CE E AMORUL? (continued 5)

O, chilia mea sarmana, Cu negritul, tristul zid, Daca n-ati fi voi in lume As fi stat sa ma ucid.

Dara voi, cei ce-ati fost [de fata] Cand varsam lacrimi fierbinti, Tristi pereti, negriti de vreme, Voi acuma sunteti sfinti.

Sfinti, caci ce-i mai sfant in lume, Decat cand o dulce gura Iti sopteste vorba trista Ca-n sfarsit si ea se-ndura.

CATRENE

Cand te pierzi in valul vietii Trist la tarm doar eu raman: Brate fara de nadejde, Nava fara de stapan. * * * Cum se turbura izvorul Cand din el drumetul bea, Astfel ma-nfioara dorul Cand rasari in calea mea. * * * Tu esti aerul, eu harpa Care tremura in vant, Tu te misti, eu ma cutremur Cu tot sufletul in cant. * * * Eu sunt trubadurul. Lira Este sufletul din tine, Am sa cant din al tau suflet Sa fac lumea sa suspine.

LECTURA

Stam sara la fereasta, Iar stelele prin ceata Cu tainica dulceata Pe ceruri izvorea.

Citeam pe-o carte veche, Cu mii de negre ganduri Si literele-n randuri Prinsese a juca.

Jos lacul se-ncretise Sub purpura tarzie Si valuri verzi de graie Se legana pe lan.

O stea din cer albastru Trecu a ei icoana Din fata apei plana In fundul diafan…

Si cred pe inteleptul Ce-l vad ca-n carte zice Ca-n lume nu-i ferice, Ca toate-s naluciri…

Deodata la ureche-mi Aud soptind copila… Iar vantu-ntoarce fila Cu negrele gandiri.

CODRU SI SALON

I Zadarnic fete mandre zambind cutreier sala Si muzica-i si visuri si farmec indelung. In ochii unui tanar sadita e raceala Si note cat de blande in inima-i n-ajung.

Amicul cel de-o varsta paharul lui il imple Si-l cheama si pe dansul la masa unde beu; Pe manile-amandoua el tine a lui tample, Se uita pe fereasta cum ninge-ncet… mereu.

Se uita cum omatul copaci si case-ncarca, Cum vantul farma ramuri zvarlindu-le-n feresti, Atunci i se nazare un vis frumos… si parca Revede tineretea-i cu ochii sufletesti.

Colo in departare e valea lui natala, Cu codri plini de umbra, cu rape fara fund, Unde izvoara albe murmura cu sfiala Si scapar-argintie lovindu-se de prund.

Ar vrea ca sa mai vada colibele de paie Prin stance incuibate, ce mai ca se praval, Cand luna dintre nouri, craiasa cea balaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal.

Sa aib-ar vrea coliba de trestii, mititica, In ea un pat de scanduri, muschi verde de covor, Din pragu-i sa se uite la munte cum s-ardica Cu fruntea lui cea stearpa pierzandu-se in nor.

Ar vrea sa rataceasca campia inflorita Unde ale lui zile din visuri le-au tesut; Unde-nvata din rauri o viata linistita, Parand sa n-aiba capat, cum n-are inceput.

Mama-i stia atatea povesti, pe cate fuse Torsese in viata… deci ea l-au invatat Sa ticluiasca semne s-a pasarilor spuse Si murmura cuminte a raului curat.

In curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, In dulcele ?miitul al paserilor grai, In murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o manastire de ceara pentru trai,

De spanzura prin ramuri de salcii argintoase O-ntreaga-mparatie in cuib leganator, A firii dulce limba de el era-nteleasa Si il implea de cantec, cum il implea de dor.

Visa copilul… Fruntea-i de-o stanca razimata, Privea uimit in raul ce spumega amar, Si arunca vo piatra in apa-nvolburata. Radea, canta degeaba… plangea chiar in zadar.

El vede ierburi nalte in mandra zi cu soare. Crescute-ajung la braul unei copile. Lin Prin iarba mare trece s-aminte luatoare Pliveste flori albastre si fire de pelin.

Cununa impleteste, o-ncaiera salbatec In pletele imflate, in parul incalcit Si ochii rad in capu-i si fata-i e jeratec - A lanurilor zana, cu chip sumet, rastit.

Apoi in codru trece si canta doina draga, Salbatec este glasu-i, vioi, copilaros, El suna-n codru verde, trezeste lumea-ntreaga, Picioarele-i desculte indoaie flori pe jos.

- Ah! cum nu sunt - ea striga - o pasere maiastra, Cu penele de aur ca paserile-n rai! La sfanta Joi m-as duce, as bate in fereastra Cu ciocul si i-as zice cu rugatorul grai:

Sa-mi deie-un mar, in care inchisa e o lume, Palat frumos la munte, in codri infundat, S-un fat-frumos de mire, inalt, cu dulce nume, Din sange si din lapte - fecior de imparat!

Ea canta si pocneste in crengi c-o varga lunga. O ploaie de flori albe se scutura pe ea, Un flutur se inalta, cu sete ea-l alunga, Cu mana crengi indoaie si glasu-i rasuna.

Apoi si-aduce-aminte… era o zi frumoasa… El s-a trezit pe-o punte sub ochii ei de foc… Ea paru-si da-ntr-o parte din fata rusinoasa, Isi pleaca ochii t?mizi si el a stat pe loc…

Ce s-a-ntamplat de-atuncea nu vrea sa tie minte. Destul ca nu mai este… si chipul el cel bland, Zambirea-i sfiicioasa si ochiul ei cuminte Sunt duse fara urma de pe acest pamant.

S-a stins. De-aceea insa ar vrea inca o data Sa vada lunca verde, departe valea-n flori, Unde ades de bratu-i, in noaptea instelata, Sedea pe stanca neagra spuindu-i ghicitori.

Da, ghicitori, enigme. Ce stia el pe-atunce De-a vietii grea enigma, de anii furtunosi? In lacu-adanc si neted, in mijlocul de lunce, Parea ca vede zane cu par de aur ros.

Si trestia cea nalta vuind de vant mai tare… La galsu-i asculta el ca basme triste, dulci, Cand retele din codru pe cretii apei clare, Scaldandu-se prin papuri lasau pe valuri fulgi.

II Trecura ani. E noapte. In camera bogata, Pe-un pat alb ca zapada, copila sta maret. O candela de aur c-un punct de foc arata Prin umbra stravezie icoane pe pareti.

Culcata jumatate, copila cu-ntristare Zambeste. Plete blonde pe umere cobor Si cad pe albe perini, iar ochiul ei cel mare Arata nu amorul - ci setea de amor.

Iar fata ei frumoasa-i de-acea albeata sura, Brumata ca-n lucirea unui margaritar; Pe brate de zapada, pe sanii ei se fura A candelei lumina mai rar si tot mai rar.

Iar micile-i picioare ating covorul moale Si chinuie papucii de-atlaz, care stau jos. L-a patului ei margini cu fruntea-n a ei poale Sta in genunche dansul, privind intunecos…

Sub umerii-unei fete ca marmura de rece Sunt umbrele-ntristarii, ce-adanci l-arata slab; Prin ochii mari si negri o indoiala trece, Ce fulgera in taina, apoi dispare-n grab.

- Din vorba mea nu poate amor sa se aleaga? Nu te iubesc atata cat stiu sa te iubesc? Ai vrea sa storc din mare amaraciunea-ntreaga Si intr-o picatura s-o beau, sa-nnebunesc?

Spre-a implini vo unul din dorurile tale, Au pot sa fiu, copila, de trei ori Dumnezeu, Si ce-au facut puternic in veacurile sale, Aceea intr-o clipa sa pot a face eu?

O, de-as putea s-amestec a lumii lucruri toate, Dupa a mea vointa, un ceas sa te incant, Cu susu-n jos ar merge a firii legi bogate, Pustiu ar fi in ceriuri si ceriul pe pamant.

Si la a ta ivire parere-ar ziua noapte, Astfel de stralucita ai trece-n lanuri verzi, Incat numai paraie ti-ar povesti cu soapte Ca in a ta privire eu mintile imi pierz.

Cand ai muri, iubito, caci contra mortii n-are Nici Dumnezeu putere, atuncea cu amar As stinge in gramada sistemele solare Si-n ast mormant te-as pune ca pe-un margaritar.

Iar eu, eu, singuratec in lumea cea pustie, In chaos fara stele si fara de nimic, M-as arunca - un demon - sa cad o vecinicie, De-a pururea si singur desertul sa-l despic.

Iar daca liberate planetele cu-ncetul Ar reintra in viata in vechile lor legi, Fiintele lor noua priveasc-atunci cometul, Nelinistind cu zboru-i veciile intregi.

Fantasma nesfarsita si totusi diafana, Din lume exilata neafland limanul sau, Demon, gonit de-a pururi de ordinea tirana - Acela sa fiu eu.

- Sa faci minuni? Nu-i asta. Nu ma-ntelegi, iubite - Pe crestetul lui mandru ea manile si-a pus. Sunt taine-n asta lume atat de neghicite, De-ai spune viata toata, tot n-ai sfarsi de spus.

Vezi tu, eu te-as vrea t?mid, un bland baiet, sa-mi spuna Cu ochii plini de visuri zadarnice povesti, S-adorm plecandu-mi tampla la tampla ta - nebuna! Asa cum te visasem ai fost, dar nu mai esti.

Patate de-ndoiele a vietii tale vise - Baiet de-ai fi tu inca, la mine sa te-ardic, Sa te privesc cu gene pe jumatate-nchise, Dar nu mai crezi in visuri, caci nu mai crezi nimic.

Sa fii un paj din basme si eu sa fiu regina! O, cum as fi de buna si tu ai fi gentil, Plutire-am lin pe lacul ce doarme in gradina, Caci eu ma simt copila, de-ai fi si tu copil!

Nu mintea ta, nu ochii ce fulgera-n tacere, Nu asta ma ingheata de-mi vine ca sa mor. Ma doare - nu stiu… glasul amestecat cu fiere, Caci sufletu-ti e-o rana, suflarile-ti ma dor.

Ce vrei? Imi pare-n ochii-ti ca vad o veche vina. In vorba amintirea a unei crude munci, In inima e-o parte cu totului straina - De-ai fost vrodata tanar, e foarte mult de-atunci!

DIAMANTUL NORDULUI (Capriccio)

In lac se oglinda castelul. A ierbii Molatece valuri le treiera cerbii. In vechea zidire tacere-i si numa Perdelele-n geamuri scanteie ca bruma.

Strafulgera-n umbra-i de valuri bataie Ajunse in fuga de-a lunei vapaie, Ce-n varfuri de dealuri acum se iveste S-a stancilor muche pe cer zugraveste.

Pareau uriesi ce in cuib de balaur Pazea o mareata comoara de aur, Caci luna, ce rosa prin ele rasare, Comoara aprinsa in noapte se pare.

Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi intinse o scutur si-o taie In cercuri murinde si brazde balaie.

Uimit, Cavaleriul cu pasuri pripite Imbla prin umbroase carari nisipite; Dumbrava sopteste, izvoarale suna, Asteapta-n amestec vibrare de struna.

Varatecul aer te-adoarme cu zvonul… Cu dor Cavaleriul priveste balconul. Cu frunze-ncarcatu-i si trec prin ostrete Liane-nflorite in feluri de fete.

Iar papura misca de-al apei cutreier. In iarba inalta suspina un greier - Prin vanata umbra, prin rumana sara, In farmecul firei rasuna ghitara:

- Arata-te-n haina de alba matasa, Ce pare-ncarcata c-o brum-argintoasa, Sa vad a ta umbra-n lumina-nmuieta, In parul cel galban inalt-mladieta.

Indura-te, scumpo, in mine arunca Viole albastre si roze de lunca, Pe coardele-ntinse-a ghitarei sa cada In noaptea cea ninsa de-a lunei zapada.

Iar ochii albastri, mari lacrimi a marii, Sa-ngaduie-n taina suspinul cantarii; Cobori, adorato, pe inima cazi-mi, Balaia ta frunte de umar sa-mi razimi.

E demn-a ta frunte sa poarte corona, Robit universul sa-i fie - Madonna! Ingaduie celui din urm-al tau sclav Plangand sa-ti sarute al urmelor prav.

Si lasa-ma-n umbra camarii-ti sa vin, Frumos imbracate cu alb muselin, Iar Cupido pagiul cu palma s-ascunda A lampei de noapte lucire de nunta.

Deasupra-si aude uscata fosnire A poalelor lungi de matasa subtire; Prin flori ii apare, se-nclina pe gratii Duioas-aratare a mult-adoratei.

Ghitara lui tace; cu sopot ea spune: - Zadarnica este iubirea ta, june! De-un farmec legata-i intreaga-mi simtire, Iubirea-mi asemeni de-a lui implinire.

Oricat mi-ai fi drag, si-o jur ca-mi esti drag, Un farmec te-opreste, te leaga de prag… De-aceea de mine sa fugi, Cavalere, Si uita ca gandu-mi si doru-mi te cere.

A Nordului mare o piatra ascunde, Luceste ca ziua prin negrele-i unde Si cui o va scoate viata mi-o darui; Dar vai! nici s-o vada nu-i soarta oricarui.

- O, inger! el zice si glasu-i se-neaca Si dreapta ii scapa pe-a sabiei teaca: Sigur de iubire-ti - m-astepte pierzare - Tot scoate-voi piatra luminei din mare! ………………………. Din Spania pleaca, cu pasii pribegi, Prin tari si orase, castele de regi; Abia vede-o tara si iarasi o lasa, Caci piatra luminei gandirea i-apasa.

De ani e pe cale… Se vede in fine Cuprins de pustiuri de negura pline, Incet poticneste al calului pas, Si-n noapte departe se pierde-al sau glas.

El vede munti mandri, asupra carora Padurile negre nu stiu aurora Si toate formeaza cladire inalta De stanci ce gramada stau una pe alta.

Un munte e poarta si stresini paduri Si scarile-s dealuri… In falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastra, Priveai o lumina ca cerul albastra.

Cum marea de valuri nu stie repaos, Astfel se framanta al norilor chaos, O stea nu luceste pe bolta cea larga - Pornit ca de vanturi sirepul alearga.

