridic a lor glasuri barbate. Arpele-n cantece par ca se sfarma Cand gem cu sufletul, cand zic de-alarma. Muzica sferelor: Seraphi adoara Inima lumilor ce-o incongioara, Dictand in cantece de fericire Stelelor tactul lor sa le inspire. Si cum colorile ce se imbina Naste a soarelui alba lumina, Astfel prin vocile rasunatoare Curge-asta mistica, dulce cantare:

Ondina, Cu ochi de dulce lumina, Cu bulce ce-nvaluie-n aur Tezaur! Idee, Pierduta-ntr-o palida fee Din planul Genezei, ce-alearga Nentreaga! Sa-nvii vii Si stanca de care rad timpii Si tot ce mai e-n nesimtire In fire? Vin? dara, Caci ochiu-ti e viata si para, Si sufletu-ti, blanda magie Ce-nvie. Sa cante Ce secoli tacu inainte, Si-a muntilor crestete nalte Sa salte.

Si din amestecul de vise dalbe, Dintre dantandele fiinte albe, Iese cum cantecul dintre suspine Regina albelor noptii regine. Paru-i ca aurul fata-ncadreaza, Cununa-n undele-i se furiseaza. Pe-o lira gingasa si argintie Manuta-i coardele le-ncurca vie Si cum din zilele poetici, june, A idealului iese minune, Astfel prin notele lirei de-amor Glasul ei tremura, dulce usor:

Lira sparta-n stanca lume, Suflet stins, muiat in nor, Plans amar luat de glume, Adevarul vrajitor:

E fiinta-mi tremuranda Care trece-n infinit, Ca un fulger fara tinta, Ca un cap fara zenit.

Si din chinuri ce ma-neaca, Eu sorb mirul cel curat Cum o lebada se pleaca, Band din lacul inghetat.

Si cu moartea cea adanca Am schimbat al vietei gand, Am fost vultur pe o stanca, Sunt o cruce pe-un mormant.

Care-i scopul vietii mele, Intreb sufletu-mpietrit? Ochiu-i stins, buzele mele De dureri a-nvinetit.

Crucea-mi pare ganditoare, Parca arde-a vietii-mi tort Si prin neguri mormantare Privesc fata mea de mort.

Dar atunci cand albe zane S-or privi-n sufetul meu, A! ganditi, ganditi la mine Ca am fost in lume eu.

Un murmur feeric desmearda, doios A salei tacere senina, Prin bolta ferestrei, arcata pompos, S-aude vibrand mandolina, S-un eco usor, Setos de amor, Se-neaca-ntr-a mandolei strune Nebune. Si toata viata lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Il pierde in coardele sale. Varsandu-l cu dor, Plangand razator, El canta cu buze de miere Durere: "De ce nu-s o floare uscata de vant Si pala ca fruntea pe moarte, Ce mila o pierde prin cruci de mormant Cu miros strivit, fara soarte, C-atunci m-ai lua, La mine-ai cata Candinda, cum e trecatoare O floare. Dar eu nu-s, copila, decat un amor Ce arde-n o inima juna, Un glas de pe buze aprinse de dor, O minte pustie, nebuna Si dulce descant Pe coarde de-argint, Cand palida mea nebunie Invie. Dar am o campie ce undoie-n flori, Campia sperantelor mele. Acolo te-asteapta razandele zori, Pletindu-ti coroana de stele. S-aduci prin amor De viata fior, In campul sperantelor vina, Ondina!"

HORIA

Sa priveasc-Ardealul lunei i-e rusine Ca-a robit copiii-i pe sub mani streine.

Ci-ntr-un nor de abur, intr-un val de ceata, Isi ascunde trista galbena ei fata.

Horia pe-un munte falnic sta calare: O coroana sura muntilor se pare,

Iar Carpatii tepeni ingropati in nori Isi vuiau prin tunet gandurile lor.

- Eu am - zise-un tunet - suflet mare, greu, Dar mai mare suflet bate-n pieptul sau;

Fruntea-mi este alba ca de ani o mie, Dara a lui nume mai mult o sa tie.

- Nalti suntem noi muntii - zise-un vechi Carpat - Dar el e mai mare, ca ni-i imparat.

Atunci luna iese norilor regina, Fruntea lui cea pala rosu o-nsenina,

Galbenele-i raze incing fruntea-i rece, Ca parea din munte diadem de rege.

Si un stol de vulturi muntele-ncongior, Cugetand ca-i Joe, Dumnezeul lor,

Cand in miezul noptii, cununat cu nymb, Fulgere arunca sus de pe Olymp.

NU E STELUTA

Nu e steluta tremuratoare Sa nu gandeasca in drum de nor La alta steaua stralucitoare, La alt amor.

Numai o viata pe gand de moarte, Numai o frunte ce-a-ngalbenit, Numai un ?tom fara de soarte Nu e iubit.

Galbena steaua fara lumina - Altar sa n-aiba un Dumnezeu - Este-al meu suflet, care declina, Sufletul meu!

DIN LYRA SPARTA…

Din lyra sparta a mea cantare Zboar-amortita, un glas de vant, Sa se opreasca tanguitoare Pe un mormant!

Oare femeia pe care mie Dumnezeu santul o-a destinat In patu-acela de cununie S-a-nfasurat?

O caut, gandu-mi si-o-nchipuieste, Dar n-am vazut-o de cand eu sunt… Oare amorul ce imi zambeste E in mormant?

CARE-O FI IN LUME…

- Care-o fi in lume si al meu amor? Sufletul intreaba inima cu dor.

Va fi manastirea cu zidiri cernite, Cu icoane sante si ingalbenite,

Va fi vitezia cu coif de arama L-ale carei flamuri patria te cheama,

Ori va fi o dulce inima de inger Sa mangaie blanda ale mele plangeri?

L-am catat in lume. Unde o sa fie Ingerul cu rasul de-alba veselie?

Unde o sa-l caut, mare Dumnezeu… Poate-i vo fantasm-a sufletului meu?

Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu Imi arat-adesea dulce chipul sau,

Caci oglinda-i rece imi arat-o zeie Cu suflet de inger, cu chip de femeie,

Dulce si iubita, santa si frumoasa, Vergina curata, steaua radioasa,

Si sa ma iubeasca, s-o iubesc si eu, Sa-i inchin viata sufletului meu.

Dar ce rade lumea? Ce rade si spune? - Femeia nu este ce crezi tu, nebune.

Fata ei e-o masca ce-ascunde-un infern Si inima-i este blestemul etern,

Buza ei e dulce, insa-i de venin, Ochiu-i te omoara, cand e mai senin.

Si-apoi ce-i amorul? Visu-i si parere, Haina stralucita pusa pe durere.

Dar daca e astfel, unde-i a mea zana Cu chipul de inger muiat in lumina?

- N-a fost niciodata. De-a fost vre odata, Atunci in mormantul cel rece o cata.

De n-a fost - imagina-ti singur in tine Un inger din ceriuri cu aripi senine,

Pe care deodata cu sufletul tau Pe lume-l trimise de sus Dumnezeu

Si care-nainte de-a-l intalni tu, In sufletul mortii fiinta-si pierdu.

Si canta pe-ast inger de dulce amor Si plange-l cu jale si plange-l cu dor;

Din sufletu-ti rece tu fa o gradina Cu rauri de canturi, cu flori de lumina;

Colo-n cimitirul cu cruci risipite Te primbla adese cu ganduri uimite;

Alege-ti o cruce, alege-un mormant Si zi: Aici doarme amorul meu sant;

Si canta la capu-i si canta mereu: Dormi dulce si dusa, tu, sufletul meu!

PHYLOSOPHIA COPILEI

Glasul placerei, dulce iubit Cheama gandirea pe a mea frunte, Ce zboara tainic ca si o luntre In oceanu-i nemarginit.

Stelele toate angeli ii par, Angeli cu aripi stralucitoare, A caror inimi tremuratoare Candele d-aur noua mi-apar.

Falnica-i pare legea Crearii, Lumi ce de focuri in lumi inot, Candeli aprinse lui Zebaot, Ce ard topirei si renvierei.

Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce Ii pare legea de a iubi, Fara ea nu e de a trai, Fara ea omul ca stins se duce.

De-aceea nu voi ca eu sa fiu: Pala idee-a Dumnezeirei, Sota copila a nesimtirei, Foc mort ce pare a arde viu.

Ci voi sa-mi caut pe-ntinsa lume O frunte alba sa o desmierd Si-n ea gandirea mea sa o pierd, Cum pierde-un ?co pribeagul nume.

Sa-ncunun capul unui iubit Cu vise d-aur in rai tesute, Pana ce ginii necunoscute Mi-ar rumpe lantul d-a fi trait.

NUMAI POETUL

Lumea toata-i trecatoare. Oamenii se trec si mor Ca si miile de unde, Ce un suflet le patrunde, Treierand necontenit Sanul marii infinit.

Numai poetul, Ca pasari ce zboara Deasupra valurilor, Trece peste nemarginirea timpului: In ramurile gandului, In sfintele lunci, Unde pasari ca el Se-ntrec in cantari.

CINE-I? (din drama "Steaua marii")

Norul tipa, marea latra, Plioscaind de stanci in veci, Si scheletele de piatra, In natura cea maratra, Stau batrane, slabe, seci.

In castelul trist si mare, Ce se nalta rece, sur, Cu fantasticul lui mur, Printre stanci cu poala-n mare Si cu fruntea-n cer de-azur;

In castel izbind de nouri, Sta-n fereastra ca un arc, Intr-a marei lungi ecouri, Fata-n val de gand si nouri - Al seraphilor monarc.

Un monarc cu fata pala Si cu par de-un aur bland, Iar in ochiu-i, ratacind, Vezi lumina matinala - Stele-albastre stralucind.

Cine-i ingerul pe maluri, Ce viseaza in castel, Cand al marei vis rebel Sfarma lumile-i de valuri De pamantul eternel?

Cine-i palida minune Ce priveste parca-n veci, Printre stanci de pietre seci, Cum se scutura de spume Ale marei unde reci?

