CE E AMORUL? (continued 4)

Cand ajunse locul unde casa tatalui sau fuse, El vazu palate mandre in livezi marete puse. Si pe o campie goala el vazu de vite-o ciurda, Dupa ea copil calare c-un ciomag in mana zburda. Si parea ca are sase ai si-nca ceva mai bine. - Buna vreme, mai baiete! - Multamim, voinic streine! - Nu-mi stii spune cine sade-n aste randuri de palat? - Doi voinici ce-au scos odata pe trei fete de-mparat Din a zmeilor prinsoare… - S-au luat care pe care? - Mijlociul pe cea mica si cel mare pe cea mare. - Da? ce-i cu cea mijlocie? - La gaini au pus-o ei Si sa vezi, voinic straine ca eu sunt feciorul ei. Mama-mi spune cateodata, de-o intreb a cui is eu, Ca-s a lui Calin Nebunul. Cine-o mai fi, nu stiu, zau! Cand aude… numai dansul isi stia inima lui, Ca, sa iertati dumneavoastra, de… era baietul lui. - Da? ma rog, bade, ajuta-mi sa dau vitele-n ocol.

Insereaza… Stele implu tot seninul lin si gol… Cu baiatu-n bordei intra si pe capatu-unei laiti Lumina mucos si negru intr-un harb un ros opait, Se coceau pe vatra sura doua turte in cenusa, Un papuc e intr-o grinda, celalalt e dupa usa, Pin gunoi se primbla iute leganata o ratusca Si pe-un tol oracaieste un cucos inchis in cusca; Harae-n colt colbaita noduros rasnita veche, In cotlon toarce motanul pieptanandu-si o ureche; Sub icoana afumata unui sfant cu comanac Arde-n candela-o lumina cat un sambure de mac, Pe-a icoanei policioara busuioc uscat si minta Implu casa de-o mireasma piparata si prea sfanta. O besica-n loc de sticla e lipita-n ferastrue, Pintre care trece-o dunga mohorata si galbuie, Cofa-i alba cu flori negre si a brad miroase apa, De lut plina, razimata, sta pe coada ei o sapa. Pe cuptorul uns cu huma Calinas cel mititel Zugravise c-un carbune un clapon si un purcel, Cu codita ca un sfredel si cu fuse-n loc de laba Cum i se sedea mai bine purcelusului de treaba. Pe un pat cu paie numai doarme tanara-i nevasta, In mocnitul intuneric fata ei langa fereastra… Si tot sufletul dintr-insul pare-atunci ca si-l inhoalba Si-l aduna-n ochi de trece peste fata ei cea alba. El s-asaza langa dansa, fata ei o netezeste, O desmiarda cu durere, o sarut,-o dragosteste, Pleaca gura la ureche-i, bland pe nume el o cheama, Ea deschide somnoroasa lunge gene de arama Si adanc la el se uita, i se pare ca viseaza, Ar zambi si nu se-ncrede, ar striga si nu cuteaza, El din patu-i o ridica si pe pieptul lui o pune, Toata viata-i se aduna-n al ei san rotund si june. Ea se uita si se uita… muta… un cuvant nu spune, Doara rade c-ochii-n lacrimi, speriata de-o minune, S-apoi ii suceste parul ?n-a ei degete subtire Si-si ascunde fata rosa pe-al lui piept duios de mire. El stergarul i-l desprinde si-l impinge lin la vale, Drept in crestet o saruta pe-al ei par de aur moale Si barbia ei ridica, s-uita-n ochii plini de apa Si pe sanu-i o desmiarda si din gura-i se adapa.