Un tunet cutremura lumea-n temei. Venea parc-o oaste calare de zei… Cu-a lui erghelie-nspumata de cai, Vuind vine mandrul al marilor crai.

Cu gaturi intinse sirepi de omat Prin norii cei negri zburau spariet, Manati de gigantul cu barb-argintoasa, Ce vantul in doua despica frumoasa.

Vazandu-l pe tanar inalta toiagul. O aspra privire i-arunca mosneagul, Cumplit ameninta, in arc se coboara Si piere in doma-i inalt solitara.

Se-ntuneca iarasi, in fulger nazare Vedenii uimite palatul cel mare; Nazare batranul in bolta ferestii, In pletele-i albe cununa de trestii.

Fugea Cavaleriul. - Dar codrii-n urdie In urma-i s-aduna si iar se-mprastie; Campiile sese aluneca iute, Deasupra-i s-alunga de fulgere sute.

Si luna s-azvarle pe-a norilor vatra, Paraiele scapar, bulboanele latra, Deasupra lui cerul i-alearga in urma Si stelele-n rauri gonite, o turma.

Si muntii batrani il urmau in galop Cu stancele negre, gigantici ciclopi, Greoaie hurduca pamantu-n picior, Praval de pe umeri padurile lor.

Se-ntreaba: Fug eu? Sau ca lumea intreaga A rupt-o de fuga nebuna, pribeaga? Sau mari subterane duc muntii cu sine, Purtandu-m-o frunza pierduta pe mine?

O data-nca pintenu-nfige - alearga!… Deodata… se schimba in noaptea cea larga Privirea… Nainte-i o lume-i deschisa Cu aer varatec pe lunce de visa..

Pe maluri de rauri ce scapara line, El vede castele cu arcuri senine De marmura alba ascunse-n dumbrave. In cer misca norii-auritele nave…

O muzica trista, adanc-voluptoasa, Patrunde-acea lume de flori si miroasa; Si verzile lanuri se leagana-n luna Si lacuri cadenta cantarilor suna.

Subtirile neguri pareau panzarie De brum-argintoasa, lucind viorie; Si florile toate sub ea-ncremenite Respira bogate miroase-adormite.

Pe-al codrilor verde, prin boltile dese, Prin mreje de frunze seninul se tese; Si apele misca in pature plane - In funduri viseaza a lumei icoane.

Si unde-n dumbrava-i sapata carare, O mandra femeie s-arata calare, Pe calul ei graur se-nmladie-n laturi, De dulcea-i privire nu poti sa te saturi.

In parul ei negru lucesc amortite Flori rosi de jeratic frumos incalcite, Rubine, smaranduri, astfel presarate, Salbatec-o face la fata s-arate…

Si ochi de-un albastru, bogat intuneric, Ca basme pagane, de-iubire, chimeric Lucesc sub o frunte curata ca ceara - Zambirea-i imbata ca noptile, vara.

Pe codri-nfioara a ei frumusete Si apele fulger cu undele crete; Se pare ca-nvie a basmelor vremuri, Caci lumea-i cuprinsa de-un dulce cutremur.

Din nori curge-o bura, un colb de diamante, Pe vai se aseaza, pe dealuri inante; In fata li-i luna, prin suiet de soapte S-ardica pe cer curcubeie de noapte…

Ea calu-si alatura, mana intinde, Iar parul ei negru incet se desprinde Si-n valuri de moale matasa el cade Pe umere albe… Frumos i se sade!

Si plans este glasu-i: - Iubit cavalere, Nu merge la mare, ca mor de durere; Imparte cu mine pamantul si raiul - De dor si de grija ii tremura graiul.

- Iubite dorite, in bratele-mi vino Si cruda durere din pieptu-mi alin-o! Sa fii al meu mire menitu-i de zodii Si tie pastrat-am a sanului rodii.

- In van e, craiaso! zambirea-ti din treacat, Caci mintea mea pus-au simtirilor lacat Si chipu-ti nu poate patrunde-n visare-mi. Cu ochii albastri amoru-mi nu-l sfaremi.

Pastreaza, craiaso, viclenele sfaturi. In laturi, frumoasa ispita, in laturi! Ea piere… cu dansa castele, dumbrava… Si marea-ngheata vuieste grozava.

Miscate de mare-n strigare mareata A Nordului vin caravane de gheata… Pe ceruri in neguri o stea nu s-arata. Departe doar luna - o galbena pata.

Cetati hrentuite pe tari plutitoare, Cu siruri de dome, steclind de ninsoare, Schelete-uriase purtand cremenite Coroane in colturi pe capuri haite.

Vin regii de Nord cu ostiri sa se plimbe, Cu chipuri ciuntite si umere strambe, Si toata strigarea, vuirea, sunarea E surda ca ceriul, e moarta ca marea.

In domele largi, prin palate desarte Rasuna doar vantul… ca glasuri - departe. Si spiritul mortii eterne-n ruine Isi misca imperiul fara de fine.

Orasul pe ape-i al zeilor nordici, Cu strade de temple, cu dome si portici; Dar astazi sunt frante boltitele porti, Pustiu e in dome - si zeii sunt morti.

El suie un turn ce se nalta sub luna, Cu ziduri crapate de ger si furtuna, Se uita la ceruri, se uita in mare… Cu capul in jos se arunca… Dispare.

Si cum amorteste si-ngheata… suspina: - O, piatr-a luminei, revarsa-mi lumina! Prin genele-nchise s-arata, o vede Si striga… si mana pe dansa repede…

O prinde… prin farmec in jur se-nsenina, El vede lungi rauri, campii in lumina, Gradina din tara-i, cu lacu-i, castelu-i Ca-n vis, ca aievea i se arata lui.

Ce stai cu sfiala, ce nu te apropii, N-auzi cum pe funze aluneca stropii, S-aleele scutur de roua o ploaie Iar soarele nalta in disc de vapaie?

El scarile urca cu piatra in mana. In prag il asteapta frumoasa stapana. De gatu-i s-atarna, zambind ea ii spune: - Adanca-ti durere pieri prin minune.

Dar piatra mai scumpa si cea-adevarata Iubirea mea este nestinsa, curata; Pastreaza-mi-o bine… aceasta ti-o darui… El ochii si-i freaca sa vada-adevaru-i? ………………………….

Si drept ca-n miscarea molaticei ierbi Pasea inainte-i o turma de cerbi. Dar tot nu-i in ceru-i… Din genele-i bruma Cu visul deodata s-o scutur-acuma.

Isi scutura haina cea umeda, plina. Balconu-l priveste si tare suspina. Zadarnic facut-au ghitara-i parada: Inez nici visase sa vie sa-l vada.

Si ce-i mai ramane sa faca saracul? In lac sa priveasca cum joaca malacul? Mai bine prin tufe se fura cu paza… Ca nimeni s-auza si nimeni sa vaza.

In urma-i o usa-n balcon se deschide… Prin flori se arata o gura ce rade… Cu fata ascunsa in paru-i, sirata, De-amoru-i prostatec asa se disfata.

AUZI PRIN FRUNZI USCATE

Auzi prin frunzi uscate Trecand un rece vant, El duce vietile toate In mormant, in adancul mormant.

Auzi sub bolti de piatra Un trist, un rece cant, El duce vietile noastre In mormant, in adancul mormant.

In gura port un singur Si dureros cuvant, Cu el pe buze m-or duce In mormant, in adancul mormant.

Deasupra-mi sa sopteasca Iubitu-ti nume sfant, Cand m-or lasa-n intuneric In mormant, in adancul mormant.

Pana nu te vazusem Nici nu simteam ca sunt. Si-acum doresc sa dorm somnul Adancului mormant.

Ca frunzele uscate Cazand de-un rece vant, S-au dus nadejdile toate In mormant, in adancul mormant.

Si parca sub bolti de piatra Aud un rece cant, Ce-atrage vietile noastre In mormant, in rece mormant.

ALBUMUL

Albumul? Bal mascat cu lume multa, In care toti pe sus isi poarta nasul, Disimulandu-si mutra, gandul, glasul… Cu toti vorbesc si nimeni nu asculta.

Si eu intrai. Ma vezi rarindu-mi pasul. Un vers incerc cu pana mea inculta, Pe masa ta asez o foaie smulta, Ce de cand e nici n-a visat Parnasul.

Spre-a-ti aminti trecutele petreceri, Condeiu-n mana tu mi-l pui cu sila. De la oricine-un snop de paie seceri,

Apoi te uiti razand la cate-o fila: Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri, Privind in vrav prostia imobila.

SAUVE QUI PEUT (varianta)

Albumul tau e un salon in care S-aduna fel de fel de lume multa Si fiecine asaz-o foaie smulta Din viata sa, in versuri rabdatoare.

Acum doresti cu pana mea inculta Si eu sa trec prin mandra adunare? Dar ea de-amicii tai sfiala are Si de-oi vorbi, au cine ma asculta?

Spre-a-ti aminti trecutele petreceri Condeiu-n mana tu mi-l pui cu sila. De la oricare-un snop de fraze seceri,

Apoi le rasfoiesti fila cu fila. Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri, Privind in vrav prostia imobila.

PETRI-NOTAE

Impresurat de creditori, se vede, Si neputand plati cu rele rime, Te-ai strecurat pe la Cordon, sublime, Sa ne-asurzesti cu versuri centipede.

Presupuind ca nu te stie nime, Ca esti martir ai vrut sa faci a crede; Mai bine masca de paiazzo-ti sede: Caci ne-am convins de mult de-a ta marime.

Armeano-grec, lingau cu doua fete, Iti ad-aminte ce aveai in straiti Cand pietre numarai la voi in piete.

De-aceea taci si inca bine paie-ti Ca nu te regalam, cum stim, cu bete: Faclie nu-i nemtescul tau opait.

ORICARE CAP INGUST

Oricare cap ingust un geniu para-si, Cu versuri, goale de cuprins, sa placa Si, cum doreste, zgomot mare faca, Cununi de lauri de la plebe ceara-si;

Ci muza mea cu sine se impaca. Eu am un singur, dar iubit tovaras, Si lui inchin a mele siruri iarasi, Cantarea mea, de glorie saraca.

Cand dulci-i ochi pe linii or s-alerge, Va cumpani in iambi turnata limba: Ici va mai pune, dincolo va sterge.

Atuncea ea in lumea mea se plimba, Cu-a gandurilor mele nava merge Si al ei suflet pe al meu si-l schimba.

PAREA C-ASTEAPTA…

Parea c-asteapta s-o cuprind in brata Si fata mea cu manile-i s-o ieie, Ca sa ma pierd in ochii-i de femeie, Citind in ei intreaga mea viata.

Dar cand s-o prind, ea n-a voit sa steie, Ci intr-o parte-ntoarse dulcea-i fata; Pandind, cu ochii ma-ntreba isteata: Sa-mi dea o gura, ori sa nu-mi mai deie?

De-astfel de toane vecinic nu te saturi, Oricat o rogi, ea tot se da in laturi S-abia la urma parca tot se-ndura.

Improtiviri duioase-a frumusetii In lupte dulci disfac uratul vietii, Ce n-au amar, fiindca au masura.

USOARE SUNT VIETELE MULTORA…

Usoare sunt vietele multora. Ei prind din zbor placerea trecatoare, In orice timp au clipa lor cu soare Si-n orice zi le-apare aurora…

Dar spune, tu, copila visatoare, De-am fost si eu din randul acelora, De-mi esti si mie ce le esti altora, De nu mi-ai fost o stea nemuritoare?

Traiam pierdut in umbra amortirii, Desarta-mi viata semana cu spuma Si orb eram la farmecele firii…

Deodata te vazui; o clipa numa Simtii adanc amarul omenirii… Si iata ca-l cunosc intreg acuma.

ORICATE STELE…

Oricate stele ard in inaltime, Oricate unde-arunca-n fata-i marea, Cu-a lor lumina si cu scanteiarea Ce-or fi-nsemnand, ce vor - nu stie nime.

Deci cum voiesti tu poti urma cararea: Fii bun si mare, ori patat de crime, Acelasi praf, aceeasi adancime, Iar mostenirea ta si-a tot: uitarea.

Parca ma vad murind… in umbra portii Asteapta cei ce vor sa ma ingroape… Aud cantari si vad lumini de tortii.

O, umbra dulce, vino mai aproape - Sa simt plutind deasupra-mi geniul mortii Cu aripi negre, umede pleoape.

CE S-ALEGEA DE NOI, A MEA NEBUNA…

Ce s-alegea de noi, a mea nebuna, De ne-ntalneam de mult cu-asa iubire? Sau nebuneam mai mult inca-mpreuna, Sau eu muream de-atata fericire.

Viata mea cea stralucita De ochii tai cei de copil Era un zgomot si-nflorita Precum e luna lui april.

Si-n asta inflorire zgomotoasa Noi ne-am fi fost atat… atat de dragi… Cu toane multe, tu, ca o craiasa, Iar eu - de tine lacom - ca un pagi.

Acum, ca-n toamna cea tarzie, Un istovit si trist izvor, Asupra-i frunzele pustie A noastre visuri cad si mor.

Si de nimica astazi nu-mi mai pasa, Nu cer nimic din lume, nici astept. Ma mir de ce cu strangeri dureroase Sarmana inima mai bate-n piept.

In vaduvire si eclipsa, Eu anii mei ii risipesc, Simtind in suflet pururi lipsa De chipul tau dumnezeiesc.

CE S-ALEGEA DE DOI NEBUNI, IUBITO… (varianta)

Ce s-alegea de doi nebuni, iubito, De ne-ntalneam de mult si nu pierdeam O tinerete care-am risipit-o?

De dragul tau de mult innebuneam, Sau ca muream de-atata fericire, Dar numai sara vietii n-ajungeam.

Erai de zgomot plina, de-nflorire, Iar ochii tai cei tineri de copil M-ar fi tinut de-a pururea-n uimire.

Iar graiul tau, cand bland si cand ostil, Facea singuratatea-mi zgomotoasa, Cum e cu zgomot luna lui april.

Si in necazul tau si mai frumoasa, Te cuprindeam sa nu te mai retragi, Sa-mi plangi la piept la dragoste geloasa.

Si ne-am fi fost atat, atat de dragi… Ca o craiasa mi-ai fi fost cu toane, Eu lacom de-al tau farmec ca un pagi.

Dar azi, loviti de ale sortii goane, Viata-mi pare-un istovit izvor Si plina de-ale toamnei reci icoane.