VIATA MEA FU ZIUA

Viata mea fu ziua si ceru-mi un senin, Speranta, steaua de-aur mie-mi lucea in san Pana ce-ntr-al meu suflet deodat-ai aparut - O, ingere cazut!

Si doua stele negre lucira-n negru foc Pe cerul vietei mele; - iar geniul-noroc Ma lasa-n lume singur, dispare in abis De nour si de vis.

O raza din privire-ti viata mi-a-nnegrit, Din sanul meu speranta divina a fugit; Norocul si-a stins steaua… De m-ai iubi macar - O, inger de amar!

Dar nu!… Din lumea-mi neagra tu zbori in calea ta; Sub pasul tau pe-arena de aur vei calca Cand eu pierdut in noapte-mi nimic nu mai sperez, Ci vecinic te visez.

CAND…

Cand luna prin nouri pe lume vegheaza, Cand fiece unda se-mbraca c-o raza, Cand canta ai somnului ginii natangi - Tu tremuri si plangi.

Cand luna arunca o pala lumina Prin merii in floare-nsirati in gradina, La trunchiul unuia pe tine te-astept - Visand de destept.

Cand soarele arde si ceru-i vapaie, Pe-a lacului valuri profunde balaie, Pe-o barca impinsa de valuri ce merg - La tine alerg.

Cand vantul e-o taina, cand frunza e muta, Misterul surade prin lumea tacuta, Culeg pe-a ta frunte sublime visari - Pe ochi sarutari.

Amorul isi moaie aripele-i stinse, Tu-nchizi surazanda lungi genele-ti planse, Si fruntea mea pala pe pieptu-ti asezi - Surazi si veghezi.

Nebuna copila, ce-amesteci placerea Cu lacrimi pe care le naste durerea, Nebuna copila cu-amorul ceresc - O, cat te iubesc!

CAND MAREA…

Cand marea turbeaza de valuri impinsa Si-si scutura coama de spume si vant, Cand nori-alung ziua din lumea cea plansa, Cand tunete cant;

Atunci printre nouri, prin vant si prin unde O raza de aur se toarce usor Si-n fundul salbatec al marei patrunde Prin vant si prin nor.

Ce cauta raza din ceruri venita, Din galbena steaua ce-alearga prin cer, Ce cauta-n mare, in noaptea-i cernita Und? razele pier?

In fundul cel umed al marei turbate, In lumea-i noptoasa, in sanu-i de-amar, Luceste o steaua in piatra schimbata, In margaritar.

E-amantul a stelei ce palida trece Si-arunca prin nori a ei raza de nea, E-amantul cazut dintre stele, ce rece In mare murea.

CAND PRIVESTI OGLINDA MAREI

Cand privesti oglinda marei, Vezi in ea Tarmuri verzi si cerul sarei, Nor si stea. Unda-n plesnetul ei geme Si Eol Suna-n papura ce freme Barcarol.

Un minut daca te-ai pierde, Tu, macar, Sub noianul marii verde Si amar, Colo-n umeda-i pustie, Ca-n sicriu, Te-ai simti pe vecinicie Mort de viu.

Vezi pe buza mea palita Un suras, Vezi pe fruntea-mi linistita Dulce vis, Si al luncei vant de vara Calduros Canta-n lira mea amara Languros.

De-ai patrunde c-o privire Al meu san, Sa vezi marea-i de mahnire Si venin, Ai cunoaste-atuncea bine Traiul meu: Suflet mort, zambiri senine - Iata eu.

UNDA SPUMA

Unda spuma, vantul trece Cu suflarea-i rece Peste marea ce suspina Trista, dar senina.

Cum nu-s vantul ce alearga Pe oglinda larga, Luciul apei de-l incrunta Cu unda marunta?

Caci as trece suvenire Blanda de iubire, Peste-o mare de misteruri Ce coprinde ceruri,

Printre visele amare A copilei care O ador, o cant cum canta Harfa pe o santa.

PRIN NOPTI TACUTE

Prin nopti tacute, Prin lunce mute, Prin vantul iute, Aud un glas; Din nor ce trece, Din luna rece, Din visuri sece, Vad un obraz.

Lumea senina, Luna cea plina Si marea lina Icoana-i sunt; Ochiu-mi o cata In lumea lata, Cu mintea beata Eu plang si cant.

REPLICI

POETUL

Tu esti o unda, eu sunt o zare, Eu sunt un tarmur, tu esti o mare, Tu esti o noapte, eu sunt o stea - Iubita mea.

IUBITA

Tu esti o ziua, eu sunt un soare, Eu sunt un flutur, tu esti o floare, Eu sunt un templu, tu esti un zeu - Iubitul meu.

Tu esti un rege, eu sunt regina, Eu sunt un caos, tu o lumina, Eu sunt o arpa muiata-n vant - Tu esti un cant.

POETUL

Tu esti o frunte, eu sunt o stema, Eu sunt un geniu, tu o problema, Privesc in ochii-ti sa te ghicesc - Si te iubesc!

IUBITA

Iti par o noapte, iti par o taina Muiata-n pala a umbrei haina, Iti par un cantec sublim incet - Iubit poet?

O, tot ce-i mistic, iubite barde, In acest suflet ce tie-ti arde, Nimica nu e, nimic al meu - E tot al tau.

LA O ARTISTA

I Credeam ieri ca steaua-ti e-un suflet de inger Ce tremura-n ceruri, un cuget de aur Ce arunc-a lui raze-n o lunca de laur Cu-al cantului dar,

Iar tu, interpreta-a cerestilor plangeri, Credeam ca esti chipul ce palida stela Arunca pe-o frunte de unda rebela, Pe valul amar.

Dar astazi poetul cu inima-n ceruri, Rapit d-a ta voce in rai de misteruri, S-aduce aminte ca-n cerul deschis Vazut-a un geniu cantand Reveria, Pe-o arpa de aur, c-un Ave Maria - Si-n tine revede sublimul sau vis.

II

Cum lebada viata ei toata viseaza un cantec divin, Nu cantecul undei murinde pe luciul marei senin,

Cum galbena lunca viseaza o iarna intreaga de-un cant, Nu cantecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol in vant,

Ci lebada cantecul mortii, al mortii cu chipul ei drag, Iar lunca viseaza de doina voinicului celui pribeag:

Astfel Romania, uitata-n Carpatul cel ars si batran, Visat-a de glasul tau dulce, de cantu-ti de dorure plin.

Cum lebada stie ca glasul ce iese din luciul adanc Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plang,

Astfel Romania, ea stie ca glasul tau dulce divin Italia sora ei numai putut-a sa-l aibe in san.

Ea dara acum te saluta, ea-n visul ei te-a presupus - Tu vii ca un cantec de sora la sora ce-n lume s-a dus.

DE CE SA MORI TU?

Tu nu esti frumoasa, Marta, insa, capul tau cel blond Cand se lasa cu dulceata peste pieptu-ti ce suspina, Tu imi pari a fi un inger ce se plange pe-o ruina, Ori o luna ganditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci si tu prin lume… ca un basmu de proroc! Esti saraca dar bogata, esti mahnita dar senina! Ce sa plangi? De ce sa mori tu? Ce poti oare fi de vina Daca fata ti-e urata, pe cand anii-ti sunt de foc.

Cand ai sti tu cat simtirea-ti si privirea-nduiosata Cat te face de placuta si de demna de iubit, Tu ai rade printre lacrimi si-ai ascunde negresit In cosita ta de aur fata-ti dulce si sireata.

Altele sunt mai frumoase, mult mai mandre, mai bogate, Dar ca marmura cea rece nu au inima de fel. Pe cand tu!… esti numai suflet. Esti ca ingerul fidel Ce pe cel care iubeste ar veghea-n eternitate.

Sterge-ti ochii, blonda Marta… ochii-ti negri… doua stele Mari, profunzi ca vecinicia si ca sufletu-ti senin. O, nu stii cat e de dulce, de duios si de divin De-a te pierde-n ochii-acestia straluciti in lacrimi grele.

O, surazi, surazi odata! Sa te pot vedea… o santa, O martira ce surade printr-a lumei dor si chin, Pe cand ochiul ei cel dulce si de lacrimi inca plin Se ridica pentr-o ruga catra bolta instelata.

Ai suras?!… O! esti frumoasa… inger esti din paradis Si ma tem privind la tine… caci ti-o jur: nu m-as mira Dac-ai prinde aripi albe si la ceriuri ai zbura, Privind lumea cea profana cum se pierde in abis.

DE-AS MURI ORI DE-AI MURI

C-o bucurie trista te tin acum in brate. Privire in privire si san la san traim, Si gura ta-mi surade, si ochii tai ma-nvata Cand tinem fericirea pe san cum s-o iubim.

Dar de-oi muri vreodata, copila ganditoare, Crezi c-o sa-ncet din stele mai mult a te iubi Si-o sa petrec in pace prin lumile de soare, In care-oi dainui?

Nu, nu, copila scumpa!… De-i auzi in noapte, Cand vei veghea in ruga la candela de-argint, De-i auzi cum trista aripa unei soapte Te-atinge aiurind,

De-i auzi vreo arpa sfarmata, plangatoare, Vuind ca jalea neagra ce geme prin ruini, Sa stii ca prin a noptii de intuneric mare, La tine, inger, vin!

Si sa-mi deschizi fereastra, sa trec o boare santa Prin oalele uitate de vestejite flori, Sa mangai cu suflarea-mi a ta fata palinda, Ochii tai ganditori.

Dar de-i muri tu, inger de palida lumina, O, ce m-as face-atuncea, marite Dumnezeu? O sa te plang cu vantul ce fluiera-n ruina In rece zborul sau?

Inger venit din ceriuri, oi plange al tau nume, L-oi samana-n flori palizi si-n stelele de foc, Canta-te-as ca si raul cel scuturat de spume In nopti ce stau pe loc.

Si as primbla durerea-mi pe mari necunoscute, Prin stanci ce stau in aer, prin munti cu cap de fier, Prin selbele batrane si prin pustii tacute - Prin nourii din cer.

Pan? ce batran si palid, cu cap plesuv ca stanca, As rumpe de pe lira-mi coarde ce nu mai sun? Si as culca in piatra inima mea adanca, Cu dorul ei nebun.