Dar a doua zi voinicul manios intra-n ograda, Fratii lui, cum il vazura, la genunchi veneau sa-i cada: - Iarta, frate, caci gresala, zau, de mult ne-apasa pieptul! - Ba nu, fratilor li zise, sa vedem ce e cu dreptul, Sa facem o boamba mare, s-aruncam spre cer in sus, Si tustrei sa stam sub dansa pe cand va cade de sus, Sa vedem ce-a sa gandeasca Dumnezeu si ce-a sa zica. Astfel, cum ti-ai face cruce, ei se pun alaturi… pica Boamba grea zvarlita-n ceruri, din cei doi facand farame. Si Calin ramane singur, rau ii pare ca la nime, Dara nici c-avu ce face. Impacat de-asta dreptate, Lasa-n pace sa traiasca tinerele lui cumnate Si facu o nunta mare dup-opt ai de-nstrainare. Multa lume se dusese ca sa vad-asa serbare. Fui si eu… Dar cum facura o ulcica cu papara, Mi-au batut caciula-n crestet si m-au dat pe us-afara, Ma-nciudai urat. In grajduri pusei mana pe-un cal graur, Cu picioarele de ceara si cu seaua numai aur, De fuior ii era coada, capul lui era curechi, Avea ochii de neghina si gandaci avea-n urechi; S-am pornit pe-un deal de cremeni… picioarele se topeau, Coada parae-ndaratu-i, ochii-n capul lui pocneau. Cum vazui ca nu-i de bine, incalecai pe-o prajina Si mergand pe ea de-a hale v-am spus si eu o minciuna. Si incalecand pe-o sea, v-am spus-o toata asa.

FATA-N GRADINA DE AUR

A fost odat-un imparat - el fu-nca In vremi de aur, ce nu pot sa-ntorn, Cand in paduri, in lacuri, lanuri, lunca, Vorbeai cu zeii, de sunai din corn. Avea o fata dulce, mandra, prunca, Cu cari basme vremile s-adorn?, Cand trece ea, frumoase flori se pleaca-n Usorii pasi, in valea c-un mesteacan.

In van i-o cer. Batranul se gandeste, Prea e frumoasa, prea nu e de lume - Ma mir cum cerul nu s-ademeneste Sa scrie-n stele dulcele ei nume; E rau poetul, care n-o numeste, Barbara tara, unde-al ei renume Inca n-a-ajuns, si chipu-i rapitoriu Nu-i de privirea celor muritori.

In vale stearpa, unde stanci de paza Inconjurau mareata adancime, Cladi palat din pietre luminoase, Gradini de aur, flori de-ntunecime; Iar drumul vaii pline de miroase Afar? de el nu-l stie-n lume nime - Acolo s-a inchis frumoasa fata Ca nici o raza-a lumei sa n-o bata.

Sale-mbracate in atlas, ca neaua, Cusut in foi si roze visinii, In mozaicuri stralucea podeaua, Din muri inalti priveau icoane vii; Fereasta-i oarba, desi sta perdeaua, De-aceea-n sale ard lumini, faclii, Si aerul, patruns de mari oglinzi, E racoros si de miroase nins.

O noapte-eterna prefacuta-n ziua, Gradina de-aur, flori de pietre scumpe, Zefir trecea ca o suflare viua, Si-n calea lui el crenge grele rumpe. Cu-aripi de-azur, in noaptea cea tarziua, Copii frumosi ai albei veri se pun pe Boboci de flori, cand ape lin se vaer Zbor fluturi sclipitori, ca flori de aer.

Acolo-nchisa cu mai multe soate, Ca ea copile si sotii de joaca, In lumea ei salbatic se rasfata, In straluciri viata s-o imbraca. A ei priviri sunt tinere si hoate, Zambirea-i calda buza-i sta s-o coaca, Si-n acest rai, in asta lume suava De multamire se simtea bolnava.

Dar de a ei frumseta fara seaman Auzi feciorul de-mparat Florin, Norocul lui cu-al ei ii pare geaman, De-atunci un foc il mistuie in san. "In van stau locului, stau sa ma-ndeaman Cu munca mea, cu dorul, cu-al meu chin." Patruns de dorul nestiutei verguri, S-au dus sa ceara sfat la santa Miercuri.

- Alai, convoi, ii zise-atuncea sfanta, Napoi trimite, nu lua nimica, Si singurel te du de-ti cata tinta, Caci stramt e drumul si e grea potica. Ia calul meu cel alb; el se avanta, Ca gandul zboara-n lume fara frica, Dar daca vrei s-o afli, tine minte: Nu sta in valea-aducerei-aminte.

Porni in lume, singurel, in toiu-i. Il duce calu-i fratior cu vantul - De aur paru-i si frumos e boiu-i, Fecior de-a drag, cum n-a vazut pamantul, O stea el pare-n neamu-i si in soiu-i - Cu bine mearga-mi si sa-l tie sfantul. Ajunge-o vale mandra si frumoasa - Parea ca-i chiar gradina lor de-acasa.