A noastre visuri cad pe rand si mor Precum in vant rotiri de frunze-uscate… Statornic nu-i decat al nostru-amor…

Renunt silit la el, caci nu se poate, Si lungi iluzii, ca un intelept, Naintea mea le vad cazand pe toate.

Nu cer nimic, nimic nu mai astept, Si nici intreb la ce o mai simtesc Sarmana inima batand in piept.

La ce? Ca viata mea s-o risipesc Intr-o-ndelunga, trista vaduvire, Lipsita de-al tau chip dumnezeiesc:

Sa-l cat in veci, sa nu fii nicaire.

ATAT DE DULCE…

Atat de dulce esti, nebuno, Ca le esti draga tuturor, Cunosc femei ce dupa ochii Si dupa zambetul tau mor.

Femei frumoase si copile Te-ar indragi, te-ar saruta. Tu ai iubirea tuturora - Si numai eu iubirea ta.

Un farmec bland de fericire Tu raspandesti oriunde-ai sta - Esti fericirea tuturora Si eu sunt fericirea ta.

De razi se desprimavareaza, Invie totul unde-i sta, Caci tu esti viata tuturora Si numai eu viata ta.

De dragul tau si flori si oameni Si stele sa traiasca vor. Pe mine ma iubesti tu numai Si numai eu doresc sa mor.

UMBRA LUI ISTRATE DABIJA-VOIEVOD

Cum trece-n lume toata slava Ca si un vis, ca spuma undei! Sus, in cetate la Suceava, Eu zic: Sic transit gloria mundi! Pe ziduri negre bate luna. Din vechi icoane numai pete, Sub mine-aud un glas ce suna, Un glas adanc, zicand: "Mi-e sete".

Si vad iesind o umbra alba. Mosneag batran, purtand coroana, Pe pieptul lui o sfanta salba, Pe umeri largi o scumpa blana, Ea mana-ntinde bland: - N-ai grija, Ce zic nu trece la izvod. Eu sunt vestitul domn Dabija, Sunt mos Istrate-voievod.

- Maria-voastra va sa-ndemne Pe neamul nostru in trecut? Ci el cu mana face semne Ca nu-nteleg ce el a vrut. - Maria-voastra-nsetoseaza De sange negru si hain? El capu-si clatina, ofteaza: - De vin, copilul meu, de vin.

Cand eram voda la Moldova Haladuiam pe la Cotnari. Vierii toti imi stiau slova Si-aveam si grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca untdelemnul Am dat multi galbeni venetici; Aici lipseste tot indemnul. In lume mult, nimic aici.

La voi, in lumea ceealalta, Fiind cu mila si dirept, M-a pus cu sfintii laolalta Si-n rai ma dusera de-a drept. Dar cum mai pune sfantul Petre La rau canon pe-un biet crestin! Cand cer sa beau, zice: "Cumetre, Noi n-avem cimpoieri si vin".

Si totusi domn fusesem darnic Si bun de inima cu toti. De cate ori l-al meu paharnic Umplut-am cupa numai zloti! Ca ce sunt recile mademuri, Ce, aur, pietre si sidef Pe langa vinul copt de vremuri, Pe langa-un haz, pe lang-un chef!

Impresurat-am eu si Beciul Cu oaste buna si stransuri; Soroca, Vrancea si Tigheciul Trimis-au mii viteze guri Sa certe craii cu manie… Ce-mi pasa? Mie deie-mi pace Sa-mi duc Moldova-n batalie Cu mii de mii de poloboace.

Atunci cand turcii, agarenii Mureau in iurus cu halai, Ostirea noastra, moldovenii Se prapadeau intr-un gulai. Si zimbrul cel cu trei luceferi Lucea voios pe orice cort. Precum ne-am dus, veniram teferi Si toti cu chef si nime mort.

Nici vin cu apa n-am sa mestec, Nici dau un ban pe toata fala. De-aceea n-am nici un amestec Oriunde nu imi fierbe oala. Cand calca tara hantatarii, Eu bucuros in lupte merg, Cand intre ei se bat magarii, In fundul pivnitei alerg.

Se certe ungurii si lesii… Ce-mi pasa mie? La Cotnari Eu chefuiam cu cimpoiesii, Cu mascarici si lautari; Si sub umbrarele de cetini Norodu-ntreg juca si bea, Iar eu ziceam: sa bem, prietini, Sa bem pan? nu vom mai putea.

Daca venea sa rataceasca Vun invatat archeolog, Vorbind in limba pasareasca, Nu m-aratam ca sa ma rog. Dar tie-ti place doina, hora, Iti place-al vitei dulce rod, Tu povesteste tuturora De mos Istrate-voievod.

Le spune sfatul meu s-asculte, S-urmeze vechiul obicei, Sa verse dintre cupe multe Si la pamant vo doua-trei. Caci are-n san Moldova noastra Viteze inimi de crestin; Tineri, in veselia voastra, Stropiti-le duios cu vin!

Si in Moldova mea cea dulce Oranduit-am cu prisos: Ca butea plina sa o culce, Cea goala iar cu gura-n jos. Si astfel sta-n Moldova toata Cu susu-n jos ce era treaz. Odihna multa-i laudata La cel chefliu, la cel viteaz.

Cand de manusa lungii sabii Ma rezimam sa nu ma clatin, Cantau cu toti pe Basarabii, Pe domnii neamului Musatin, Pan? ce-ncheiau in gura mare Cu Stefan, Stefan domnul sfant, Ce nici in ceriuri saman n-are, Cum n-are saman pe pamant!

Moldova cu stejari si cetini Ascunde inimi mari de domn, Sa bem cu toti, sa bem, prietini, Sa le varsam si lor in somn. Pan? la al zilei bland luceafar Sa bem ca buni si vechi tovarasi; Si toti cu chef, nici unul teafar, Si cum sfarsim sa-ncepem iarasi.

Rapiti paharele cu palma, Iar pe pahar se stranga pumn Si sa cantam cu toti de-a valma, Diac tomnatic si alumn; Cantam adanc un: De profundis. Perennis humus erit rex. Frumoase vremi! Dar unde-s? unde-s? S-au dus pe veci! Bibamus Ex.

FIIND BAIET PADURI CUTREIERAM

Fiind baiet, paduri cutreieram Si ma culcam ades langa izvor, Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam, S-aud cum apa suna-ncetisor: Un freamat lin trecea din ram in ram Si un miros venea adormitor. Astfel ades eu nopti intregi am mas, Bland inganat de-al valurilor glas.

Rasare luna,-mi bate drept in fata: Un rai din basme vad printre pleoape, Pe campi un val de argintie ceata, Sclipiri pe cer, vapaie preste ape, Un bucium canta tainic cu dulceata, Sunand din ce in ce tot mai aproape… Pe frunze-uscate sau prin naltul ierbii, Parea c-aud venind in cete cerbii.

Alaturi teiul vechi mi se deschise: Din el iesi o tanara craiasa, Pluteau in lacrimi ochii-i plini de vise, Cu fruntea ei intr-o marama deasa, Cu ochii mari, cu gura-abia inchisa; Ca-n somn incet-incet pe frunze pasa, Calcand pe varful micului picior, Veni alaturi, ma privi cu dor.

Si ah, era atata de frumoasa, Cum numa-n vis o data-n viata ta Un inger bland cu fata radioasa, Venind din cer se poate arata; Iar paru-i blond si moale ca matasa Grumazul alb si umerii-i vadea. Prin hainele de tort subtire, fin, Se vede trupul ei cel alb deplin.

IAMBUL

De mult ma lupt catand in vers masura, Ce plina e ca toamna mierea-n faguri, Ca s-o astern frumos in lungi siraguri, Ce fara piedeci trec sunand cezura.

Ce aspru misca panza de la steaguri, Trezind in suflet patima si ura - Dar iar cu dulce glas iti imple gura Atunci cand Amor t?mid trece praguri!

De l-am aflat la noi, a spune n-o pot; De poti s-auzi in el al undei sopot, De e al lui cu drept acest preambul -

Aceste toate singur nu le judec… Dar versul cel mai plin, mai bland si pudic, Puternic iar - de-o vrea - e pururi iambul.

COLINDE, COLINDE

Colinde, colinde! E vremea colindelor, Caci gheata se-ntinde Asemeni oglinzilor Si tremura brazii Miscand ramurelele, Caci noaptea de azi-i Cand scanteie stelele.

Se bucur? copiii, Copiii si fetele, De dragul Mariei Isi piaptana pletele, De dragul Mariei Si-a Mantuitorului Luceste pe ceruri O stea calatorului.

INVIEREA

Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii, Al mortii rece spirit se strecura-n tacere; Un singur glas ingana cuvintele de miere, Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc in mani mosneagul cu barba ca zapada, Din carti cu file unse norodul il invata Ca moartea e in lupta cu vecinica viata, Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

O muzica adanca si plina de blandete Patrunde tanguioasa puternicile bolti: "Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt, Inveninand pre insusi izvorul de viete.

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg, S-acest nimic iti cere o raza mangaioasa, In palcuri sunatoare de plansete duioase A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala Si negrul intuneric se sperie de soapte… Douasprezece pasuri rasuna… miez de noapte… Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie… Colo-n altar se uita si preoti si popor, Cum din mormant rasare Christos invingator, Iar inimile toate s-unesc in armonie:

"Cantari si laude-naltam Noi, tie unuia, Primindu-l cu psalme si ramuri, Plecati-va, neamuri, Cantand Aleluia!

Christos a inviat din morti, Cu cetele sfinte, Cu moartea pre moarte calcand-o, Lumina ducand-o Celor din morminte!"

RUGACIUNE

Craiasa alegandu-te Ingenunchem rugandu-te, Inalta-ne, ne mantuie Din valul ce ne bantuie; Fii scut de intarire Si zid de mantuire, Privirea-ti adorata Asupra-ne coboara, O, maica prea curata, Si pururea fecioara, Marie!

Noi, ce din mila sfantului Umbra facem pamantului, Rugamu-ne-ndurarilor, Luceafarului marilor; Asculta-a noastre plangeri, Regina peste ingeri, Din neguri te arata, Lumina dulce clara, O, maica prea curata, Si pururea fecioara, Marie!

VRE O ZGATIE DE FATA

Vre o zgatie de fata Carei gura nu-i mai tace, Ca stigletii-ntoarce capul Cand incolo, cand incoace.

Sau o alta visatoare Care lina si mareata Are-n ochii-i intuneric Si mandrie are-n fata;

Sau mai mici si mai plinute, Sau mai zvelte si mai slabe, Toate peste-un sfert de secol, Vai! vor fi aproape babe.

Si zambesc atat de dulce Ca si cand ar fi de-a pururi! Toate gratiile de astazi Or sa fie-atunci cusururi.

ALEI MICA, ALEI DRAGA

Alei mica, alei draga, Cine vrea sa ne-nteleaga Vaza frunza cea pribeaga Ce-i ca viata noastra-ntreaga.

Alei, draga Veronica, Despartirea toate strica, De ne-alegem cu nimica - Viata trece, frunza pica. * * * Alei draga, alei mica, Viata trece, frunza pica, Si din ura ce ne strica Nu ne-alegem cu nimica.

Macar cine ne graieste, Altul alta indrageste. Inima-mi pe cat traieste Tot la tine se gandeste.

Alei mica, alei draga, Ia vezi frunza cea pribeaga - Asa trece viata-ntreaga Si nimic n-o sa s-aleaga.

DRAGOSTE ADEVARATA

Dragoste adevarata De fecioara prea curata; Tanara-ntineritoare, Dragoste de fata mare; Insa plina-i de durere Dragostea cea de muiere, De durere si de haz, De dulceata si necaz; Indaratnica si draga Cata cearta ziua-ntreaga, Iara sara se impaca, Ca tot tie va sa-ti placa; Dragostea de la muieri E cu sare si piperiu, Nu-i lihnita si dulceaga, Zi cu zi in foc te baga, E razboinica, fierbinte Si cu capul fara minte; Dragostea de la muiere E ca fagurul de miere, Dar un fagur piparat, Dulce cand e suparat, Ca-i rastita si cu toane, Nedusa pe la icoane; Ochii negri amandoi Iti dau pururea razboi, Gura cea cu zambetele Tare-ti poarta sambetele, S-acel drac cu mani subtiri Cu manie in priviri Tot mai scump pe zi ce merge…

MA-NTREBAI, DRAGA,-NTR-O ZI

Ma-ntrebai, draga,-ntr-o zi Cine-n lume s-o gasi Pe noi a ne desparti. Iata dealul s-au gasit Pe noi de ne-au despartit, Dealul cel cu raurile, Cerul lumei plin de stele, Oamenii cu vorbe rele. Intre mine si-ntre tine E o tara si mai bine, Intre viata ta s-a mea S-au pus oamenii perdea.

LUMINEZE STELELE

Lumineze stelele, Planga raurelele, Nori-n cer calatoreasca, Neamurile-mbatraneasca Si padurile sa creasca - Numai eu voi ramanea, Gandurile la o stea, Ce au fost odat-a mea: Caci a fost si nu mai este. Dulce gura de poveste, Ziua cine mi-o zambi, Noaptea cine-o povesti?

IN OCHII TAI CITISEM…

In ochii tai citisem iubire dinadins Si-n calea vremii steaua mea O clipa s-au aprins.

Apoi ca foi uscate, vazduhul coperind, Vazui nadejdi si fericiri Naintea mea pierind.

Dup-acea dulce clipa, ce-atata ma uimea, Nainte chiar de-a rasari Se stinse steaua mea.

MINTE SI INIMA

I - Ce privesti in jos smerita, Ca te manii te prefaci, Cand iti zic ca el iti place Si ca tu de mult ii placi.

Voi jucati in comedie Rolul vostru de-ntelept, Dar de ce unul la altul Va uitati atat de drept?

De ce, cand pe neasteptate El soseste uneori, Rumenirea face locul Unei gingase palori;

Si privesti cu ochi nesiguri, Sanul creste far? sa vrei? Dar va stingeti dupa-olalta… Comedie, dragii mei…

Parca-l vad cum vine ice, Sade-n veci pe-acelasi jet Si la tine isi indreapta Ochii negri si sirati.

Si cand credeti cum ca nime Dimprejur nu va ia sama, Numa-atunci va dati in petic Si va aratati arama.