LOCUL ARIPELOR

Strecor degetele mele printre buclele-ti de aur, Raze cari cad in valuri pe un san ce n-am vazut, Caci corsetul ce le-ascunde e o straja la tezaur, Iara ochii-ti, gardianii, ma opresc si ma sumut.

Ochii tai, inselatorii! A ghici nu-i pot vreodata, Caci cu doua intelesuri ma atrag si ma resping - Ma atrag cand stau ca gheata cu privirea desperata, Ma resping cand plini de flacari eu de sanul tau m-ating.

O, atunci mana ta-i tare si respinge cu putere Mana mea, care profana ar intra in santuar Sa se-ascunda-n sanii-ti tineri, pe cand eu plin de placere Sa uit lumea-n sarutarea-ti si in ochii tai de jar.

Astazi insa nu-s ca flama cea profana si avara, Inima mi-e santa astazi, cald si dulce-i pieptul meu, Azi sunt cast ca rugaciunea si timid ca primavara, Azi iubesc a ta fiinta cum iubesc pe Dumnezeu.

Tu surazi cu nencrezare?… Cat de rea esti tu, copila! Lasa ca sub gazul rosu eu la sanii-ti sa patrunz, Sa deschei corsetul ista… Tu rosind sa razi gentila, Eu s-apas fruntea-mi arzanda intre pieptii albi, rotunzi.

Si sa strecor a mea mana dupa gatu-ti de zapada! Tu rosesti… tu nu vrei, Marta?… O, de-ai sti ce caut eu… Ai surade si-al tau umar ai lasa ca sa se vada, Sa-ti privesc in ochi cu capul rezemat pe pieptul tau.

Cungiurand c-un brat molatec gatul tau cel alb ca zarea, Apasand fata-ti rosita pe-al meu piept batand mereu, Eu cu ceealalta mana pe-ai tai umeri de ninsoare: Locul aripelor albe le-as cata-n delirul meu!

LEBADA

Cand printre valuri ce salta Pe balta In ritm usor, Lebada alba cu-aripile-n vanturi In canturi Se leagana-n dor;

Aripele-i albe in apa cea calda Le scalda, Din ele batand, Si-apoi pe luciu, pe unda d-oglinde Le-ntinde: O barca de vant.

INTUNERICUL SI POETUL

INTUNERICUL

Tu care treci prin lume strain si efemer, Cu sufletu-n lumina, cu gandurile-n cer, Poet gonit de rasuri si inghetat de vant, Ce canti ca o stafie caitii din mormant, Sfarama-n stanca rece a ta nebuna lira Caci lumea este piatra si ea nu te admira. Ci tu, nebun si palid, la poalele ei plangi Ca valul care canta trecutul unei stanci, Ce vesteda, batrana se leagana prin nori, Cand stanca e eterna si valu-i trecator.

POETUL

Si tu, crezi, geniu negru, ca fara scop si tinta A lumei und-amara ma-neaca, ma framanta? Tu crezi ca eu degeaba m-am scoborat din stele Purtand pe frunte-mi raza a natiunii mele? Voi sa ridic palatul la doua dulci sorori, La Muzica si Drama… in dalbe sarbatori, Voi sa le-ngan viata si-n cupa lor aurie Sa torn zi si-ntuneric, dureri si bucurie, Sa vad trecutu-n viata, sa vad romana drama, Cum din mormant eroii istoriei ii cheama Si muzica romana chemand din muntii-n nouri, Din stelele cazande, din vaile-n ecouri, Din brazii ce suspina l-a iernei vijelie, Din fluierul cel jalnic, din buciumu-n campie, Chemand doina romana, a inimelor plangeri, A sufletului noapte, a dorurilor stangeri. Romanu-n trecut mare e mare-n viitor! Si tu vrei ca poetul sa fie trecator, Pe-a tarei sale tarmuri sa n-aiba ce sa cante? Dar nu-s colori destule in lume sa-nvesmante A muntilor Carpatici sublime idealuri, Ce-noata-n a lui suflet cum ?noata-n mare valuri Si-n creieri-i alearga de ganduri vijelii Cum ginii se sfarama-n ruinele pustii.

LA MOARTEA LUI NEAMTU

Lasati clopotul sa planga cu-a lui voce de arama, Lasati turnul ca sa miste a lui inima de fier, Caci de stele mai aproape el le da acuma sama Ca un suflet bun si nobil se indreapta catra cer.

Clopote, tu simti durerea si urmezi cu-a ta cantare, Cand din stea in stea se suie sufletul intr-un avant, Pe cand noi urmam cu pasul cel rarit de intristare Lutul palid, fara suflet, sa-l depunem in pamant.

Ochii? Cate dulci imagini au sorbit a lor lumine! Capul? O, de cate ganduri el a fost impopulat! Inima? Cata simtire framantat-a ea in sine? Sufletul? Cate sperante, cate visuri a pastrat?

Si-azi nimic. Lumea gandirei e o lume sfaramata, De lemnoasa man-a mortii inima e stoars-acum, Si imaginele-s sterse, ce prin el treceau odata, Sufletul (daca esista) printre nori isi face drum.

Ai stiut tu, scumpe frate, ca pamantu-i o ruina? Ca-i o sarcina viata? Ca-i martiriu sa traiesti? Ai stiut tu cum ca moartea e un caos de lumina, Ca la finea veciniciei te-astept stelele ceresti?

De-a vietii grea enigma tie-acuma nu-ti mai pasa, Caci problema ei cea mare la nimic o ai redus, Pe cand noua-nca viata e o cifra nenteleasa Si-n zadar catam raspunsul la-ntrebarea ce ne-am pus.

In zadar ne batem capul, triste firi vizionare, Sa citim din cartea lumei semne ce noi nu le-am scris, Potrivim sirul de ganduri pe-o sistema oarecare, Masuram masina lumei cu acea masuratoare Si gandirile-s fantome, si viata este vis.

INGERE PALID…

Ingere palid, iti e mister Cum ca a lumei valuri si soapte Este durere si neagra noapte Pe langa cer?

Nu stii tu, inger, oare sa zbori, Sa lasi pamantul, trista ruina? De-ti place cerul, a lui lumina, De ce nu mori?

O, dar pamantul inca te tine In niste lanturi tesute-n rai. De mult zburai tu in lumi senine - De nu iubeai.

SUS IN CURTEA CEA DOMNEASCA

Sus in curtea cea domneasca, La domnia din Barlad, Sade tanar domnul Vlad - Sub caciula-i taraneasca Pe-a lui umeri plete cad.

Astfel sade trist si rece La ospatul luminat Din domnescul lui palat, Cu priviri crunte si rece, Cu-ochiul negru infundat.

Fata palida si trista, Manta-i neagra pe-umeri tari, Fata spana, ochii mari - Astfel trece in revista Pe boierii lui cei mari.

Ici batrani ca iarna alba, Munti cu fruntea de arginti, Soptesc dulce si cuminti - Colo tineretea dalba Cu ras mult si fara minti.

Femei palide, frumoase, Fete blande, ochi de foc Ce [i]n gene li se joc Si-a lor raze luminoase Printe cale-si cata loc.

Sala-i mare, stralucita, Masa-i alba, oaspeti multi, Vorbe dulci sa tot asculti, Chiar lumina-i indragita De ochi lucii, de ochi multi.

SALA-I MARE, STRALUCITA

Sala-i mare, stralucita, Masa-i alba, oaspeti multi, Vorbe dulci sa tot asculti - Si lumina-i indragita De ochi lucii, de ochi multi.

Icia unii stau alene Si viseaza si gandesc, Colo altii chiuiesc, Iar femei cu lunge gene Rad in taina si privesc.

Una face ca nu vede Si cu capul sta plecat, Pe cand ochii,-namorat, A lor raze isi repede La streinul intristat.

La strein cu fruntea pala Si cu parul ca de corb - Buzele ei rosii sorb Cand in brate si pe poala Doarme dus amorul orb.

LA QUADRAT

Inger in patru colturi, o stea cu barba lunga, Cine-a stiut vrodata ca tot ce eu iubeam E-un dramaturg puternic, dar fara bani in punga, Un paralelogram?

E-un om a carui visuri la bere tot tinteaza, Ce se consuma-n asuri si joaca la hazard, Un om dorinta carui e pe biliard sa saza, Sa doarma pe biliard.

Adese ori in noapte vad umbra lui fatala, In mana cu o halba, in gura c-un carnat, In buzunari cu chifle si subsuori o oala Si rade… pana-i beat.

Visarea sa un snitel, gandirea sa o bere, Sa bea etern, acesta e visul sau ciudat - Si-odata auzi-vom ca-n cruda sa durere In bere s-a-necat.

STEAUA VIETII

Cand norii, palate fantastice negre, Cu geamuri prin cari se vede zaphyr, Ascult-ale marei lungi cantece-alegre, Cand stele se mir,

Atunci printr-o geana de nouri, deschisa, Din ochiu-i albastru se vede o stea Ce-mi miruie fruntea c-o raza de vise, C-o raza de nea.

O, steaua iubita ce-abia stai prin stele, Un sfant ochi de aur ce tremuri in nori, Ai mila si stinge lungi zilele mele - Cobori, o, cobori!

BASMUL CE I L-AS SPUNE EI

O, da-mi arpa de arama Si mi-o pune-n bratul stang. Ochii tai se plec cu teama, Tu rosesti - glasu-mi te cheama, Coardele incet te plang! Vino dar, palida zana, Pune fata pe-al meu piept, Gatul tau pe bratu-mi drept, Tu, a ochilor lumina, Ma iubesti, tu? Spune drept!

Ma iubesti! Surazi sireata Si iti pleci ochii in jos! O, lumina prea curata, De-ai cunoaste vre odata Sufletul meu dureros; De ai sti, palide inger, Cat de mult te iubesc eu, Cate nopti de-amor si rau Am vegheat zdrobit de plangeri, Scumpa mea, odorul meu!

O, atunci mi-ai cere seama Ca sa-ti spun cate-am visat, M-ai fixa fara de teama, Ai da-ncet neagra marama De pe paru-ti blond, curat; Netezind cu mana-ti alba Tampla ta - tu m-ai privi, Cu durere mi-ai zambi, Eu, jucandu-ma cu salba De pe sanii-ti, as vorbi.

Si ti-as spune, a mea iubita, Ca de mult eu te-am catat; In cararea tainuita, Prin dumbrava inverzita, Ori prin codrii cei de brad, Langa cantul de izvoare, Printre stancele de fier Ce strabat norii din cer, Intr-a pesterii racoare, Intr-a noptilor mister.

Te vedeam cu a mea minte; Si acum cand te-am gasit Pare-mi ca-mi aduc aminte Cum ca-n vremi de mai nainte Te-am vazut si te-am iubit - Sa-ti spun unde… intr-o seara Am visat un vis frumos… Pe un nour luminos Am vazut la cer o scara Ridicandu-se de jos.

Intr-a cerului marire Scara de-aur se pierdea, Iar pe-un tron de nemurire, Tron de-argint si stralucire, Maica Domnului zambea; Iar pe schitele de scara Ingeri stau treptat… treptat, Cu chip bland si luminat Si pe lire sunatoare Cantau dulce si curat.

La picioarele Mariei Genuncheat pe-un nor de-argint, Alb ca lebeda pustiei, Bland ca glasul poeziei, Sta un inger cugetand; Si-a luat arpa-i de aur Si trecand mana pe ea A-nceput a rasuna Raiul… luncile-i de laur De-un bland Ave Maria.

Acel inger!… Fata pala, Ochiul negru, par balai, L-am vazut - o stea regala, O lumina triumfala - Si de-atunci il iubesc, vai!… L-am catat in asta lume Pan? ce viata-mi se pierdu, Sufletu-mi se abatu… S-atunci te-am vazut: minune! Acel inger ai fost tu.

Cand ai lasat cerul, draga? De ce-n lume ai venit? Ai stiut ca viata-ntreaga Trista-mi inima pribeaga Tot pe tine te-a iubit? Ai stiut cine te-asteapta Si-ai venit sa rasplatesti Lungi durerile-mi lumesti, Cu zambirea-ti inteleapta Si cu ochii tai ceresti.

FRUMOASA SI JUNA

Frumoasa si juna, oh, draga-mi mai esti! Eu caut si caut in ochii-ti ceresti Si-n veci nu ma satur si-n veci as cata, Iubita, dorita, o gura - asa!

Tu tremuri, tu cauti, tu murmuri, tu razi, Cu glasul tau dulce tu raiu-mi deschizi, Cu parul tau moale tu viata mi-o legi - O stii si te faci ca nu o-ntelegi!

Sireata si dulce - copil vinovat - De ce nu ma-mbii cu al tau sarutat, De ce-astepti sa-l fur de pe ochii-ti profunzi Si-n blondele plete tu capul ti-ascunzi!

Cu mana ti-acoperi tu ochii tai dragi, Prin degete cauti, nu rade, ci taci; Pedeapsa ce meriti, columba a mea, O gura-i - Oh, da-mi-o - mi-ai dat-o - asa!

MANDRO, MANDRO…

Mandro, mandro, vrei nu vrei Un inel si doi cercei, Da mi sa ti sarut ochii tai; De vrei roche de mireasa Cingatoare de matase, Parul sa ti incurc ma lasa; De beteala o cununa Vrei pe fruntea ta cea juna, Da mi o gura, numai una Iar de vrei un barbatel Sa l iubesti, sa crezi in el, Nu l cata - ca iacata l!

IUBITA DULCE, O, MA LASA…

Iubita dulce, o, ma lasa Sa privesc fata-ti, ochiul tau ceresc, Sa mangai paru-ti d-a?ree matase, Privindu-te, de-amor sa nebunesc! Ah, bratul tau rotund e alb - se lasa Cu gratie pe umerii-mi - privesc In ochii tai, in fata ta - in gura juna, S-ascult uimit la vorba ta nebuna!

Nebuna, ca nu are sir si minte, Ci gratie s-amor copilaros, La gura ta, care zambind imi minte Spre-a coperi misterul cel duios, Ce-mi spune nu - cand da ochiu-ti fierbinte Din genele-i imi spune voluptos - Ah, tot amorul meu, copil in raze, E concentrat in fiinta-ti luminoasa!

Surasul tau o raza e de soare, Si ochii tai sunt stele-n noaptea mea, Si sanul tau de vergina, ninsoare, Ce lin l-acoperi tu cu mana ta, Cand tremurand privesti si zambitoare La-a lui dulci flori ce cresc alaturea - Si sarutarea ta - oh, spune, spune Cu ce s-aseaman dulcea-acea minune!

De n-ai fi tu, ce-ar folosi viata, Sperantele-i, si binele-i, si tot! Un vis ar fi amestecat cu ceata, Un chin ar fi - ce l-as sfarsi sa pot; Pe cand astfel o noapte e mareata, Pierduta-n stele ce in ceri inot, Prin ele trece melancolic luna - O gura da-mi, iubito - si-nca una!

Spre sarutare gura-ti se increata Si ochii tai privesc intunecat Si visatori. - Iubito, tu, glumeata, Nu stii c-a saruta e un pacat Si ca-n intunecata lor dulceata Nu s-uita ochii de copii vodat? - Fara sa planga-n urma-a lor langoare Si voluptoasa lor intunecare!

Caci ce ai zice daca eu acuma As uita toate… tu ma intelegi - E drept ca tie-o vorba-ti trebui numa Ca toata firea mea in lant s-o legi - Dar vorba aceea s?rie-ori de gluma Cu care pasiunea-mi s-o diregi Vei spune tu? - O, taci - o, taci, n-o spune - Ai spus-o? -S manios, tu,-ntelepciune!

In van vorba ta bland povatuieste - La seriozitatea ta surad; Spre sarutare gura-ti se-ncreteste, Spre sarutare ochii tai se-nchid; Sireata esti! sub geana ce umbreste Ochii-ti sclipesc, si-mi pare ca ei rad; Cu bratul ti-i acoperi?… Suparata? Ce te prefaci, iubita mea sireata?

IUBITEI

O, indulceste-ti ochii tai, iubita, O, insenina fata ta de nea. Nu stii ca-n piept inima mea ranita Tresare-adanc la intristarea ta? Tresare-adanc, tresare-adanc, iubita - Oh, in zadar mi-ncreti tu fruntea ta. Durerea chiar de-o simulezi - eu simt Fiori adanci in pieptul meu trezind.

Ah! cat esti tu de mandra si frumoasa Cand razi, cand plangi, cand ma saruti, cand - ah! Cuprind in mani eu capul tau - geloasa! - Si sarut ochii-ti plini de lacrimi, ah! Ei stralucesc ca stelele focoase Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina! Si te iubesc, si te sarut, te-ador, Amorul meu, nespusul meu amor!

O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubita, C-atunci in veci prin noapte-as rataci - Mi-as sfarma viata-n jalea cea cumplita Si de durere n-as putea muri. As purta-n timp inima-ncremenita, Cu ochii stinsi, si gura-ar amuti. Durerea ta m-ar face sa traiesc, Ca sa traiesc, ca sa innebunesc.

Asteapta dar cu moartea ta, iubita, Pan? ce de fericire-oi muri eu. Cu roze sa-ncununi fruntea-mi palita, Zambind sa ma saruti, amorul meu; De-oi invia, sa stii, dumnezeita, Ca-un somn a fost angelic, desi greu. De nu ma voi trezi, sa stii, sa stii - Ca-n veci visez la ochii tai cei vii.

Cum va fi acel vis eu nu-ti pot spune - Eu numai il gandesc cand ma cufund In ochii tai. - Neclare sunt, nebune, Acele-nchipuiri ce ma patrund. Priveste tu in ochii mei si-mi spune Ce vezi in ei, in dorul lor profund. Tot ce-ai vazut eu am vazut ?n-al tau - Nici in mormant nu pot ca sa-i uit eu.

Ei sunt minuni ce-a muri nu ma lasa. In somnul mortii m-or nelinisti, Patrunde-vor cu raza lor focoasa Chiar in sicriul unde voi dormi. Ei au patruns prin paturi neguroase Ce viata mi-a urzit pana aci - De-ati putut sparge negurile-acele, Veti lumina in veci, iubite stele!

Oh, nu-mi muri, te rog! Caci tot ce-n lume Eu am iubit murit-au prea curand - Orice amor ce n-a luat drept glume Al meu amor e astazi in mormant. - Dar astazi vad c-am pierdut doar un nume: Caci ea esti tu - tu ea - intr-un cuvant Tu mi-ai murit o data. - Sa nu-mi mori De-a doua oara, inger de amor.

Caci de-ai muri ce-as face eu in lume? N-as regasi in veci chipu-ti usor Si osandit as fi sa stau in lume - De jalea ta eu n-as putea sa mor. Acum - acum n-as plange al tau nume Ci chiar pe tine, vecinice amor: Mort, as trai eu; viu, eu as fi mort. Traieste-mi dar - c-adanc in piept te port!

CANTECUL LAUTARULUI

Ca povestea cea sarmana Care nimeni n-o-a-nteles, Trec prin vremea trista, vana, Cum prin secoli un eres.

Sunt ca lira sparta-n stanca, Sunt ca glasul din pustii, Sunt ca marea cea adanca, Sunt ca moartea intre vii.

Dintre chinuri ce ma-neaca Eu sorbeam mirul curat, Cum o lebada se pleaca Band din lacul inghetat.

Dar cu moartea cea adanca Azi eu schimb al vietii-mi gand, Am fost vultur pe o stanca, Fire-as cruce pe-un mormant!

Care-i scopul vietii mele, De ce gandu-mi e proroc, De ce stiu ce-i scris in stele, Cand in van lumea o-nvoc.

Crucea-mi para ganditoare, Parca arz-a vietii-mi tort, Caci prin neguri mormantare Voi sa vad fata-mi de mort.

Doar atunci cand prin lumine M-oi sui la Dumnezeu, Veti gandi si voi la mine Cum am fost in lume eu.

COPII ERAM NOI AMANDOI…

Copii eram noi amandoi, Frate-meu si cu mine. Din coji de nuca car cu boi Faceam si inhamam la el Culbeci batrani cu coarne.