Eu va vad de pe sub gene: Ochi-n ochi priviti fierbinte Si de dragi unul altuia Conversati fara cuvinte.

Cine nu v-ar sti, copila, Da, v-ar crede neam de sfinti. Si sa stati numai l-atata… Bine? Sunteti voi cuminti?…

- Taci, matusa, tu ma superi, De-i vorbi mai mult eu fug. Ce se pare ca-i iubire Nu-i decat prietesug.

- De prieteni, se-ntelege, Va-nselati cu mult sistem. Si de dansul nu pe-atata, Dar de tine mai ma tem.

Pan-acum pornirea voastra Ati stiut sa o mascati Si in sufletele voastre Cu durere va iubeati.

Promitand unul altuia Cum ca nu veti mai iubi, Voi gandeati c-o sa ramaie Astfel pana veti muri.

Si-n aceasta mangaiere, De pe-o zi pe alta, voi Traganiti o fericire Dureroasa, amandoi.

Fiind siguri unul de-altul, Sa promiteti fu usor Cum ca nu o sa mai faceti Aliante de amor.

Dara azi pui capat tragic Astei stranie povesti… - Doamne, Doamne, matusico, Nu ti-i greu sa mai vorbesti?

- Nu mi-i greu, caci esti in stare Sa sfarami ca un… copil Jucaria-ncantatoare A frumosului idil.

Cand va vad mergand alaturi, Va zambiti si va privesc Si cand credeti cate spuneti Eu fac haz si-ntineresc.

Voi gurmanzi ai dragostirii, Cu reteta cea mai buna Invaliti amoru-n vorbe, Clevetindu-l impreuna.

Si, feriti de ochii lumii, Intre raristea de brazi Voi mergeti cand vine sara, Tu esti rumana-n obraz

Si atata bucurie Vad in ochii tai cei mari… Nu lipseste decat nunta C-un taraf de lautari.

In zadar oare Teodor Scrie-a codrului poveste? Si atat de rau ii pare Ca baiet el nu mai este?

Ca nu vreti a da pe fata Dulcea taina inteleg, Caci cu-atata e mai dulce - Dar un capat nu aleg.

Si ce bine ati petrece Azi, cand viata va zambeste, Cum in vremea mea Konaki O spunea pe batraneste:

"Prin pustii si munti salbateci, Prin prapastii, rapi, ponoara, Unde-n albia de stanca Suna blandele izvoara;

Acolo unde natura Cu puterea ei mareata Raspandit-au pretutindeni Bucurie si viata;

Unde brazii cei de fala Se inalta cu trufie, Unde zmeura si mura Au a lor imparatie;

Unde toate impreuna Striga: "Vino, te opreste!" - Acolo amorul cheama, Acolo vin? de iubeste.

Acolo ochiul zavistnic Nu mai are vo putere: Nu-i jignire in iubire, Ci noroc si mangaiere."

Tie-ti trebuie vecinul; Teodor e pentru tine: Linistit, cam mizantropic S-apoi il iubesti, stiu bine.

Tie-ti place poezia, El lucreaza versuri bune. Toate versurile sale Tu pe muzica le-i pune.

De-i canta veti face duo, Glasul vostru se combina; De te-i pune la piano Te-a-nsoti din violina.

Tie-ti place mosioara, Pe a ta vrei s-o lucrezi, Iar el stie plugaria - Gospodar e precum vezi.

Mosioara lui altdata Era tot paraduita; Vezi acuma ce-i aduce, Cat de bine-i randuita.

Asadar, nu sta la ganduri, Pre usor alegi din doua, Eu iti zic sa-ti iei vecinul, Ie-l cu manile-amandoua.

- Toata ziua se inchide Prin autori mancati de molii Si il vezi intotdeauna Cumu-i plin de colbul scolii!

- Dar nu vine-n toata sara? - Vine. Poate i-i urat. S-apoi nu stii cum ca fusta Femeiasca-o au… urat?…

- Pentru? - Stiu eu care-i cauza? - Pentru ca in lumea toata Numai una-i este draga. Vezi asa, asa e, fata.

- S-acea una? - Acea una Sta naintea mea si coase Si de-i spun ca este astfel Se preface manioasa.

- Frumuseti sa spariu lumea, Precum insasi vezi, nu am, Deci in cumpana pun toate Si le masur dram cu dram.

S-am vazut ca-i mult mai bine C-un mosneag sa ma cunun, Decat iar sa-mi risc eu sama C-un barbat ori c-un nebun.

Eu sustin ca orice casa Din conventie se face: E mai multa fericirea Caci intr-insa este pace.

- Pace? Da? cunosti mosnegii? Scartaiesc neincetat. Ba-i bolnav, ba n-are vreme Sa te duca la primblat.

De faci muzica el casca, Daca razi el e ursuz - Sa vorbesti de vrei ai voie, Da? nici glasul nu-i auzi.

Cand s-apropie, draguta Fata! - funia de par, Atunci chin! Mosneagu-ntr-una Scartaieste ca un car.

Nu doresc, nepoata draga, Sa ajungi la asa hal… Stii ce pace e aceea? E tacerea din spital.

Alta-i pacea sufleteasca Care e rodul iubirii - Si acolo e tacere, Dar tacerea fericirii.

Tu lucrezi iar el acasa Poate sta, poate lucra, Dar din cand in cand arunca Ochii lui asupra ta.

Si se uita lung la tine. Doamne! limpede mai stie Cum ca fara tine lumea I-ar fi chiar ca o pustie.

Vii la spate, vezi ce scrie, Peste siruri tu alergi, Ii iei pana chiar din mana, Singura vo vorba stergi.

Si sa crezi ca stears-o lasa Daca tu vei zice: nu. Te aproba, caci in minte-i Si in inima-i esti tu.

II Ii zic: ma lese-n pace, Nu voi sa ma cuprinda; Iar el razand raspunde: - O, uita-te-n oglinda

Si spune-mi daca omul Gasind in a lui viata Odor asa de dulce, Nu l-a cuprinde-n brate?

Ii zic: ma lese-n pace, Ce are cu-a mea gura, Cu ochii mei ce are, De-a merge nu se-ndura?

Iar el razand raspunde Ca nu cunoaste mila; De nu-i voi da de voie Mi-o ia el cu de-a sila.

Ii zic: ma lese-n pace, Caci inima ma doare. Fiorul ma sfarseste Si cad de pe picioare.

Iar el raspunde… - vorba-i De lacrimi pare plina: - De vrei un leac, iubita, La inima-mi tu vina.

III Ana Povesteste chiar din capat sa te vad daca o stii… Muti E! Achil si Agamemnon isi spunea grobienii. Si atunci batranul Nestor prinde-a spune la povesti, Pe-amandoi ii probozeste cu cuvinte batranesti. Imprejur sta toti elinii, steteau preotii si regii Iara Nestor tine una… stii mata cumu-s mosnegii. Iar Achil pe Agamemnon suduindu-l zice: - Cane! Mi-i lua tu pe Brizeis, dar uitata nu-ti ramane. Las? tu, lasa mai jupane, stiu eu bine ce-am sa-ti fac, Sa-mi cazi tu odata-n labe, s-apoi las? ca-ti viu de hac. Ana Bun, frumos! Da-i inainte! suduie ca un muscal. Muti Singura ai spus, mamaie, ca Homer ii natural, Si ne-ai zis sa spunem toate, ia asa cum se graieste, S-apoi tot eu is de vina? Ana Natural, nu mojiceste. Spune tu, Bibi… Bibi Mamaie, eu stiu tocmai cum e-n carte. Ana Si asa se si cuvine; spune, Bibi, mai departe. Bibi Cum Achil si Agamemnon in de ei se tot sfadeu, Vine Nestor s-amanduror le tinu apoi de rau: Pe-Agamemnon il impaca, pe Achil il imblanzeste, Ca acesta pe Brizeis sa o dea se invoieste Dar ii spune dinainte sa nu cerce de cumva Preste Brizeis, din avere-i sa s-atinga de ceva… Iar Ulis lua pe Chriseis si-n corabie suind, Merge la preotul Chrise, fata-n manile lui dand, I-a adus tauri de jertfa, si convoi iar la achei Cu preotul lui Apolo sa-i impace iar pe ei. Ana Vezi, mai badeo, cum se spune? Limpede, frumos, cu sir. Muti Ce mai treaba; a-nvatat-o pe de rost din par in fir. Ana Tu nu stii sa-nveti tot astfel… Te opreste cineva! Dara nu vrea cuconasul, asta-i… Spune, fata mea. Bibi Crainicii lui Agamemnon ei asemeni se luara Pe Brizeis s-o aduca… dar Achil statea afara, Langa cort, si sa i-o ceara frica li-i si nu le vine. Ci Achil nu-i mai incearca si cu ea de mana vine. Si le-o da in seama… Muti Prostul! Numai gura ii de el. De-o iubeste pe Brizeis de ce-o da ca un misel? I-as fi dat eu lui mireasa… Sa fi fost eu acol? Ii umpleam de bodaproste, de nu stiau incotro, Ii faceam pe toti tocana, rupeam gatu ca la vrabii Si-mi duceam apoi acasa Mirmidonii pe corabii. Ana Foarte rau si fara cale, dragul meu… si nu-ti ascunz Chiar nesuferit esti astazi, indaratnic si - raspunzi. Povestesti prost… Din franceza mai ca n-ai stiut nici bechi; Doamne, cum nu ai un dascal, sa te traga de urechi. Mergi, Bibi, la Marioara ca sa-ti dea tie placinte, Iara lenesului celui chiar nimic, sa tie minte. Muti Dar de ce-a dat pe Brizeis, spune, mama, ii cu drept? Sa fi fost a mea, mamuta, eu cu totii dadeam piept. Ai spus singura ca dansul pe Brizeis o iubea… Catu-i lumea si pamantul n-o luau din mana mea. Ana Eu ti-am spus-o, si-o spun inca si ti-oi spune vreme multa Cumca omul cel de treaba urma mintea s-o asculta, Judeca intotdeauna, nu se indaratniceste… Muti Minte, minte! sa i-o deie daca-atata o iubeste… Bibi "Judecata totdeauna decat dragostea-i mai sus": Ast-ai zis-o mai deunazi… vezi, tin minte ce mi-ai spus. Ana (o saruta) Draga mamei… Esti de treaba… si inveti asa frumos! Nu ca cela, ca jupanul indaratnic si lenos. Muti Spune, mama, cate-i spune si eu totusi ti-oi raspunde: Mintea, nu zic ba, frumoasa-i numai ca eu nu stiu unde i. Dara vezi tu, mamucuta, eu vin iar la vorba mea: De eram Achil, pe Brizeis nimeni nu mi-o mai lua. Ana (amenintand) Mimi! Muti Manie-te, mama, zi ce-i vre… zi la femeie Nu numai placinte, dara, nici mancare sa nu-mi deie Si sa mor de foame, totusi, de-ar veni vro unu-aice Sa te ia cu sila… iara mintea ceea de mi-ar zice Da-o, da-o pe mamaia… nu te dau sa stiu ca mor. Ana (il bate pe obraz) Indaratnicule! Muti Vezi tu, pentru tine, un odor, Dau razboi cu toata lumea ca Bogdan-Voda cel chior… Ana Aide mergi iubire chioara, mergi la Maria, da-mi pace. Astazi inca treaca-mearga! Dar alt? data nu mai face. Muti Nu ma duc… Ana Nu vrei placinte? Muti Nu acum, sa-ti spun ceva… Da? asa-i ca nu te superi?… zi ca nu te-i supara. Ana Spune, de!… Muti Cum as incepe… Doamne? Doamne-ah, mamucuta, Tare esti tu frumusica, nu stiu cum, si esti draguta Decat cum nu se mai poate, cum nu e alta mamita… Ana Ce vrei, Mimi, spune-odata… Muti Sa spun? Da? Da-mi o gurita! Ana Atat? Muti Da. Si inca una, si-nca una, nu stiu cum Da-mi esti draga fara sama… Ana Haide, Mimi, pleac-acum, Da-ne pace… Muti Tu nu crede ca-s asa de rau copil, Stiu poveste mai frumoasa decat cea a lui Achil. Eu stiu una de la mosu: a padurilor poveste Si frumoasa, si frumoasa, cu n-au fost si nu mai este. Ana Asa dar, mosu Teodor; spune-o, spune, dragul meu. Muti Ceva nou, n-ai auzit-o pan-acuma, numai eu. [………………………………………………………………………………..] Ana Aide, Mimi, mergi acuma… sa veniti cand v-oi chema. Matusa Mie nu-mi dai o gurita? Muti Nu-mi esti draga ca mama…