Si el citea pe Robinson, Mi-l povestea si mie; Eu zideam Turnul Vavilon Din carti de joc si mai spuneam Si eu cate-o prostie.

Adesea la scaldat mergeam In ochiul de padure, La balta mare ajungeam Si l-al ei mijloc inotam La insula cea verde.

Din lut acolo am zidit, Din stuful des si mare, Cetate mandra la privit, Cu turnuri mari de tinichea, Cu zid impresurata.

Si frate-meu ca imparat Mi-a dat mie solie, Sa merg la broaste nempacat, Sa-i chem la batalie - Sa vedem cine-i mai tare.

Si imparatul broastelor, C-un oacac? de fala, Primi - porunc? ostilor Ca balta s-o rascoale. Si am pornit razboi.

Vai! multe broaste noi am prins - Imi pare chiar pe rege - Si-n turnul negru le-am inchis, Din insula cea verde. Spre sar-am facut pace

Si drumul broastelor le-am dat. Saltau cu bucurie, In balt-adanc s-au cufundat Ca sa nu mai revie. Noi am pornit spre casa.

Atunci rasplata am cerut Pentru a mele fapte - Si frate-meu m-a desemnat De rege-n miazanoapte Peste popoare-ndiane.

Motanul alb era vistier, Marzac cel chior ministru - Cand de la el eu leafa-mi cer, El miauna sinistru. Cordial i-am strans eu laba.

Si imparatul milostiv Mi-a dat si de sotie Pe fiica lui cu ras lasciv Si tapana, nurlie, Pe Tlantaqu-caputli.

Am multamit c-un umil semn, - Drept mantie-o prostire - M-a dus l-amanta mea de lemn, In sfanta manastire, Intr-un cotlon de soba.

Si ah! si draga-mi mai era! Vorbeam bland cu dansa, Dara ea nu-mi raspundea Si de ciuda eu atunci Am aruncat-o-n foc.

Si pe sura ne primblam Peste stuf si paie Si pe munti ne-nchipuiam. Cu fiece bataie Marsileam alaturi.

Si pe cap mi se imfla Casca de hartie, O batista intr-un bat, Steag de batalie. Cantam: Trararah!

Ah! v-ati dus visuri, v-ati dus! Mort e al meu frate. Nimeni ochii-i n-a inchis In strainatate - Poate-s deschisi si-n groapa!

Dar ades intr-al meu vis Ochii mari albastri Lumineaza - un suras Din doi vineti astri Sufletu-mi trezeste.

Eu? Mai este inima-mi Din copilarie? ………………. Ah! imi imbla ades prin gand O cantare veche. Parca-mi tiuie-aiurind Dulce in ureche: Lume, lume si iar lume!

AVEAM O MUZA

Aveam o muza, ea era frumoasa, Cum numa-n vis o data-n viata ta Poti ca sa vezi icoana radioasa, In strai de-argint a unui elf de nea! Par blond deschis, de aur si matasa, Grumazii albi si umeri coperea, Un strai de-argint strans de-un colan auros Strangea mijlocul ei cel mladios!

Si talia-i ca-n marmura sapata Stralucea alba-n transparentul strai, Sani dulci si albi ca neaua cea curata, Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai; Abia se tine haina cea bogata Prinsa usor cu un colan de pai, Astfel adesea ma gasea veghind - Nori strabatea o umbra de argint.

Crinul luminei stralucea in mana Reflectand dulce mandrul ei obraz, Razele dulci loveau fata-i senina, Rotunzii umeri si-albul ei grumaz; Parul lucea ca auru-n lumina, Straiul cadea de pe-umeri de atlaz, Ochi mari albastri-n gene lungi de aur Si fruntea-i alba-ntunecata-n laur!

O data-n viata-i muritorul vede In visul sau un chip asa d-ales! Eu… fericit c-amantul blondei Lede, Nebun de-amor, eu o vedeam ades. Venea-n singuratatea mea pe indelete, Rataceam mana-n paru-i blond si des, De pe-umeri haina-i luneca usor - Vedeai rotundul brat pan? subsuori.

Parea c-asteapta de a fi cuprinsa, De-a-si simti inima batand cu dor, Ca buza ei de-a mea sa fie-atinsa, Ca graiul ei sa tremure usor, Sa vad privirea vesela si plansa, Sa aud glasu-ntunecat de-amor Si la ureche dulce sa-i repet Cantul, ce-n gandul meu se misca-ncet.

O, imi sopteste numa-n dulci cuvinte Neintelese, pline de-nteles, O, imi surazi cu gura ta fierbinte, Tu, inger blind cu ochii plini d-eres, Caci al tau zambet imi aduce-aminte C-un inger esti ce fu din cer trimes, Ca sa mangai junia mea bogata Cu-a ta zambire dulce si curata.

S-apropia, in aer suspendata, Si bratul ei grumazu-mi cuprindea, Priveam in sus la fata-i luminata, La gura-i mica care suradea - Din ochi albastri raza-ntunecata, Plina de-amor in ochiul meu cadea, Talia ei subtire-n colan stransa Tremura scump de bratul meu cuprinsa.

Ea a murit. - Am ingropat-o-n zare. Sufletul ei de lume este plans. - Am sfarmat arfa - si a mea cantare S-a inasprit, s-a adancit - s-a stins. Imi plac a noptii turburate oare, Imi place de dureri sa fiu invins; O, de-as orbi, de-as amuti odata, Ca-n lume nu vad lumea cautata!

Eu nu vad muntii inecati de nouri, De care gandu-mi vultur s-acata; N-aud a marii inmiite-ecouri, Ce-n glasul meu maret s-amesteca; In codrii-antici n-aud muget de bouri. Trezind zilele vechi in mintea mea, Codrul din munti, raul din vale-mi tace - De ce nu pot in praf a ma preface!

DOI ASTRI

Am vazut doi astri, Stralucind albastri Sub o frunte-n vis; M-a-necat seninul Cand privii divinul, Blandul lor suras. Si mi-am zis in mine: "Inger cu lumine De-un adanc noroc… Din a vietii tale Inflorita cale Cum nu stai in loc?"

CAND CRIVATUL CU IARNA…

I Cand crivatul cu iarna din nord vine in spate Si matura cu-aripa-i campii intinse late, Cand lanuri de-argint luciu pe tara se astern, Vanturi scutur aripe, zapada norii cern…

Imi place-atuncea-n scaun sa stau in drept de vatra, S-aud canii sub garduri ca scheauna si latra, Jaraticul sa-l potol, sa-l sfarm cu lunge clesti, Sa cuget basme mandre, poetice povesti.

Pe jos sa sada fete pe tolul asternut, Sa scarmene cu mana lana, cu gura glume, Iar eu s-ascult pe ganduri si sa ma uit de lume, Cu mintea s-umblu drumul povestilor ce-aud.

Orlogiul sa sune - un greier amortit - Si cald sa treaca focul prin vinele-mi distinse, Sa vad roze de aur si sarutari aprinse In vreascuri ce-n foc puse trasnesc des risipit, Ca vorba unei babe marunta, tanduroasa.

Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasa. Din el o aud astfel cum voi sa o aud S-amestec celelalte cu glasu-i palpait. Si mandru-acest amestec gandirea-mi o descoasa, O-nsira apoi iarasi cum dansa a voit.

Astfel gandirea-nsira o mie de margele - Un sir intins si luciu dar fara de sfarsit; Somnul m-apuca-n brate prin gandurile mele Si-n somn ma mai urmeaza a lor bland glas uimit. Prin sirul lor ce suna, orlogiul cu jele L-aud sunand ca greier batran si ragusit; In urma tace chiar si a mamei rugaciune - La ganduri sclipitoare un capat ea le pune.

Ajung la ea si noaptea umbririle-i si-ntinse. Pe fruntea ei cea dulce culeg blande visari, Amorul lin isi moaie aripele lui stinse,

Pe ochii ei eu caut profunde sarutari - Ea-nchide surazanda lungi genele ei planse Si glasul ei e cantec in line tremurari, Pe sani rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea aseaza - Adorm si ea la capu-mi surade si vegheaza.

II Dar toate-acele basme in somnu-mi ma urmeaza, Se-mbina, se-nfasoara, se lupta, se desfac, Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze, Cu parul negru coade, cu chipul dulce drag, Si feti-frumosi cu plete in haine luminoase, Cu ochi caprii, nalti, mandri ca arborii de fag - In visele din somnu-mi s-adun sa se imbine, Fac nunti de patru zile si de patru nopti pline.

Imi pare-atunci ca mandra Ileana Cosinzeana, Cu ochi, albastre stele, blonda, un spic de grau, In mine se-ndrageste si-usoara-aeriana S-asaza pe genunchii-mi, cunjura gatul meu, Eu netezesc cu mana arcata ei spranceana, Ea ochii-usor si-nchide zambind in visul sau - Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le intelege, Cu buze-abia deschise imi spune blande sege.

Imi pare ca e vara, ca noaptea-i dulce bruna, Ca lanuri undoiaza, ca apele lin plang, Ca nourii ii sparge-o armonioasa luna, Ca stelele din ceruri se scutura si ning - Prin lanuri inflorite noi mergem impreuna Si mandre flori campene eu pentru dansa strang Si ea la ingrijirea-mi cea dulce imi zambeste, Iar sufletul imi rade, si inima imi creste.

Luna prin nouri inger pe lume bland vegheaza, Somnul aduce-n lume copiii lui natangi. Pe rau fiece unda se-mbraca cu o raza, Copacii se cutremur in fruntile de stanci, Lumina se-mprastie in panza luminoasa Pe merii plini cu floare-n gradinele adanci - Si eu, la trunchiul unui, visez la ea destept, In ploaia de flori roze pe dansa o astept.

Ea vine si pe sanu-mi ce dulce ea se lasa! In pletele-mi si-ncurca micuta mana ei, Si umeda-i suflare, pura, copilaroasa, Adie bland pe frunte-mi si peste ochii mei, Apoi fata-i uimita de pieptu-mi ea apasa Si lacrimi de iubire i-nunda ochii sai, Iar eu pe mani, pe gura, pe ochi, pe albu-i gat, Incet, beat de iubire, o mangai, o sarut.

Si sarutari o mie trezesc in ea mii vise Si fruntea-i turburata s-apleaca ca un crin; In ochii ei cei limpezi sub genele-i inchise, O lume e de visuri, o lume de senin; Ea fara sir vorbeste, si dulcile-i surase Cu lacrimi se amestec, si buzele-i suspin - Ea doarme astfel treaza, din somn cand se trezeste Cu buzele ma cata, cu ochii imi zambeste.

In vis ma arde soare si cerul e vapaie, Pe lac barca e-mpinsa de valuri care merg, Iar undele-i uimite, profunde si balaie Reflecta-n ele tarmii - se-ntuneca, se sterg… In barca sed s-ascult eu a inimii-mi bataie Caci eu ca randunica la dansa iar alerg - Pe-a malurilor arbori si funza este muta - Misterul lin surade pe lumea cea tacuta.

O, TE-NSENINA, INTUNERIC RECE…

O, te-nsenina, intuneric rece Al vremei. Infloreste-n neagra-ti Spelunca umeda ca si ebenul cel topit, Fa ca sa straluceasca pe-acea cale Ce duce-n vecinicie toate-acele Fiinte nevazute, cari sunt, Desi trec nesimtite, ca si vremea Ce vremuieste-adanc in tot ce e. Sa vad trecand in haina cuvenita Acele ganduri, ce-atunci cand apar Nemuritoare par, pentu c-apoi Nici sa nu stii cum de au disparut Din mintea secolilor lungi, greoi - Ca si cand n-ar fi fost. Cate fiinte Ar trebui sa treaca pe-a ta cale: Unele mandre, tantose, regale, Cu-ncoronata frunte - imbracate In purpura; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albastri… albe ca si crinul, Miscand a lor corp voluptos, ce-nvita Mai aruncand priviri de muritoare, Mai cautand iubire, ca Sirene; Unele-nchipuite, alte tampe, Unele aspre, altele duioase, Toate cerand brevet la nemurire Si toate strecutandu-se cu toate astea Pe calea care duce la orasul Uitarii, ingropat de vecinicie. Dar deasupra-astei multimi pestrite De ganduri trecatoare, vezi departe Muntii de vecinici ganduri ridicand A lor trufasa frunte catre cer: Cu nepasare ei privesc la toate Efemeridele ce trec in vale Cantand, vuind, certandu-se si toate Aspirand la un lucru care-n veci Nu poate fi a lor - eternitatea.

DEMONISM

O racla mare-i lumea. Stele-s cuie Batute-n ea si soarele-i fereasta La temnita vietii. Prin el trece Lumina franta numai dintr-o lume, Unde in loc de aer e un aur, Topit si transparent, mirositor Si cald. Campii albastre se intind, A cerurilor campuri potolind Vanata lor dulceata sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo sta la masa lunga, alba, Batranul zeu cu barba de ninsoare Si din pahare nalte bea aurora Cu spume de nori albi. Si ingeri dulci In haine de argint, frunti ca ninsoarea, Cu ochi albastri cari lin lucesc Si-ntunecat in lumea cea solara, Cu sanuri dulci, ca marmura de netezi, Ii mangai? barba lunga,-si razim? capul De umerii batrani cuprinsi de plete. Si colturoasa-i rosie corona De fulger impietrit, luceste-n aer Salbatec. Iar un inger… cel mai bland, Ingenuncheat l-a lui picioare canta Pe arfa sa si aerul roseste De voluptatea cantecului sau… Nu credeti cum ca luna-i luna. Este Fereasta carei ziua-i zicem soare. Cand ingeri canta de asupra raclei In lumea cerurilor - ele-albesc Si nu mai patrund raze aurite Prin vechi oblon - ci raze de argint Si pe pamant ajung tandari duioase Din cantecul frumos - dar numai tandari… Ici in sicriu, sub cel capac albastru Si tintuit si ferecat cu stele, Noi viermuim in mase in cadavrul Cel negru de vechime si uscat Al vechiului pamant care ne naste - Certandu-ne-ntre noi, fiinti ciudate, Gretoase in desertaciunea lor. Este un ce maret in firea noastra, Dar acel ceva nu din noi rasare. O mostenim de la Titanul mort, De la pamant, in care ne nutrim. In moartea lui e ceva sfant si mare, E o gandire-adanca si-ndrazneata Pentru ce el fu condamnat la moarte. Viata noastra e o ironie, Minciuna-i radacina ei. Dorinta De-a fi si de-a-avea singur tot ce este Principiul e de inflorirea ei. In van pamantul mort ne-nspira cateodata Din santul suc al stinsei sale viete Gandiri de-o nobila, nalta rascoala: Intoarcerea la fire si dreptate. Noi nu-l pricepem… o-ncercam adese Dar n-o putem. Facuti suntem Dupa asemanarea-acelui mare Puternic egoist, carele singur Imbracat in marirea-i solitara Ridica-n cer innourata-i frunte. In van voim a reintra-n natura, In van voim a scutura din suflet Dorinta de marire si putere, Dorinta de a fi ca el in lume: Unici. Si aceasta dorinta, Temei la state, natiuni, si cauza Razboaielor cumplite, care sunt Pasii istoriei, acest e… raul. Sa nu ne inselam. Impulsul prim La orice gand, la orisice vointa, La orice fapta-i raul. Insa Atuncea cand ne nastem, rasariti Abia din carnea vechiului Titan, Noi suntem buni - pana suntem copii. O binefacere ne da pamantul, Nepretuita-n duiosia ei, El ne permite ca sa ne intoarcem Dup-o viata vana, zgomotoasa, In sanul lui - in sanul lui si-al pacii. El ne-a si pus, batran-duiosul tata, Adanc in suflet o dorinta dulce, Si de-ntrebam aceast-enigma scumpa Ce insemneaza si daca voim A o pricepe, ea raspunde: pace. Da! pace cautam fara s-o stim. Ce n-o luam de la-nceput? De ce O cautam in lupta? Caci in lupte Nu e decat victorie pe de o parte, Cadere pe de alta - nedreptate. Si din viata noastra,-ntemeiata Pe rau, si pe nedrept si pe minciuna Si din stiinta mortii, -a renturnarii In corpul mort, din care am iesit, Se naste vesnica nefericire. Suntem copii - etern nefericiti. Dar in zadar, caci suntem dupa chipul Si-asamanarea lui. Noi suntem rai Fara de-a-avea puterea lui. Rai putem fi Mai ca si el - dara din neputinta Se naste ironia vietii noastre. In van Titanul mort ce ne-a nascut Binele ni-l voieste; in zadar Cearca-a vorbi cu noi in cugetari Stralucitoare, varii,-mbalsamate, In flori, in rauri, in glasul naturii Ce-i glasul lui, consilii vrea a da. In van. Viata, sufletul, ratiunea - Scanteia care o numim divina - Ne face a ne insala asupra firii Si-a n-o-ntelege… O, Demon, Demon! Abia-acum pricep De ce-ai urcat adancurile tale Contra naltimilor ceresti; El a fost rau si fiindca raul Puterea are de-a invinge…-nvinse. Tu ai fost drept, de-aceea ai cazut. Tu ai voit s-aduci dreptate-n lume: El e monarc si nu vrea a cunoaste Decat vointa-si proprie si-aceea E rea. Tu ai crezut, o, Demon, Ca in dreptate e putere. - Nu, Dreptatea nu-i nimic far? de putere. Catat-ai aliati intre Titanii Ce brazdau caosu-n a lor rascoala, Ai inzestrat pamantul cu gandiri, L-ai inarmat cu argumente mari Contra lui Ormuz. Si el ca tine a devenit rebel, Se zvarcoli spre ceruri spre-a le sparge, Miscand aripile-i de munti de piatra, Puterea sa cumplita - contra Lui. Dar detunat el recazu in caos - Cadavru viu, l-invali intr-o racla Albastra. Titan batran, cu aspru par de codri, Plange in veci pe cretii fetii sale Fluvii de lacrimi. De-aceea-i ca mort; Uscat… stors de dureri este adancu-i - Si de dureri a devenit granit. A lui gandiri incremenira reci In fruntea sa de stanci si devenira: Rozele dulci, rubine; foile, Smaralde, iara crinii, Diamante. Sangele sau Se prefacu in aur, iara muschii Se prefacura in argint si fier. Din carnea-i putrezita, din noroi S-au nascut viermii negrului cadavru: Oamenii. Spre a-l batjocori pana si-n moarte Ne-am nascut noi, dupa ordin divin, Facuti ca sa-si petreaca Dumnezeul Batran cu comica-ne neputinta, Sa rada-n tunet de desertaciunea Viermilor cruzi, ce s-asaman cu el, Sa poata zice-n crunta ironie: Pamant rebel, iata copiii tai!