IV - Ce copil vioi e Mimi, ce dragutu-i… - Matusica, E-ndaratnic, fara minte, tocmai d-asta imi e frica. - De n-ar fi ca al tau tata, care - Dumnezeu sa-l ierte - Mi-a facut viata-amara cu-ndaratnicele-i certe… - Ce cuminte este Bibi… - Da cuminte! ca si tine. Ca si tata-sau maiorul… Tine minte foarte bine Tot ce-i spuneti… - C-ar aduce asa mult cu dansul? Nu, Nu gasesc asemanare asa mare. - Da, da! Vezi tu Nu ii seamana-n afara. Inlauntru. Numai minte-i. Nu vezi tu cum momitica repeteaza la cuvinte Ce le-aude de la dansul, de la tine: "Mai prejos E iubirea decat mintea…" Izbutit-ai ca pe dos Sa o cresti, nepoata draga… - Iara vii la vorba veche… - Si de ce nu? Sa stiu, draga, ca-i surzi de o ureche Totusi cred de datorie ca sa-ti spun a mea parere, Caci te vad de mult schimbata… Mai cu sama - o placere - De-o bucat? de vreme-ncoace… de cand fusi la Bucuresti… Cat erai tu de cuminte, azi pe zece parti tu esti. Cine stii cu cine-acolo tu te vei fi intalnit, Ce desemnuri intelepte cu-nvatatii ai croit, Mai ales cu al tau frate, pr? iubitul meu nepot, Dar destul ca de atunce a pricepe nu te pot. Si destul ca pot prepune, ca nepotul meu stricat In aceste conferente rolu-ntai l-a fi jucat… - Drept c-asa-i, dar numa-n jocul rezonabil ce-am avut; Rolu-ntai il joaca altul. Altul? Poate c-am stiut. Jocu vostru rezonabil sa nu iasa, de, cumva, Joc copilaresc si ti si la altul careva. - Bine-mi pare cum ca vorba chiar la asta ai adus. Caci si eu pastrez o taina cam de mult si ti-am mai spus C-atingand pe mai multi oameni n-am putut-o da pe fata. Dar cum tu ai apucat-o ma scuteste de prefata. - Un secret? Insa secretul eu de mult l-am priceput. - Cum? ai observat? - Da, doara nu ma crezi ca sunt de lut. Deci te rog, fii asa buna, nu lasa sa mai astept Si sa vad de au patruns-o taina ochiu-mi intelept. Asa dar, fara prefata, spune-mi iute… - Ma marit. - Te mariti, ma rog, cu cine, draga mea? - Ai auzit, Cred, de d. Stelineanu? - Capitan d-infanterie… - Asa; unchiu-sau… - Ministrul! Bine fata, ce ti-i tie…, Doamne, iarta-ma! Dar bine, serios vorbesti tu, fata? Nu zic… inteleg prea bine cum ii treaba asta toata. Ai avut proces la curte, petitiuni ai scris ades Intr-un stil plin de sentente, prea cuminte si ales Si batrana Escelenta s-a-ndragit de-al tau condei, Iara frate-tau ce-n mintea ta a pus atat temei I-au si spus desigur cum ca tu esti vaduva si bine Ti-ar par? ca Escelenta sa te ieie chiar pe tine. - Pana astazi nu ti-am spus-o caci i-am fost fagaduit Si fratane-meu si altui sa tin lucrul tainuit. - Si cand vine Escelenta? - Astazi vine, inspre sara. - Potrivire sunt acestea? Bine faci tu? Bine dara. - Sa-ti spun, draga matusica. Cand intai m-am maritat Am facut-o din iubire. Bine oare mi-a imblat? Si maiorul se-nsurase din iubire-ntaia data. Cum i-a mers lui poate bine… asa-i lumea asta toata Si fiindca am nevoie de un sprijin, de-un azil Si fiindca n-am pe nimeni decat numai pe copil Ma marit, sa pot cu tine a trai in Bucuresti Si sa-mi cresc copilul bine. - Altfel nu-ti inchipuiesti Cum ca poate fi. Asculta, dar maiorul ce va zice? - El? Dar bine ce-i cu dansul? El ramane tot aice. Iara vii la vorba veche? - Viu si voi veni vezi bine. Tu-l iubesti, el te iubeste, ce-o sa faca fara tine? - Doamne, Doamne, matusica, hai sa zicem ca-l iubesc. Nu ti-am spus ca din iubire nu ma mai casatoresc? Judecata, matusica, judecata este tot. Hotarat-o-am odata, d-a ma-ntoarce nu mai pot. Cate-am tras in asta lume nu voiesc sa le mai trag, La iubire nu mai caut, fie-mi orisicat de drag. Dara nu-l iubesc… In urma si maioru-i juruit Cum ca de a doua oara nu se-nsoara din iubit. - Lasa-ma cu juruinta, judecata, hotarare, Caci acestea nu-s nimica contra gingasei iubire. Voi, in cruda tinereta, amandoi nenorociti, Voi cu inimi simtitoare, ce atat va potriviti, Amandoi amici cu codrii nebunii v-ati pus in cap Incat ochii-a va deschide eu, matusa, nu am cap. Dara fost-au din iubire cea dentai casatorie? Inclinare, simpatie - mai stiu ce a vrut sa fie? - Dar destul c-acea simtire voi amor o botezarati Si sa va feriti de dansul de apururi va jurarati. Eu am visat, nepotica, multe si mai multe poate Decat tine, decat dansul, dara vezi cu-aceste toate Eu iti spun ca acel tanar ce-n junie mi-a jurat Un amor fara de capat, juramantul n-au calcat Si atuncea cand batranul pe vecie-au adormit Eu nu mai stiam in mine cat de mult m-au fost iubit. - O esceptie, matusa… - O esceptie? Dar voi Poate nu sunteti tot astfel, tot esceptii amandoi? Ratiune intrupata, tu… Asculta, fata hai, Ce sunteti copii… Sau altfel; fiti copii, insa nu rai, Nu copilarosi, nu astfel, urmati inimelor voastre: Numai inima-i izvorul fericirii vietii noastre. - Lasa inima, matusa… Cum gandesti sa ma abati De l-a mea fagaduinta? - Bine, fata, nu va dati, Dar ti-oi spune inca una… Escelenta e batrana Si e plina de podagra, imbla tot cu carja-n mana.

STRIGATURI I Eu pe pieptul tau culc capul Si ma uit la tine-n fata, Ca copilul ce se uita L-ale maicii sale brate. * * * Ca miresele sa imble ori sa calce ca pe piua. * * * Chiar sarac, de ai draguta Ai multimi de daraveri, Caci primesti si dai simbrie In necazuri si placeri. * * * Ca amorul e zadarnic Nu vei sti numaidecat, Ci atunci numai, copile, Cand de el te-i fi topit. * * * Ce-mi scoti ochii cu mandria Si-mi vorbesti ca o sa-mi treaca - Fie omul cat de mandru Tot la dragoste se pleaca. * * * Unde dragostea domneste Ia greselele-n mimic, Caci prin certele omenimii E ca ramul de finic. * * * Stiu eu daca tii la mine, Daca tu nu ma inseli? Caci pe buze-s scrise numai A iubirei invoieli. * * * Oricat fii nenorocita Tot cu dragostea te iei - Oricum simta-o barbatul, Indoita-i la femei. * * * Caci la dragoste de cade Tare mult s-au imblanzit. * * * Limba-n gura ti se moaie Pe cand dragostea vorbeste. * * * Ah, mai bine sa ma-nsele Chiar de zece ori amorul, Decat nenselat de dansul Nici sa-l stiu si sa-i duc dorul. * * * Mai scapare-am cu viata Din al dragostei razboi, Cu dulceata-i nesfarsita De nu ne-am lupta in noi? * * * Tolba dragoste-i de aur, Dar sageata-i otravita.

II Si la poala hainei tale E adanc de alta floare. * * * Haine noi cari la imblet Lin de trupu-ti se lipesc Si arata cu-a lor cute Boiul tau imparatesc. * * * Si te mladii cu mult farmec Intre cretii-mbracamintii: Stii ca toata esti frumoasa Si ca esti rapirea mintii. * * * Haina ta cea minunata Nu-i in stative tesuta, Caci usoara-i ca de neguri Si te misti ca si o ciuta. * * * Pedepsit-au mana inul Panza fina ca sa teasa, Cat tu pari a fi mai goala Caci usoara-i si-aratoasa. * * * Si albastre fine torturi - Straveziile matasuri - Cat cu-a ta privire fina Umbra tu abia le masuri. * * * Oh, cum este de ciudata, Lingusita, desmierdata! * * * Nici prea mare, nici prea mica, Dar crescuta subtirica, Nimeni n-ar putea sa zica Ca nu-i coz de frumusica. * * * Are haine-alesatele Si podoabe de inele, Multe fie, putintele, Tot ii sta bine cu ele. * * * Dulce mangaiere-mi fuse, Dar la rau ma mai aduse. * * * Blestemat sa fie locul Unde mi s-au aprins focul. * * * Caci un cantec cat de mandru Ce cu glas se-mpreuna - El din gura de femeie Inzecit de dulce suna. * * * Cantec de zori Desteptarea placerilor, Cantec de dor Amortirea durerilor. * * * Iar cantecul de dor Ti-aduce somn usor. * * * Cantecele mai mult aprind Durerile din dragoste Cand far? de veste te cuprind. * * * Pana ieri cu fetele Astazi cu nevestele. * * * Cel ce canta se desmiarda si pe el si pe ceilalti.

RASAI ASUPRA MEA… Rasai asupra mea, lumina lina, Ca-n visul meu ceresc d-odinioara; O, maica sfanta, pururea fecioara, In noaptea gandurilor mele vina.

Speranta mea tu n-o lasa sa moara Desi al meu e un noian de vina; Privirea ta de mila calda, plina, Induratoare-asupra mea coboara.

Strain de toti, pierdut in suferinta Adanca a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic si n-am tarie.

Da-mi tinereta mea, reda-mi credinta Si reapari din cerul tau de stele: Ca sa te-ador de-acum pe veci, Marie!

TA TWAM ASI

Fiica gingasa de rege, cand in haina ta bogata Treci in faeton de gala si te mladii zambitoare, Cum din frunzele-nfoiate rade proaspata o floare, Toata lumea ce te vede e de tine-nseninata.

Zbori cu sase cai ca vantul si rasai ca Aurora. Cu caciulele in mana si cu gurile cascate, Oamenii saluta-n cale pamanteasca zeitate. Tu te-nchini. Te simti nascuta spre norocul tuturora.

Dar deodata in multime tu fixezi ochiul tau mare. De o umbra-nfiorata e gandirea ta cuprinsa… O femeie de pe strada si-a-naltat privirea-i stinsa Inspre tine… fara ura, far-amor, fara pasare.

Tu? Unde te-apropii codrul se preface in gradina, Intristarea-n bucurie, bucuria-n fericire… Secolii coroanei tale cu regala stralucire Pot sa scoata grau din pietre si palate din ruina.

Ea? nascuta-ntr-o camara in mizerie obscura, N-auzi nici glas de muma, nici a preotilor psalme… S-a trezit cu comediantii cum juca batand din palme, Pe-a pierzarii cai parintii o-ndreptara s-o vandura.

Ea? De-o intra in templu, sub negre boltituri Al mortii spirit doara il simte in tacere, Caci nu-ntelege blandul cuvant de mangaiere Din paginile unse a sfintelor scripturi.

Ce-nseamna-acele candeli ce ard in orice colt Sub chipuri mohorate cu-adanci si slabe fete? Ce-nseamn-acea cantare patrunsa de blandete, Ce imple tanguioasa puternicile bolti?

Rugamu-ne-ndurarilor, Luceafarului marilor! Din valul ce ne bantuie Inalta-ne, ne mantuie! Privirea adorata Asupra-ne coboara, O, maica prea-curata Si pururea fecioara, Marie!

Rapita de duiosul organelor avant, Pe cartea cea de ruga alunec-a ta dreapta, Iar ochii tai cei umezi la ceruri se indreapta. Ea?… cade in multime cu fata la pamant. * * * De-ai muri, copil de rege de-ale florilor miroasa, Ca de marmura un inger sub boltirile inalte, Pe un catafalc depusa - un popor ar plange-ncalte, Dupa sufletul tau dulce, dupa sfanta cea frumoasa.

Ea? Daca va cadea moarta intr-o noapte de betie Prin ciocnire de pahare si prin danturi desfranate… Vre un cioclu de pe uliti va-ncarca-o-atunci in spate, Dara nici in moarte insasi liniste nu va sa-i fie.

Nu. Nici maiestatea mortii nu sfinteste pe sarac… Caci scheletu-acela care a purtat ast-avutie De amar si de durere, preparat de-anatomie, Va face-un pedant dintr-insul… Iar in urma, intr-un sac,

Va fi aruncat in groapa cea comuna. O scanteie Ce-a pierit fara de urma. Si cu toate astea-i semeni Ca si lacrima cu roua. Parc-ati fi surori de gemeni: Doua vieti in doua inimi, si o singura femeie.

INTRE PASARI

Cum nu suntem doua pasari, Sub o stresina de stuf, Cioc in cioc sa stam alaturi Intr-un cuib numai de puf!

Nu mi-ai scoate oare ochii Cu-ascutitul botisor Si alaturea de mine Sta-vei oare binisor?

Parca mi te vad, draguta, Ca imi zbori si ca te scap, Stand pe gard, privind la mine, Ai tot da cochet din cap.

Iara eu suit pe casa Si plouat de-atat amor, M-as imfla ursuz in pene Si as sta intr-un picior.

DUPA CE ATATA VREME

Dupa ce atata vreme Laolalta n-am vorbit, Mie-mi pare ca uitaram Cat de mult ne-am fost iubit.

Dar acum te vad nainte-mi Dulce, palida cum sezi - Lasa-ma ca altadata Umilit sa-ngenunchez,

Lasa-ma sa-ti plang de mila, Sa-ti sarut a tale mani… Manusite, ce facurati De atatea saptamani?

IN VAN CATA-VETI…

In van cata-veti ramuri de laur azi, In van cata-veti mandre simtiri in piept. Toate trecura: Viermele vremilor roade-n noi.

Caci nu-i iubire, ura d-asemeni nu-i Si ce ramase umbra simtirei e: Murmura lumei Neteda, palida, ca si ea.

Nu e antica furie-a lui Achile, Nu este Nestor blandul-cuvantator. Aprigul Ajax Tarana-i azi, si nimic mai mult.

Si unde-i Roma, doamna a lumii-ntregi, Si unde-s astazi vechii si marii caesari? Tibrule galban, Unde e astazi marirea ta?

Chiar papii mandri cu trei coroane-n cap, Pastori de natii cu stramba carja-n mani, Pulbere-s astazi. Pulbere sunt chiar vii fiind.

Caci nu saruta regii piciorul lor, Caci nu se-nchina lumea la glas de sfant. Semnele tainei Mute raman si ii fac de ras.

Chiar tronul papei azi ca o scena e Si el isi face mutrele lui plangand. Hohotul lumei, Lumei intregi ii raspunde-atunci.

Caci nu-i s-ardice boltile de granit, Un Michel-Angelo nu-i sa faca iar Ziua din urma. Templele vechie pustie raman.

Sa-nvie panza, Rafael astazi nu-i. Nu-nvie dalta-n manile cele noi. Moarta ramane Marmura grea sub ochiul mort.

In van cata-veti ramuri de laur azi, In van cata-veti mandre simtiri in piept. Toate trecura: Viermele vremilor roade-n noi.

NOI AMANDOI AVEM ACELASI DASCAL

Noi amandoi avem acelasi dascal, Scolari suntem aceleiasi pareri… Unitul gand oricine recunoasca-l. Ce stii tu azi, eu am stiut de ieri. De-aceleasi lucruri plangem noi si radem… Non idem est si duo dicunt idem. Tu zici ca patria e-n decadere, De ras si de ocara c-am ajuns; Cand cineva opinia mi-ar cere, El ar primi tot astfel de raspuns, Ca de rusine ochii sa-i inchidem: Non idem est si duo dicunt idem.