MIRADONIZ

Miradoniz avea palat de stanci. Drept stresina era un codru vechi Si colonadele erau de munti in sir, Ce negri de bazalt se insirau, Pe cand deasupra, stresina antica, Codrul cel vechi fremea imflat de vant. O vale-adanca ce-ngropa in codri, Vechi ca pamantul, jumet? din munte, Mancand cu trunchii rupti scarile negre De stanci, care duceau sus in palat - O vale-adanca si intinsa, lunga, Taiata de un fluviu-adanc, batran, Ce pe-a lui spate valuroase pare A duce insulele ce le are-n el - O vale cat o tara e gradina Castelului Miradoniz. Iar in castel de treci prin colonade Dai de inalte hale cu plafondul Lor negru stralucit si cu paduri De flori. Paduri carora florile Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii, Si crini, ca urnele antice de argint, Se leagana pe lugerii cei nalti, Iar aeru-i varatic, dulce, moale. Ca stelele sunt musculitele prin frunze Si implu aerul cel cald cu o lumina Verzuie, clara, aromata. Fluturi - Cu parul de-aur si cu aripioare De curcubau - in haine de argint Din floare-n floare falfaiesc si-si moaie Guritele-umede si rosii in potirul Mirositor si plin de miere-al florilor. Tufe de roze sunt dumbravi umbroase Si verzi-intunecoase, presarate Cu sori dulci infoiati, mirositori - E-o florarie de giganti. Intr-un loc Crapata-i bolta de granit, de cauti Prin stresina de codru pana sus, Unde in ceruri lin pluteste luna. Ea-i o regina tanara si blonda In mantia-i albastra constelata, Cu manile unite pe-al ei piept De neaua… Trece luminand cu ochii Albastri, mari, prin straturi inflorite De nori, ce infoiate ii ofera Roze de purpur, crinii de argint; Din cand in cand cu mana-i argintoasa Ea rupe cate-o floare si-o arunca Jos pe pamant ca pe-o gandire de-aur; Colo un nor se nalta sfant si sur, Se-ncheaga, se formeaza - ?ncremeneste, Devine-un templu grec si plin de umbra Columnelor ce-l inconj?r - si prin columne Trece-argintoasa cate-o raza-a lunei. Ea drumul ia spre-acel castel. Di?dema-i De diamante-n stele contopite Brileaza-n noapte - tariile negre A domei se-nsenina - si ea intra In el. - Columnele-ard sub clara ei lumina Si arunca umbra una-ntr-alta. Ea intra-n doma… stelele-o urmeaza. Si noaptea santa plina-i de-ntuneric Pe raul sant ce curge-n valea mare Care-i gradina cea din codri vechi A lui Miradoniz. - Insule sfinte Se nalta-n el ca scorburi de tamaie. Copile sunt cu ochi rotunzi si negri, Cu flori de aur, de smarald - cu stance De smirna risipita si sfarmata In bulgari mari. Pe mandrele carari, Ce trec prin verzile si mandre plaiuri, E pulbere de-argint. Pe drumuri Ciresi in floare scutura zapada Trandafirie a-nfloririi lor, Vantul le mana, valuros le nalta, De flori troiene in loc de omat Si salcii sfinte misca a lor frunza De-argint deasupra apei si se oglindeaza In fundul ei - astfel incat se pare Ca din aceeasi radacina creste O insula in sus si una-n jos. Si nu-i nimica in aceste ramuri: Dintr-un copac intr-altul numai tes Painjini de smarald painjinisul Cel rar de diamant - si greieri canta, Ca orologii aruncate-n iarba. Se peste raul mare, de pe-un varf De arbore antic tesut-au ei Un pod din panza lor diamantoasa, Legandu-l dincolo de alti copaci. Prin podul straveziu si clar strabate A lunei raza si-nverzeste raul Cu miile lui unde, ca-ntr-o mandra Nemaivazuta feerie. - Iara peste pod Trece alba, dulce, mladioasa, juna, Alba, ca neaua noaptea, paru-i de aur Lin impletind in crinii manilor, Ivind prin haina alba membri-angelici, Abia calcand podul cel lung cu-a ei Picioare de omat, zana Miradoniz. Ea-ajunge in gradina ei de codri Si rataceste, - o umbra argintie Si luminoasa-n umbra lor cea neagra; Ici se pleaca spre-a culege-o floare, Spre-a arunca in fluviul batran, Colo alearga dup-un flutur, Il prinde - ii saruta ochii si-i da drumul; Apoi ea prinde-o pasare maiastra De aur, se asaza-ntr-a ei aripi Si zboara-n noapte printre stele de-aur.

ECO

Cu-ncetu-nsereaza si stele izvorasc Pe-a cerului arcuri marete. In umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crete Si stancile rar Ca stalpii rasar, Negriti si-ndoiti de furtuna In luna.

Diamant e in aer, in codri - miros Si umbra adanc viorie; Si luna-i a cerului scut argintos Si stele pazesc in tarie Si vaile sunt In aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor suier Din fluier.

Pe-un cal care soarbe prin narile-i foc, Din ceata pustie si rece, Un tanar, pe vanturi, cu capul in joc, Cu clipa gandirei se-ntrece Si calu-i turbat Zbura necurmat, Manat ca de-a spaimelor zana Batrana.

Pe umeri de munte, din stanci de bazalt Castelul se nalta, se-ncrunta, Si-a murilor muche si crestetu-i nalt De nouri si ani se-ncarunta, Dar astazi e viu Si-n glas auriu Rasuna din umbra cea mare Cantare.

In mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se vad trecatoare, Prin tactul cantarii pierdute de bard, Ivindu-se umbre usoare; Trec albe ca-n vant Dulci neguri de-argint, Palatul plutea in magie Aurie.

Ca cerbul uimit ce prin crestet de stanci E-urmat de sageat-arzatoare, Din cai naruite, din garle adanci, Fugarul in tropot rasare Cu nara arzand, Cu coama pe vant, O data-nca pinten l-impunge Si-ajunge.

Iar tanarul sare usor de pe el Si prundul sub pasu-i rasuna. Frumos ca din basme si tras prin inel Si nalt ca si bradul in luna, C-un salt a suit Al portii granit. Urcat intr-un arc de fereastra Adasta.

Mantaua lui neagra in luna s-a-ntins De pare-o perdea in fereasta Si gratii de fier a lui mana-a cuprins Uitandu-se-n sala cea vasta. Pe stanci de bazalt Sta calu-i inalt Si coama-i i-o imfla in luna Furtuna.

Sala-i ca aerul scaldat in soare, Muiat de-a florilor suflet racoare. In ea frumoasele fiinte albe Par ganduri palide din visuri dalbe. De-umarul junilor de razim, zboara, De raze umede ochii-s izvoare, Ca-n vant se leagana zveltele poze Prin par ce flutura cununi de roze… Si beti de muzica plutesc ca vantul, Jocul e repede, incet e cantul Si pe cand sufletul sta de betie Plutesc fiintele… o vijelie… Pana ce aria dispare, trece… O raza timida in ziua rece. Apoi perechile stand risipite S-adun in grupele oranduite Si din amestecul de vise dalbe, Din trecatoarele fiinte albe, Iese ca aria dintre suspine Regina albelor noptii regine, Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Paru-i ca aurul fata-ncadreaza, Cununa-n undele-i se furiseaza, Se-ndoaie talia-i in alba haina Parca-i o t?mida a noptii taina. Pe-o lira gingasa si argintie Manuta-i coardele le-ncurca vie, Prin blande notele lirei de-amor Glasul ei tremura dulce usor:

Prin bolta ferestrei inguste Ma uit intr-al vailor rai, Cum codrii in cale-i supune Furtuna, copila de crai.

Prin paru-i de aur, coroana Cu colturi in fulger si jar, Ea apele-n cale-i aplana Si-ndoaie batranul stejar.

Prin poarta ingurta din murii Gradinei, cetatii-mi din stanci, Cobor in adancul padurii Unde-izvoarele murmur adanci.

Prin nourii rupti trece luna Si-n sufletu-mi dor a patruns, Si parul mi-l imfla furtuna Si ochii-mi se-neaca de plans.

Doresc doar ca in fundul marii Sa ma ia cu sine-n sarai, In nalte albastrele sale, Furtuna, copila de crai.

Doresc ca sa intru cu luna In dome de nouri, ce pier - Doresc cu popoare de stele Sa merg drumul mare din cer.

Ce caut, eu nu va stiu spune, Eu singura nu stiu ce vreu, Atat e de tainic ascunsa Dorinta in sufletul meu.

Mi-e ciuda pe frunza cuminte, Pe vorb?rete valuri de rau, Ele-mi spun ce doreste-al meu suflet, Ce singura eu nu stiu.

Si flori si crenge si stele In ciuda mea taine imi spun - Ah! cum le-as smulge pe toate Sa fac din ele cununi.

In codru o creanga se-ndoaie, O poarta prin frunze, si-n prag Un chip cu ochi mari se iveste - Ah! cum mi-ar putea fi de drag.

Un murmur feeric desmearda voios A salei tacere senina. Din bolta ferestei arcata pompos S-aude vibrand mandolina

Si-un eco usor Petrece cu-amor, Cu dulcea vibrare de strune, Ce spune.

Si toata viata lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Aluneca-n cantecu-i moale S-al coardelor grai, Frumos ca din rai, Amesteca-n vorbe de miere Durere:

Sara pe deal buciumul suna cu jale, Turmele-l urc - stele li scapara-n cale, Apele plang clar izvorand in fantane; Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.

Luna pe cer trece-asa sfanta si clara, Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara, Umezi se nasc stele pe bolta senina, Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.

Nourii curg, raze-a lor siruri despica, Stresine vechi casele-n luna ridica, Scartaie-n vant cumpana de la fantana, Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana.

Si osteniti oameni cu coasa-n spinare Vin de la camp; toaca rasuna mai tare, Clopotul vechi imple cu glasul lui sara, Sufletul meu arde d-iubire ca para. Ah! in curand valea si satu-amuteste, Ah! in curand pasu-mi spre tine grabeste: Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga, Ore intregi spune-ti-oi cum imi esti draga. Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umar Si fir cu fir paru-ti aurit am sa-l numar, Ap-am sa beau din a ta gura frumsete, Dulci sarutari din ai tai ochi de blandete. Imbratisati noi vom sedea la tulpina, Fruntea-mi in foc pe ai tai sani se inclina, Ce-alaturi cresc dulci si rotunzi ca si rodii; Stelele-n cer misca-auritele zodii. Ne-om rezima capetele unul de altul Si surazand vom adormi sub inaltul, Vechiul salcam - astfel de noapte bogata, Cine pe ea n-ar da viata lui toata? …………………………….. Pe varful de munte, in codri-mbracat, De nouri gramezi se aduna Si, unul pe altul, maiestru urcat, Ei par o cetate in luna. Si boltile-n muri Si stalpii sunt suri, Lumina prin arc de fereastra E-albastra. In halele-albastre - ?nstelatele bolti - Te uiti prin coloane de nouri Si luna iesind dintr-a stancilor colti La imple cu mii de tablouri. Lumina-i de-argint In nouri s-a frant Si se-ncheaga prin naltele dome Fantome. In hainele albe de neguri de-argint Si cretii de roze purpure, Si parul pe frunte cu stele e prins, Ca ingerii albe si pure - Prin gene de nor, Ca visuri strecor, Ducand instelata lor viata Prin ceata. Un suier in noapte, prin codri, un vant, Un freamat - si totul dispare… Si nori se-ncretesc risipiti si s-avant. In luna stau stancile rare - Iar junele-iubit E-un brad putrezit Pe trunchi de granit, pe ruine Batrane.