Caci din adancul gandurilor tale Rasare ura, din al meu amor. Tu ai vrea tot sa mearga pe-a sa cale, Eu celui slab ii sunt in ajutor. Cu-acelasi gand, noi totusi ne desfidem: Noi idem est si duo dicunt idem.

Pe mine raul, desi rad, ma doare, Ma tine linistea vietii-ntregi; Iar tu uiti tot la raza de splendoare Ce-o varsa-asupra ta a lumii regi… S-ai vrea cu proprii mani sa ne ucidem: Non idem est si duo dicunt idem.

E greu a spune ce deosebire Ne-a despartit, de nu mergem de-a valma. Si s-ar vedea atunci fara-ndoiala Cand noi ne-am scoate sufletele-n palma, Ca-ntregul lor cuprins noi sa-l deschidem: Non idem est si duo dicunt idem.

O,-NTELEPCIUNE, AI ARIPI DE CEARA!

Ce mani subtiri s-apuca de perdele Si intr-o parte t?mide le trag! In umbra dulce, dupa vechi zabrele Suspina gura-n gura, drag cu drag. Luceste luna printre mii de stele, Suspina vantu-n frunzele de fag, Se clatin codri mangaiati de vant - Lumini pe ape, neguri pe pamant. * * * O,-ntelepciune, ai aripi de ceara! Ne-ai luat tot far? sa ne dai nimic, Putin te-nalti si oarba vii tu iara, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vara Si totusi eu in ceruri te ridic: M-ai invatat sa nu ma-nchin la soarte, Caci orice-ar fi ce ne asteapta - moarte!

Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai bratul sculptorului grec, Oricat oceanu-ar vrea sa se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el noua nu ne poate zice. Genunchiul, gandul eu la el nu-mi plec, Caci glasul tau urechea noastr-o schimba: Pierduta-i a naturii sfanta limba.

In viata mea - un rai in asfintire - Se scuturau flori albe de migdal; Un vis purtam in fiece gandire, Cum lacul poarta-o stea pe orice val; Astfel duceam viata-mi poleita De raza lumii si de aur pal In vai de vis, in codri plini de canturi, Atarnau arfe ingeresti pe vanturi.

Si tot ce codrul a gandit cu jale In umbra sa patata de lumini, Ce spun: izvorul lunecand la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce lunii spun luceferii senini Se adunau in rasul meu, in plansu-mi, De ma uitam rapit pe mine insumi.

In van cat intregimea vietii mele Si armonia dulcii tinereti; Cu-a tale lumi cu mii de mii de stele, O, cer, tu astazi cifre ma inveti; Putere oarba le-arunca pe ele, Lipseste viata acestei vieti; Ce-a fost frumos e azi numai parere - Cand nu mai crezi, sa canti mai ai putere?

Si daca nu-i nimic decat parere Tot ce suspina inimei amor, Istoria cu lungile ei ere Un vis au fost amar - amagitor; Tot ce-aspiraram, toat-acea putere Care-am robit-o falnicului dor Am cheltuit-o ca niste nebuni Pe visuri, pe nimicuri, pe minciuni.

Sunt nentelese literele vremii Oricat ai adanci semnul lor sters? Suntem plecati sub greul anatemii De-a nu afla nimic in vecinic mers? Suntem numai spre-a da viata problemei, S-o dezlegam nu-i chip in univers? Si orice loc si orice timp, oriunde Aceleasi vecinice-ntrebari ascunde?

STELELE-N CER

Stelele-n cer Deasupra marilor Ard departarilor, Pana ce pier.

Dupa un semn Clatind catargele, Tremura largele Vase de lemn;

Niste cetati Plutind pe marile Si miscatoarele Pustietati.

Stol de cocori Apuca-ntinsele Si necuprinsele Drumuri de nori.

Zboara ce pot Si-a lor intrecere Vecinica trecere - Asta e tot…

Floare de crang, Astfel vietile Si tineretile Trec si se stang.

Orice noroc Si-ntinde-aripele, Gonit de clipele Starii pe loc.

Pana nu mor Pleaca-te, ingere, La trista-mi plangere Plina de-amor.

Nu e pacat Ca sa se lepede Clipa cea repede Ce ni s-a dat?

STAU IN CERDACUL TAU…

Stau in cerdacul tau… Noaptea-i senina. Deasupra-mi crengi de arbori se intind, Crengi mari in flori de umbra ma cuprind Si vantul misca arborii-n gradina.

Dar prin fereastra ta eu stau privind Cum tu te uiti cu ochii in lumina. Ai obosit, cu mana ta cea fina In val de aur parul despletind.

L-ai aruncat pe umeri de ninsoare, Desfaci visand peiptarul de la san, Incet te-ardici si sufli-n lumanare…

Deasupra-mi stele tremura prin ramuri, In intuneric ochii mei raman, S-alaturi luna bate trist in geamuri.

DE PE OCHI RIDICI…

De pe ochi ridici inchisa Languroasa, lunga geana, Rai de fericiri promise Si de tainica dojana.

Si-ti pui degetul pe gura, Sfatuiesti si ameninti Si imi dai invatatura Sa ne facem mai cuminti.

Atunci bratul meu cuprinde Mladiosul tau grumaz: "Mani vom fi cum vei pretinde, Dar cum sunt ma lasa azi."

Astfel lupt cu-a ta mustrare Ceasuri, zile, saptamani, Si mereu a mea-ndreptare O aman de azi pe mani.

ZBOAR-AL NOPTII NEGRU FLUTUR

Zboar-al noptii negru flutur Cu-a lui aripi ostenite, Pe cand crengile se scutur Pe carari intelenite.

Iara bolta cea senina Printre ramuri, printre frunza, Aruncand dungi de lumina Cearca tainic sa patrunza.

Prin a ramurilor mreaja, Suna jalnic in urechi Cantec dulce ca de vraja De sub teiul nalt si vechi.

Iara sunetele sfinte Misca jalnic al tau piept: Nu mai cugeti inainte, Nici nu cauti indarapt,

Ci asculti de pasarele Ciripind in verde crang, Cum de-amoru-ne-ntre ele Sfatuindu-se ne plang.

CA O FACLIE…

Prin tomuri prafuite ce mesele-i incarca, Edgar trece cu gandul prin veacuri ca-ntr-o barca. Nimica nu opreste a gandurilor graba, Din cand in cand in cale-i pe sine se intreaba: La ce folos ca timpul si spatiul strabate Si ce folos ca vecinic ravnind singuratate El de nimic in lume viata-i n-o s-o lege, Ca-ntelegand desertu-i, problema-i n-o-ntelege…

Ce cauta talentul in sirele-i s-arate? Cum luna se iveste sau vantu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau daca n-o va spune, Padurile si luna vor face-o de minune. Ba ele vor intrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, in colbul trist al scolii, Cetiti in foliante ce roase sunt de molii Si viata, frumuseta, al patimei nesat Nu din viata insasi - din carti le invatati. In capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastra lume.

Ca o faclie stinsa de ce mereu sa fumegi, De ce mereu aceleasi gandiri sa le tot rumegi Si sarcina de ganduri s-o porti ca pe un gheb, Astfel ades in taina durerii ma intreb… Nu aflu unde capul in lume sa mi-l pun: Caci n-am avut taria de-a fi nici rau, nici bun, Caci n-am avut metalul demonilor in vine, Nici pacinica rabdare a omului de bine, Caci n-am iubit nimica cu patima si jind - Am fost un creier bolnav s-o inima de rand.

De mult de vorbe goale nici voi sa mai ascult. Nimic e pentru mine ce pentru lume-i mult. Ce este viitorul? Trecutul cel intors E sirul cel de patimi cel pururea retors. Am azvarlit in laturi greoaie, veche carti, Cari privesc viata din mii de mii de parti Si scrise in credinta ca lumea tot se schimba Cu dezlegari ciudate si cu franturi de limba. Nu-i foliant in lume din care sa inveti Ca viata pret sa aiba si moartea s-aiba pret… Si de pe-o zi pe alta o tarai uniform Si nici ca pot de somnul pamantului s-adorm.

Pustie, sura, rece si fara inteles… Nu apar adevarul, nu apar un eres, Nu sunt la inaltime si nu sunt dedesupt, Cu mine nu am lupta, cu lumea nu ma lupt Sa-nving eu adevarul sau sa-ntaresc minciuna: In cumpenele vremii sunt amandoua una. Sa tin numai la ceva oricat ar fi de mic… Dar nu tin la nimica, caci nu mai cred nimic.

In manta nepasarii ma-nfasor dar si tac Si zilele vietii-mi in siruri le desfac, Iar visurilor mele le poruncesc sa treaca. Iar ele ochii-albastri asupra mea si-i pleaca, Cuprinse de amurgul cel fin al aurorii: Vapaia-n ochi unita-i cu farmecul palorii. Trec, pier in adancimea iubirii s-a genunii, Icoanele frumoase si dulci a slabiciunii Ca flori cu vestejite si triste frumuseti: Uitarea le usuca sarmanele vieti… S-apoi!? Ce-mi pasa! Fost-am in lume poate unic Ce fara sa stiu unde pe-a lumii valuri lunec? Multimea nu se naste decat spre a muri… Rusine-i al ei numar cu unul a spori? Ferice de aceia ce n-au mai fost sa fie, Din leaganul carora nu s-au durat sicrie, Nici in nisip vro urma lasar-a lor picioare Neatinsi de pasul lumii trecute, viitoare, De-a pururi pe atatia cati fura cu putinta: Numele lor e nimeni, nimic a lor fiinta. Ei dorm cum doarme-un chaos patruns de sine insusi, Ca cel ce-n visu-i plange, dar nu-si aude plansu-si S-a doua zi nu stie nimic de acel vis. Vai de acel ce ochii in lume i-a deschis! Blestem miscarii prime, al vietii primul colt. Deasupra-i se-ndoira a cerurilor bolti, Iar de atunci prin chaos o muzica de sfere, A carei haina-i farmec, cuprinsul e durere.

O, genii, ce cu umbra pamantul il sfintiti Trecand atat de singuri prin secolii robiti, Sunteti ca acei medici milosi si blanzi in viata Ce parca n-au alt bolnav decat pe cel de fata. Oricui sunteti prieteni, dar si oricui ii pare Ca numai pentru dansul ati fost in lumea mare. In orice veac trairati neincetateniti, Si totusi nici intr-unul straini nu o sa fiti, Caci lamura vietii ati strans-o cu-ngrijire Si dandu-i acea haina de neimbatranire, Oricat se schimbe lumea, de cade ori de creste, In dreapta-va oglinda de-a pururi se gaseste: Caci lumea pare numai a curge trecatoare. Toate sunt coji durerii celei neperitoare, Pe cand tot ce alearga si-n siruri se asterne Repaosa in raza gandirii cei eterne. Iar adevarul, ca si pacatul mumii Eve, De fata-i pretutindeni si pururea aieve.

O, STINGA-SE A VIETII…

O, stinga-se a vietii fumegatoare facla, Sa aflu capataiul cel mult dorit in racla! N-aflai loc unde capul in lume sa mi-l pun, Caci n-am avut taria de-a fi nici rau, nici bun, Caci n-am avut metalul demonilor in vine, Nici pacinica rabdare a omului de bine, Caci n-am iubit nimica cu patima si jind… Un creier plin de visuri s-o inima de rand. De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult,

Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut e, pe care-l vad intors… Acelasi sir de patimi s-a tors si s-a retors De manile uscate a vremii-mbatranite. Sunt limpezi pentru mine enigmele-ncalcite: Nu-ntreb de ce in lume nu ne e dat de soarte Noroc fara durere, viata fara moarte. Am pus de mult deoparte acele roase carti Ce spun c-a vietii file au vecinic doua parti… Cu-a lor intelepciune nimica nu se schimba. Cu dezlegari ciudate si cu franturi de limba Ocupe-se copiii… Eu pun o intrebare Nu noua, insa dreapta… nu libera, dar mare.

Viata, moartea noastra noi le tinem in mani, Pe ele deopotriva noi ne simtim stapani. O cupa cu otrava, un glonte, un pumnar Ne scapa deopotriva de-o lume de amar. De ce tin toti la dansa, oricat de neagra fie? Ea implineste oare in lume vo solie? E scop in viata noastra - vun scop al mantuirii? Nu junghiem fiinta pe-altarul omenirii? A gandului lucire, a inimei bataie Ridica un graunte din sarcina greoaie Mizeriei comune? Traind cu moartea-n san Pe altu-n asta lume il doare mai putin? O, eu nu cer norocul, dar cer sa ma invat Ca viata-mi pret sa aiba si moartea s-aiba pret, Sa nu zic despre mine ce omului s-a zis: Ca-i visul unei umbre si umbra unui vis.

O, Demiurg, solie cand nu mi-ai scris in stele, De ce mi-ai dat stiinta nimicniciei mele? De ce-n al vietii mijloc, de ganduri negre-un stol Ma fac sa simt in minte si-n inima un gol? De ce de pe vedere-mi tu valul ai rarit, Sa vad cum ca in suflet nu am decat urat? Viata mea comuna s-o tarai uniform Si sa nu pot de somnul pamantului s-adorm?

Zadarnica, pustie si fara inteles Viata-mi nu se leaga de-un rau sau de-un eres. Eu nu ma simt deasupra si nu sunt dedesupt, Cu mine nu am lupta, cu lumea nu ma lupt Pentru-o minciuna mare ori mare adevar. Totuna mi-ar fi mie, caci alta nu mai cer, Decat sa fiu in dreapta ori stanga hotarat, S-omor si eu pe altul sau sa fiu omorat Si far? de nici un titlu in lume sa ma-nser… Caci ce-i, la urma urmei, minciuna, adevar?… Sa tin numai la ceva… oricat ar fi de mic… Dar nu tin la nimica, caci nu mai cred nimic.