ODIN SI POETUL

Ei cer sa cant… durerea mea adanca S-o lustruiesc in rime si-n cadente Dulci ca lumina lunei primavara Intr-o gradina din Italia. Sa fac cu poezia mea cea dulce Damele sa suspine, ce frumoase Pot fi pentru oricine. Pentru mine Nu. Si juni natangi cu tigarete-n gura, Frizati, cu sticla-n ochi, cu cioc sub dinti, Sa reciteze versuri de-ale mele Spre-a coperi cu-espresia adanca Unei simtiri adevarate - niste mofturi. Mai bine-as smulge sufletul din mine, As stoarce cu o mana cruda, rece Tot focul sant din el, ca in scanteie Sa se risipe, pan? se va-njosi Sa animeze pe deserti si rai. O, si de-ati plange chiar, daca durerea Adevarata si neprefacuta V-ar topi ochii si a mea cantare V-ar arde sufletul din voi… Atuncea E si mai rau - si-atunci si mai putin Va gandi cineva pe un moment L-acel nefericit ce le-a avut. Voi le cititi, ca sa puteti a plange - Caci prin izvor de lacrimi mor dureri - Voi stiti c-o mana - oricare-ar fi - v-atinge Fruntea cea plina de sudori, si dulce Va racori bolnava fierbinteala Si stavila la lacrime va pune C-o sarutare… La mine, Ce singur stau cu fruntea-ntunecata, Ce nu pot plange pentru ca durerea Ochii-mi a stors si sufletul meu aspru L-a impietrit… la mine Nimeni nu va gandi, nici a gandit. La ce? Au nu stiu ei cu totii Ca, daca vor seca a mea durere Cu mangaieri - atuncea si izvorul De canturi va seca… Nebuni! va iert… O, mare, mare inghetata, cum nu sunt De tine-aproape sa ma-nec in tine! Tu mi-ai deschide-a tale porti albastre, Ai racori durerea-mi infocata Cu iarna ta eterna. Mi-ai deschide A tale-albastre hale si marete; Pe scari de valuri coborand in ele, As saluta cu aspra mea cantare Pe zeii vechi si mandri ai Valhalei. - Bine-ai venit, tanar cu ochi din ceriuri, Razand Odin si ridicandu-si cupa M-ar saluta. - Si haina ceea lunga Si alba cretii-ar arunca de neaua Si parul lung mi s-ar imfla de vant. - Un scaun pentru bard - si-n scaunul nalt De piatra, cu sprijoanele lui nalte, Eu m-as simti ca-s urias. Si zeii mangaind lungele barbe, Naltand privirea-n boltile antice Spre a-si reaminti dulci suveniri, M-ar asculta spunandu-le de lumea Cea de pitici, ce viermuieste astazi Pe tarana ce-au locuit-o ei. - Lasa-i pustiei, cine-ar fi crezut C-atat de mizerabila a deveni Seminta cea din zei nascuta. Dar un batran ce sta-ntr-un colt de masa Ridica cupa lui cu mied: - Asculta, Nu mi-i sti spune ce mai face tara Ce Dacia se numea - regatul meu? Mai sta-nradacinata-n munti de piatra, Cu murii de granit, cu turnuri gote, Cetatea-mi veche Sarmisegetuza? - Nicicum, o, Decebal! O vad Pentru intaia data acum inaltata Prin parul tau ca o coroana mandra, Lucrata-n pietre scumpe ca-n granit. - Dara urmasii acelor romani? - Ce sa vorbesc de ei? Toti oamenii Pigmei sunt azi pe vechiul glob… dar ei Intre pigmeii toti sunt cei mai mici - Mai slabi, mai fara suflet, mai misei. Romani sau daci, daci sau romani, nimic N-aduce-aminte de-a voastra marire. Orice popor, oricat de prapadit O piatra va gasi, sau o bucata De fier ori de arama, ca sa sape Cu ea urmele-adanci ce le-ati lasat - Voi oameni mari, ce stati acum cu zeii Si ospatati cu ei - in colbul negru Uitat, s-usor al vechiului pamant. Dar ei… De-ar merge-n sud si nord - nimica. Sunt ca o laie de nomazi si de laieti Ce stau deocamdata numai pre pamantul Ce l-au cuprins, spre a fi alungati De alt popor mai tare, iubitor De cele ce-au trecut, ce-s radacina Si gloria celor ce sunt. - Ah! ce-am dorit in ora mortii mele, Roma sa guste pan-in fund paharul Mizeriei si-a decaderii, intr-atat Incat sa se despretuiasca ei pe sine - Asta s-a implinit… Romanii vechi si mandri, Invingatorii lumii, au devenit Romunculi… Dar cu ce s-ocupa ei? Or fi crescand catei, or fi-nvatand Sa strige ca cucosii… un popor Ce se despretuieste pe el insusi trebui S-ajunga la d-acestea. - Nu, vorbesc frantuzeste si fac politica. - E tot atata. - De unde vii? intreaba Odin bland. - Am rasarit din fundul Marei Negre, Ca un luceafar am trecut prin lume, In ceruri am privit si pe pamant Si-am coborat la tine, mandre zeu, Si la consortii tai cei plini de glorii. De cantec este sufletul meu plin. De vrei s-auzi al iernii glas vuind Si lunecand prin strunele-mi de fier, De vrei s-auzi cum viscoleste-n arfa-mi Un cant batran si rascolind din fundu-i Sunete-adanci si nemaiauzite, Ordona numai - sau de vrei ca fluviul De foc al gandurilor mele mari Sa curga-n volbura de aur pe picioare De stanci batrane, intr-o limba aspra Si veche - insa clara si inalta Ca boltile cerului tau, o, Odin, Spune-mi atunci, sa-nstrun ale ei coarde Ca sa-mi castig cununa mea de laur. Poate-ar fi vrut ei sa mi-o deie… Dara De la pitici eu nu primesc nimica. - Sarman copil - zise batranul zeu - De ce rascolesti tu toata durerea Ce sufletul tau tanar a cuprins? Nu crede ca-n furtuna, in durere, In arderea unei paduri batrane, In arderea si-amestecul hidos Al gandurilor unui neferice E frumusetea. Nu - in seninul, In linistea adanca sufleteasca, Acolo vei gasi adevarata, Unica frumusete… (Fruntea-i nalta, De neaua coperita, si coroana-i De stele-albastre stralucea in hala, Si vorba lui blanda era duioasa.) …Din cupa mea de aur bea aurora S-intre seninul blandei diminete In pieptul tau. Si ti-oi deschide-atunci Portalele nalte de la hale Cu lungi coloane de zapada, cu-arcuri De neaua alba ca argint din Ophir, Cu bolti mai nalte decat insusi cerul. Acolo printr-acele lungi coloane Suspenda lampe mari ca niste albe lune Ce implu lumea raiurilor mele Cu o lumina dulce, alba, calda. Stalpii sclipesc, boltile-s stralucite, Cararile-s de pulbere mai alba Ca-argintul cel de viu. - Un aer Bland, argintiu, iti va imfla tot parul, Vei rasufla miroase dulci de crin, Talarul tau va lumina in noapte - Prin hale vei zari blandele-mi zane, Si-atunci sa canti. Vei sti ce e frumos. O vorba zice - murii cei albastri Ai marii, desfacuti in doua,-mi lasa Privirea intr-un labirint de neaua: Coloane nalte, bolti arcate splendid, Pe ele lune lin ardeau… si-n umbra Cea clar-obscura-a stalpilor de neaua Vazut-am o copila dulce-inalta, Subtire ca-ntruparea unui crin. Frumosu-i par de aur desfacut Cadea pan? la calcaie, haina-i alba Uda parea de moale - stralucita Cuprindea membrii ei dulci si zvelti, Manile-i mici, ca doi crini albi, incearca In van a impleti parul de aur, Gura-i o roza surazand deschisa, Ochii-i albastri luminau ca stele, Iar pe-a ei umeri albi abia se tine Haina cea lunga si bogata. - Vino, Odin ii zice, bland copil al marii. Un bard satul de-a lumii lungi mizerii S-au coborat in noaptea noastra clara - Sa cante roaga-l. Ca o umbra Stralucind argintiu in clara noapte S-apropie… - O, nu te teme,-mi zice, Tu, ce nu temi furtuna si durerea, De ce sa tremuri la a mea privire? Lin tremura glasul ei bland in noapte. - O, zana, nu de frica, de placere Tremura-n mine sufletul meu bolnav. Sa cant? Dar oare la a ta privire Nu amuteste cantul de-admirare - Nu esti un cantec insasi - cel mai dulce, Cel mai frumos, ce a fugit vodata Din arfa unui bard? O, fecioara, Vin? langa mine sa ma uit in ochii-ti, Sa uit de lume, ah! sa pot uita Fierea cu care ei m-au adapat In lume. Cine-ar fi stiut Ca-n fundul marii tu traiesti, copila, Ca un margaritar, topit din visul Marii intregi, Si nu te temi ca aurul din plete-ti Se va topi in stele - si ca paru-ti Amestecat cu ele-ar straluci In noaptea-albastra a acestei lumi; Si nu te temi ca glasul tau Va-ndulci vecinicia cea amara A marii! - Magulitor, ea zice, S-o roza ea lasa pe a mea gura, Cu tanar miros - roza gurei sale. - Frumoasa esti, ca sa gasesc cuvinte Spre-a indulci ochii tai mari albastri, Sufletul tau cel bland, nevinovat, As sfarma soarele in tandari de-aur, L-as presara-n cararea ca de neaua: O inchinare l-a tale picioare Mici, dulci si albe. O, Odin, Pune-i un sceptru-n mana, sceptrul marii, Pe fruntea ei coroana pune, mare, De diamante, umede, topite In stralucirea lor cea infocata, Caci ea-i regina frumusetii - a lumii! Ea capu-si rezema de ai mei umeri Si glasul ei imi sopti in ureche: - Voi indulci tot chinul, tot amarul Cu care-n lume ei te-au adapat - Caci te iubesc, sarmanul meu copil.