URAT SI SARACIE

Urat si saracie sunt acei doi tovarasi, A caror urme crude le aflu pururi iarasi Pe orice chip si-n orice-ndraznii de a iubi… Iubit-am poate cantul, voit-am a robi Cu el un suflet dulce, al meu intreg sa fie… Zburat-au chip si cantec - urat si saracie! Caci ce nu ai in clipa in care ai dorit Se schimba-n rau cu vremea, de farmec saracit. S-arata inainte-ti o schele despoiata De orice vis cu care o imbracai odata. Puterea tineretii, a mintii vioiciune, A inimei bataie, si gingasa minune Din ochi, cand toata viata in ei iti este scrisa De o citeste-oricine scrisoarea ei deschisa, Dar mai cu seama aceea ce tu vrei s-o citeasca… Cum trec, cum trec cu toate… si far? sa le opreasca Nimic… Astfel te-ntuneci o stea in vecinicie Si ce-ti ramane-n urma? vreme si saracie. Da, vreme! numai vreme sa aibi sa simti deplin Ce mult puteai in lume, si cat, cat de putin Ti-a fost dat. Daca nobil ai fost si bland si drept, Daca prin a ta minte ai fost un intelept, Avand darul pe care natura-l poate da, Frumsete, minte, faima, ajuns-ai la ceva? Caci nu cauta lumea aceea ce slaveste, Aceea ce o prinde - ci ceea ce-i prieste. Daca esti rau si-i vine rautatea la-ndemana, Daca esti prost si vasta prostie e stapana, Sau de-un desert atarna in lume a ta soarta Si nu stii cum desertii prin lingusiri se poarta Sau nu poti sti… atuncea de ce folos e tie C-ai avut tot ce firea ti-a dat cu darnicie, Ca esti podoaba scumpa in lume orisicui, Podoaba ce nu-i trebuie in lume nimanui?

Virtutea e-o poveste… Cand gandul ti-l ascuti, Tu vezi ca slabiciuni sunt vestitele virtuti: Nobletea-i slabiciunea acelor ce nu pot Pe sine sa se puie deasupra peste tot, Sa aiba pentru toate adanc si greu dispret, Hranind a lui viata din sute de vieti. A nu-ti tine cuvantul cand nu-ti vine-ndemana, A dezbraca pe-acela ce ti s-a dat pe mana, A insela multimea cu mii fagaduinti, Cand ai mintit o data sa te mai pui sa minti, A urgisi pe-acela care ti-a facut bine, A imple a lui nume de pete si rusine - Aceasta nu e nobil… Dar toti - si-ndeosebi O fac usor - tu numai stai vecinic sa intrebi. Tu numai iti pui vorba si gandul la cantari, Tu numai vrei a-ntrece car?cterele mari, Privind peste multime cu multa nepasare… Ei bine! P-asta drama si soarta ta cea mare, Din asta cumpanire de drept si datorie, Ce ti-a ramas la urma? urat si saracie.

Iubit-ai?… Ah! un caier de canepa nu-i moale, Nu-i blond cum e podoaba cea dulce-a fruntii sale! Cu gura ei subtire si mani reci ca de ceara, Iar ochiu-i plin de raze straluce in afara, Rapindu-ti tie ochii cu a lor stralucire. Tu n-ai gustat din rodul acel de fericire: Tu esti onest si plin de respect si generos Sa frangi in zarea vietii un rod asa frumos. Te-ai dus si te urmara parerile de rau. In urma ta venit-au un neted natarau S-acesta… ei… facut-au ce n-ai vrut sa cutezi; Ce-a mai ramas din dulcea figura mergi de vezi: Anii i-au scris cu pana lor neagra pe-a ei frunte. Si gura cea cu albe margaritari, marunte, Acuma e zbarcita si ochiul plin de para, Ce-si revarsa lumina sa rece in afara E stins, si nu-i nimica in el, nu-i adancime; Tu numai vezi intr-insul ce nu vazuse nime Decat tu… Ce ajunse a fi? Cocheta, rece, Lingusitoare, cruda, din mana-n mana trece Si cauta-n iubire placerea numai, care E-o clipa de betie si-o zi de dezgustare. Dara acea iubire adanca si curata Care-n viata vine o data, num-o data, Acea eterna sete ce-o au dupaolalta Doi oameni ce-si pierdura privirea una-ntr-alta, Acel amor atat de nemarginit, de sfant, Cum nu mai e nimica in cer si pre pamant, Acea inamorare de tot ce e al ei, De-un zambet, de un tremur al gingasei femei, Cand pentru o privire dai viata, dai noroc, Cand lumea ti-este neagra de nu esti la un loc Cu ea… Unde-i norocul ce l-a promis ea tie? Ce va ramane voua? Urat si saracie!

CRISTALOGRAFIE

Cand aduce blonda Liza Socoteala unei vedre Universul cristaliza Hexacontetraedre!

POVESTEA DOCHIEI SI URSITORILE

Creste iarba, mari, iara, Batuta de vant de vara Unde mi-i padurea rara. Dar in iarba cea frumoasa N-a intrat vrodata coasa Unde mi-i padurea deasa. De desisul din padure Nu s-atinse vro secure. Cat de naltu-i, cat de mare, Nicaieri nu vezi carare, De si-ar pierde urmele Ciobanasi cu turmele. La temei de codri desi Nu-i carare ca sa iesi, Ci-i o rariste de brazi Si un ochi voios de iaz Si doi tei ca niste frati, La tulpina departati, La varfuri amestecati. Iar la umbra celor tei Mi s-arata un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturata, resfirata, Pe carare aruncata. Iar pe prispa, singurea, Vaduvioara tinerea, C-un picior imi legana Copilas infasatel, Ce ii rade frumusel. Si cum codrul se framanta, Ea isi canta, ea-si descanta, Leganand dintr-un picior Ii zicea incetisor: - Nani, nani, puisor, Nani, nani, copilas, O poveste spune-t-as, O poveste dragalasa, Ca sa-mi cresti voinic in fasa. Tata-meu era cioban, Cate clipe-s intr-un an Tot atatia baci avea Cu mii turme-alaturea, Turme mii de mielusele, Ciobanasii dupa ele, Turme mandre si de oi, Ciobanasii dinapoi Cu fluiere si cimpoi, Mai avea, de ma pricepi, Herghelii de cai sirepi, Ce ca vijeliile Ii impleau campiile, Ii pasteau mosiile, Si de-a lungul raurilor S-asterneau pustiurilor, Si in valurile ierbii Pasteau ciutele si cerbii, Si prin munti pierduti in nouri Avea carduri mari de bouri, S-avea munti, s-avea paduri, Si cetati cu-ntarituri, S-avea sate mii de mii Presarate pe campii, S-avea sate mari si mici, Pline toate de voinici. Ce mai freamat, ce mai zbucium Cand, sunand voios din bucium, Chema tara la hotare, De-alergau cu mic cu mare, De curgeau cu raurile Si-nnegrea pustiurile. Amar mie,-ntr-un suspin Lacrimile vale-mi vin, Cu naframa de le sterg, Ele tot mai tare merg. Si frumoasa mai eram, Cum n-a mai fost neam de neam. De-aur mi-erau pletele Si le-mpleteau fetele, Rumana ca un bujor, Eram draga tuturor. Au venit, mari,-au venit Imparati din Rasarit Sa ma ceara in petit, Dar s-au dus cum au sosit. Veneau crai si veneau soli Invatati in multe scoli, Cu cuvinte asezate Ma cerura cu dreptate. "Buna vreme, baci batran, Imparatu nost? stapan Ne-au trimis a intreba De mariti fata ori ba." El raspunde-atunci cinstit: "Dragi voinici, bine-ati venit, Dragu mi-e sa v-ospatez, Cu voi sa ma desfatez, Dar oricat m-ati intrebat, Fata n-am de maritat." Da-mparatul din Apus Au venit si nu s-au dus, Doua vorbe ca mi-au spus, Inima ca mi-au supus. Era mandru si-narmat, Un ostean implatosat, Era mandru si voinic, N-avea grija de nimic. El inalt si eu inalta, Ne sta bine laolalta, Potriviti cu de prisos, Eu frumoasa, el frumos, Amar mie,-ntr-un suspin Lacrimile vale-mi vin, Cu naframa de le sterg, Ele tot mai tare merg. Auzit-au d-auzit Petitori din Rasarit Ca eu stau sa ma marit, Iara cum m-am maritat Multe neamuri s-au sculat, Casa doar ne-o vor strica Si pe noi ne-or departa; Mii de limbi curgeau in rauri, Rasarite din pustiuri, Si veneau adunaturi, Rasarite din paduri, Mai calari si mai pe jos, Tot veneau in nour gros, Veneau roiuri, veneau turma Si lasau pustiu-n urma, Veneau turma, veneau vale Si surpau cetati in cale; Geaba omul meu da piept, L-impingeau tot inderept. I-au infrant ostirile, I-au rapit maririle, Pustiit-au tarile, I-au luat averile, I-a-nnegritu-i soarele, I-au robit popoarele. Eu in codrul cel pustiu Ratacind, intr-un tarziu, Am aflat din limbi straine Ca barbatul nu-mi mai vine, Am aflat dinspre Apus Ca barbatul mi s-a dus, S-a dus cale nenturnata, De toti oamenii urmata. Am aflat din Rasarit Ca barbatul mi-au murit, Si-au murit si mi-l bocea, Lumea-ntreaga il plangea. Plans-au toate schiturile, Toate rasariturile Si apusurile toate, Si noroade, limbi si gloate, Miazanoapte, miazazi Nu-l mai putura trezi. Plans-au marea pe-ai ei regi, Pe-mparatii lumii-ntregi, S-o furtuna se lasa Ce pamantul l-ineca. Miazanoapte si apus Neamuri mii pe cale-au pus, Roiuri mari si pradatoare A strainelor popoare, Ce curgeau, mari, curgeau, Capat nici nu mai aveau, Ca sa puie mostenire Pe sarmana omenire. Cand gandesc l-asa dureri, Pare-mi-se c-au fost ieri, Cand gandesc l-ai mei ciobani, Pare-mi-se mii de ani… Iara cand am auzit Ca barbatul mi-au murit, Teiu-acesta am sadit, - Creste teiul si-nfloreste Si viata mi-o umbreste. Si in umbra-i cum traiesc, Eu nu mai imbatranesc. Dragul mamei copilas, Multe-n lume spune-ti-as, Dar ma tem sa nu ma lasi, Ci mai dormi, mari, un pic Ca esti crud de ani si mic, Dormi la umbra, dormi in pace, Ca mama tie ti-a face, Sub cel tei batut de vant, Patisorul la pamant; Multe-s ramurelele, Tot or bate stelele, Iara luna va strabate Dulcea ta singuratate, Iar cand vantul v-aromi, Mandru mi te-a adormi, Si cand vantul va sufla, Teiul te va legana, Florile-si va scutura, Iarasi te vei destepta Sub rotirea norilor, In caderea florilor, Sub lucirea stelelor Si la jocul ielelor, Sub frunza stejarilor La glasul izvoarelor. Unde-i crucea de la cai - Nu mai plange, mai - Cresc ca fratii doi molizi - Razi, puiule, razi - Unde-s pasari in copaci - Taci, puiule, taci - S-adun fete si flacai - Dormi, puiule, hai! -

Si cum canta, cum suspina, Glasul codrului o-ngana, Si cum doina-si tragana Teiul mi se leagana, Adormind-o florile Si privighetorile. Suna dulce, o auzi ici, Inceputul unei muzici Triste si aeriane Ca sunarea din organe. Mum-adoarme, pruncul rade, Teiul vechi i se deschide. Ies trei zane ca pe-o poarta, Cate-o stea in frunte poarta, Ele-s ursitorile, Luminand ca zorile, Maini usoare, glasuri slabe, Pietre scumpe-n mii de boabe Le incarca cu podoabe, Si prin frunze stravezie A lor glezne argintie Mai nu calca pe pamant Cand se leagana de vant, Cand usor de mani se prind, Trag un dant si mi-l intind, Leaganul incungiurand Si din gura-ncet cantand. Una-i zice: - Drag baiat, Sa fii mare imparat, Caci asa fel ti-a fost dat. Alta-i zice: - Sa fii tare Fara de asemanare Cum nu e viteaz sub soare. Zise-a treia: - Fii cuminte In purtare si cuvinte, Si istet sa fii cu duhul Cum e luna si vazduhul. - Ah, mai stati, mai stati o clipa, Nu-i dati daruri ce in pripa Sunt supuse la risipa; Daruri ce le dati mult?ra Dati-le s-acum alt?ra, Ci deasupra tuturora Daruiti-i lui ceva Ce in lume nimenea N-a avut, nici n-o avea. Zana-a treia sta pe loc, Ochii ei sunt plini de foc Si la muma se uita Si astfel ii cuvanta: - Dochie, draguta mea, Stii tu ce-ai cerut, ori ba? Nici o stii, nici o vei sti, Si eu tot voi implini. Zana pe copil se pleaca, Ochi-n lacrimi i se-neaca Si ea zice-incetisor: - Nani, puisor, Cerul, cand o sa te scoli, Ti-o trimite soli, Caci ti-e dat acum de soarte Viata fara moarte Si ti-e data tinereta Fara batraneta. Un cuvant macar sa nu zici, E sfarsitul unei muzici Blande si aeriane Ca sunarea din organe. Muma doarme-n ciritei, Intra zanele in tei, Muma doarme, pruncul rade, Teiul vechi se reinchide, Iara pruncul si cu muma Fata-n fata dorm acuma, Si, cum dorm cu ochiu-nchis, Au visat acelasi vis.

URSITORILE

Codru-i alb si frunza-i neagra. A lui mii de ramurele De zapada ii sunt grele, Vantul trece doar prin ele, Vantul rece si vro tarca Scuturand le mai descarca… Alba-i noaptea cea cu luna, De-n departe codrul suna, Lupi-n palcuri se aduna. Sufla vantul, sufla-intr-una, Camp si cer mi le-mpreuna. Te-apuc-o jale nebuna, Jale lunga si intinsa, Ca si tara toata ninsa, Codri tremur ca o varga Cat ii zarea ta de larga, Lupii peste culmi alearga, Strabatand ninsorile, Palcuri zboara ciorile, De mai zici cu [zicatoarea]: Alba-i lumea, neagra-i cioara. In temei de codri desi Nu e partie sa iesi, Nu-i carare, nici razor, Nici urma de vanator. Vicolind, troienele Au umplut poienele, S-au lasat pe crengi uscate, Peste frunze scuturate, Peste ape, peste toate. In padurea nepatrunsa, O cascioara e ascunsa, Nu-i aproape sat, nici drum, Singurica, nu stii cum, Doar din horn ii iese fum… Cine-n casa o sa-mi sada, De nu-i pasa de zapada, Care cade s-o sa cada Tot gramada pe gramada, De-ntrece gardu-n ograda, Pan? la stresina-o s-ajunga De s-alege iarna lunga? Vaduvioara tinerica Sade-acolo singurica; Cate zile sunt lasate Nu mai merge pe la sate, Cata-i vremea unei ierne, Cat zapada se asterne, Ea tot deapana si tese Fire albe, panze-alese. Parul ei cel negru, moale Desfacut cadea la vale, Ochii tineri si caprii Stralucesc asa, de vii, Iar de rade are haz, Cu gropite in obraz Si la unghiul dulcii guri, Si la alte-ncheieturi, Si la degete, la coate, La-ncheieturile toate; Ochii ard intunecosi, Fata alba, buze rosi, Iar cand merge leganata, Tremur sanii ei deodata, Tremura frumseta-i toata. Nu-i subtire, ci-mplinita, Cum e buna de iubita, Nici prea mica, nici prea mare, Plinuta la-ncingatoare, Plinuta la sani, la fata, Incat ai ce strange-n brate. Tot ce-ar zice i se cade, Tot ce-ar face bine-i sade, Si la vorba de s-o-ntinde, Vorba dulce bine-o prinde, Si de tace iarasi place, Ca are pe vino-ncoace; Oachesa si sprancenata Si la imblet alintata - Ar trebui sarutata.

Pe cand arde focu-n vatra, Lupii urla, canii latra, Iar ea toarce din fuior, Leganand cu un picior Albia c-un copilas, Adormit si dragalas, Alb ca felia de cas.

Si ea zice-ncetisor: - Nani, nani, puisor, Dormi, draguta, dormi in pace, Ca la vara eu ti-oi face Sub cel tei batut de vant Asternutul la pamant. Vantul ca va aromi, Iara tu vei adormi, Vor patrunde stelele Toate ramurelele, Iara luna va strabate A noastra singuratate, Iar cand vantul va sufla, Teiul se va legana, Florile si-a scutura, Iarasi te va destepta Sub plutirea norilor, In caderea florilor, Pe-a izvoarelor sunare, Pe de-a pururi calatoare, La glas de privighitoare.

Cum ingana si viseaza, Genele-i se-ngreuiaza; Adormind astfel cum sade, Fusul din mana ii cade; Doar prin somn misca piciorul, Ca sa-si legene ficiorul. Focu-n vatra se potoale, E-o caldur-asa de moale, Si sub candela smerita Ea adoarme zugravita; Iar camasa sta sa-i cada De pe umeri de zapada, De pe muntii sanului, Albi ca floarea crinului, Asa dulci si plini si dragi, Pe-a lor culmi avand doi fragi, Si rotunzi si dragi si dulci, Fruntea pe ei sa ti-o culci. Adormise-asa frumos Cu-a ei mani lasate-n jos, Sub o candela smerita Pare ca e zugravita. Cum dormea cu ochiu-nchis, Ea visa un mandru vis: Un parete-a stat sa cada, Nu mai e de fel zapada, Codrul tremura-nfrunzind, Izvoarele-ntinerind Si ea vede mandrul tei Ce umbreste casa ei, Ca-nflorea batut de vant Cu crengile la pamant; O cantare suna lina, Iar in zare luna plina, Iar baiatu-n somn, el, rade. Teiul mandru se deschide, Ies trei zane ca pe poarta, Cate-o stea in frunte poarta: Ele-s ursitorile, Rumene ca zorile, Si usoare calca, slabe, Pietre scumpe-n mii de boabe Pe-a lor valuri sunt podoabe. Si prin panze stravezie, A lor glezne argintie Nu s-ating nici de pamant, Ci se leagana de vant, Caci usor de mani se prind, Trag un dant si mi-l intind, Leaganul incunjurand Si din gura cuvantand, Cuvantand cuvinte rare Ca niste margaritare.

Una zise: - Drag baiat, Vei fi mare imparat, Caci asa iti este scris, Cum ti-o spun acum in vis.

Alta zise: - Vei fi tare Fara vro asemanare, Cum nu-i alt viteaz sub soare.

Iar a treia zise: - Draga, Ai sa aibi o minte-ntreaga, Caci istet vei fi cu duhul Ca si luna si vazduhul.

Iara muma cum viseaza, Manile-si impreuneaza Si se roaga catre zane: - Luminatelor stapane, Nicaieri nu-i copilas Asa bland si dragalas, Nici in lume, nici in tara, Ca-i frumos din cale-afara, Drag imi e ca o minune, N-am cuvinte a o spune, Geaba caut si gandesc, Nu stiu sa le potrivesc. Nu-i dati daruri trecatoare Cum dati altora sub soare, Daruiti-i lui ceva Ce in lume nimenea N-a avut si n-o avea. Atunci dantul se opreste, Zana-a treia trist priveste, Catre muma zise-asa: - Stii tu ce-ai cerut ori ba? Nici o stii, nici o vei sti, Dara eu voi implini Ce-ai cerut in ceasul sfant, Sfant in cer si pe pamant. Pe copil se pleaca zana, Peste el si-ntinde mana:

Numai tu vei mai avea Ce nu are nimenea, Ca acum ti-e dat de soarte Viata fara moarte, Si ti-e data tinerete Fara batranete.

O cantare suna lina, Arde-n zare luna plina, Peste varfuri trec scantei, Intra zanele in tei. Muma doarme, pruncul rade, Copacul se reinchide.

MUSATIN SI CODRUL

Saraca Tara-de-Sus, Toata faima ti s-a dus. Acu cinci sute de ai Numai codru imi erai… Imprejur nasteau pustii, Se surpau imparatii, Neamurile-mbatraneau, Craiile se treceau, Numai codrii tai cresteau…

Si in umbra cea de veci Curgu-mi raurile reci Limpegioare, rotitoare, Avand glasuri de izvoare. Bistrita in stanci se bate Prin paduri intunecate Si mereu se adanceste Unde ap-abia clipeste, Si dodata vede ca Apa ei se-mpiedeca Si de stanci i se iezeste. Ea s-aduna si tot creste, Se trezeste-n mandru lac, Iar copacii umbra-i fac. Iar stejari din mal in mal Pe deasupra-i se praval, Varfuri sprijin deolalta Si imi fac o bolta nalta, De varfuri ce se-mpletesc Si in umbra stapanesc, Si in vecinica racoare Undele scanteietoare. Dintr-un mal la celalalt A cazut un trunchi inalt, Mi-a cazut de-a curmezisul, De ii spanzura frunzisul, Punte lunga de-un copac Peste-o liniste de lac; Punte lunga, punte mare, De mi-o poti trece calare. Stefan-voda, tinerel, Trece puntea singurel, Cu pieptarul de otel, Cu cusma neagra de miel, Drag i-e codrului de el. Cum venea la vanatoare, Purta arcul pe spinare, Cu lungi plete pan? pe spate, Dar la frunte retezate, Copilas in haine stramte, Usurel mi se mai simte. De ocheste-o caprioara, Soimul pe deasupra-i zboara, De-si intinde mana-n sus, Soimu-n palma i s-a pus; Si tot vine chiuind Si din frunza tot pocnind, Si cand prinde a canta, Codri-ncep a rasuna, Doina cand o tragana Fruna toata-o leagana, Ca o canta traganat Codrului de leganat. Nime-n juru-i nu era, Numai mierla fluiera, Iara el se cobora Unde apa tremura. Cucul canta, mierla-i zice: - Ce cati tu, baiet, pe-aice? Zice codrul linistit: - M-am pus de am infrunzit Pentru ca tu m-ai dorit. Iara valurile suna, Miscatoare se aduna, Printre mrejele de frunze Cearca soare sa patrunza, Ard in umbra la racoare Petele scanteietoare Si pe-a undelor bataie Varsa lumina vapaie, Pe siroaie limpezi, lungi, Zboara razele ca dungi. Iar Musatin, stand culcat, Se asterne pe cantat: - Codri, codri, dragul meu, Parca ti-as fi spus-o eu Sa suni din frunza mereu; Cu frunzisul frematos Povestesti asa frumos, De m-adormi in iarba jos. Codrul i se inchina Si din ramuri clatina: - Hoi Musatin, mai Musatin, Voios ramurile-mi clatin Si voios ti-as cuvanta, Sa traiesti maria-ta!… Hai Musat, sa ne-ntelegem Si-mparat sa ni te-alegem, Imparat izvoarelor Si al caprioarelor, Asezat la vrun parau, Sa scoti fluierul din brau, Tu sa canti si eu sa cant, Frunza-mi toata s-o framant, S-o pornesc vuind in vant Pe izvoare, In ponoara, Unde paserile zboara, Unde crengile-mi se pleaca Si caprioarele joaca. Apa-i zice…: - O, copile, Mainile intinde-mi-le, Vino-n fundul luminos, Ca tu esti copil frumos. Iar Musatin ii raspunde: - Geaba ma momesti din unde, Geaba, codri, dragul meu, Imi suni din frunze mereu, Cand m-oi duce de la tine, Frunza-o plange dupa mine, Ca de suflet ma apuca Dor de cale, dor de duca, Si desi mi-asa de jele De plansul maicutei mele, Eu m-as duce, m-as tot duce, Dor sa nu ma mai apuce. Si m-as duce-n cale lunga, Dor sa nu ma mai ajunga; In zadar in vant ma cheama Dor de casa, glas de mama, In zadar rasuna-n vant, Caci asa menit eu sant: Sa-mi fac cale pe pamant, Sa-mi intind cararile, Sa cutreier tarile, Tarile si marile. Fire-ar tare glasul meu, Ca sa treaca tot mereu De oriunde oi fi eu: Peste ape, peste punti, Peste codrii de pe munti, Sa ajunga pan-acasa, Unde-mi sta mama de teasa, Si sa-i spuie-n multe randuri Nu muri, mama, de ganduri. - Nu te duce, mai copile, Ci de ai in lume zile, Toate daruieste-mi-le. Tu sa stii, iubite frate, Ca nu-s codru, ci cetate, Dar de mult sunt fermecat Si de somn intunecat; Numai noaptea cand soseste Luna-n cer calatoreste, Umbra-mi toata mi-o petrece Cu lumina ei cea rece. O, atunci un corn imi suna, Toti copacii impreuna Misca jalnic frunza-n luna, Iara lumea mea s-aduna, Caci copac dupa copac Toti deodata se desfac. Din stejar cu frunza deasa Iese mandra-o-mparateasa, Cu par lung pan? la calcaie Si cu haine aurie; Mandra-i este rochia Si o cheama Dochia. Din copaci fara de numar Ies copii cu soimi pe umar Si copile multe iese Cu-a lor manece sumese, Si pe umerele goale Poarta donite si oale. Si porneste-atunci un zbucium, Sun-un dulce glas de bucium, Pe carari fara de urme Vin cerboaicele in turme Si mugesc incet atat, Cu talangele de gat, Si asteapta rabdatoare Maini frumoase de fecioare, De le mulg in donicioare. Caci sa stii, iubite frate, Ca nu-s codru, ci cetate, Dar vrajit eu sunt de mult, Pana cand o sa ascult Rasunand din deal in deal Cornul mandru triumfal Al craiului Decebal. Atunci trunchi-mi s-or desface Si-n palate s-or preface, Vei vedea iesind din ele Mii copile tinerele Si din brazii cat de mici Vei vedea iesind voinici, Caci la sunetul de corn Toate-n viata se intorn.

- Ramai, codri, sanatos, Ca ma cheama apa-n jos Si menit in lume sunt Sa-mi fac cale pe pamant.

Si Musatin s-apropie De Bistrita argintie, Luntrea ce juca pe val O dezleaga de la mal, Sare-n ea si ii da drum, Ca sageata zboar-acum, Si mergand, mergand departe, Apa-n doua o desparte, In largi brazde de argint Ce se misca stralucind, Si in umbra[-n zbor] mi-l cura Si prin verdea boltitura; Numai p-ici si pe colea Soarele mai patrundea, Ici e umbra, colo soare Pe ape tremuratoare. El pe maluri inflorite Vede turme ratacite; Caii pasc langa paraie, Ca la lebede se-ndoaie Gatul lor. Iar capul mic Ei deodata il ridic? Si urechile ciulesc Pe cand luntrea o zaresc. El plutea, plutea mereu, Codrul suna bland si greu. Cand deodata zi se face. Codru-n doua se desface Si pe ape rotitoare Scanteiaza mandru soare Si-nainte-i vede-un munte. Cu-a lui crestete carunte, S-a cladit stanca pe stanca Incepand din vale-adanca, Si purtand pe el paduri Peste nourii cei suri, Isi ridica in senin Crestet de zapada plin. Si spre mal se-ndreapta iara Luntrea mica si usoara, Iar Musatin se coboara, Calea muntelui apuca, Pana-n varfuri sa se duca, Pan? ce noaptea l-au ajuns In cel codru nepatruns. Dar cu noaptea-n cap porneste, Se tot urca voiniceste, Doara culmea va sui-o Pe cand s-o miji de ziua. Si pe culmea inaltata El ajunge deodata Si facandu-si ochii roata Mistuieste lumea toata, Ca departe se-ntind sesuri, Ce cu ochii nu le masuri, Unde soarele cel sfant Parca iese din pamant. …………………………….. Iar in liniste de vant Trec departe de pamant Cu-a lor panze atarnate Mii corabii incarcate. Iar privind spre miazazi Dunarea el o zari Intr-un arc spre mare-ntoarsa Si pe sapte guri se varsa. ……………………………….. Vai coboara fumegand, Dealuri mandre inverzind, Vede codrii cum coboara, Deal cu deal, scara cu scara, Resfirandu-se pe ses, Unde raurile ies, Si pe varfuri de paduri Manastiri cu-ntarituri; Vede targuri, vaduri, sate Pe campie presarate, Vede mandrele cetati Stapanind pustietati, Vede turmele de oi Cu ciobanii dinapoi, Cu fluiere si cimpoi, Iara ergheliile Petreceau campiile Si de-a lungul raurilor S-asterneau pustiurilor.