Si sub un tei el de pe cal se dete, Se-ntinse lenes jos, pe iarba moale - Din tei se scutur flori in a lui plete Si mai ca-i vine sa nu se mai scoale. Si calu-i paste flori, purtand in spete Presunul lui si seaua cu paftale, In valea de miros, de rauri plina, In umbra dulce bine-i de odina.

De-a lui batran el isi aduse-aminte, Cum il lasa si cum porni in lume, Dorind cu o iubire-asa fierbinte: O umbr,-un sunet, un nimic, un nume. L-apuc-un dor de tara si parinte, Tot ce-a dorit ii pare-atunci ca-s spume, Si cand pe calul lui el iar se simte, Napoi apuca, peste drumuri strimte.

Dar indarat ajuns, l-apuca dorul Din nou, - neliniste, iubire-adanca - S-arunca iar pe cal, urmand amorul Ce-n al lui suflet neclintita[-i] stanca. In van l-opreste regele, poporul, E dus de-o stea ce arde-n minte-i inca, Dorit de raza unor doi ochi tineri - S-a dus sa ceara sfat la sfanta Vineri.

- Voinicul meu, ii zise-atuncea sfanta, De ce-ai statut in valea amintirei? Pentru oricare e frumoasa, blanda, Cu curtea-oricarui seamana. Ceirii Din acea vale inima-ti framanta. Nu sta in ea. De te-nchinasi iubirei, Te du de-o cata, si-n a ei fereasta, De-o vezi deschisa, zvarle floarea asta.

Dar sa nu stai in valea desperarii, Ce-n a ta cale tu vei trece-o sigur. El iar porni in lumea intamplarei, Bolnav de dor si de-a iubirei friguri. Dadu de-o vale-n asfintitul serei, Prin crenge negre umbre se configur. Intunecoasa-i cum o simt doar orbii, Si falfaiesc prin aer rece corbii.

El de pe cal se dete. In padure Sopteste frunza, ramuri stau de sfaturi Si somnul nu voieste ca sa-l fure, Caci umeda e frunza lui de paturi, Urechea-i treaza a dumbravei gure Le asculta soptind din mii de laturi - Si corbii croncanesc si zboara-n fala In aer clar ca pete de cerneala.

Atunci o frica inima-i patrunde, Pe cal se pune si fugi din vale, Si-n loc s-urmeze drumu-acolo unde Voia sa mearga, s-a intors din cale. Soseste iar in tara-i, de-l patrunde Din nou un dor, o amarare,-o jale. Atunci din nou el o lua pe maneci Sa ceara sfat acum santei Dumineci.

- Ai stat in valea desperarei iara, Ii zise sfanta, ci din nou porneste! Iti dau o pasere cu tine - zboara Cu calul tau, unde norocu-ti creste. Cand ai ved? frumoasa ta fecioara Ca plange,-atunci da drumul paserei ieste. Tu dorul ti-l ajungi, desi te ticai. Ea-ti fie tot, ce-ai suferit nimica-i.

Trecand prin valea desperarii,-astupa A lui urechi, sa n-o auda-n sopot; In van se-ncearca calea-i s-o-ntrerupa Vuiri, murmure, s-o opreasca n-o pot. O umbra sboara, pan? se vede dupa Atata mers c-aude zvon de clopot; Atunci vazu in zarea lui palatul In care-nchise fata-i imparatul.

In ziduri de otel lucea castelu-i Cu stresini de-aur si cu turnuri nalte Si scris pe muri-i, minunat in felu-i, Faptura grea a mesterelor dalte. In mari gradine i se arata lui Izvorul viu, ce cade, vrand sa salte. El se mira cum toate-astfel a fi pot: Gradine, rediuri, lacuri, ziduri, sipot.

Dar un balaur tologit in poarta Sorea cu lene pielea lui pestrita, Cu ochii-nchisi pe jumatate, poarta Privirea jucatoare sa-l inghita, Iara Florin - inima-n el e moarta - Cand vede solzii, dintii cei de crita, Sarind la el si-nfipse a lui spada Si de pamant il tintui de coada.

Apoi din munte stanuri el rastoarna, Le gramadeste crunt peste balaur; Acesta iar se zbate, se intoarna Si in durerea-i muge ca un taur, Dar el mereu pe dansul pietre toarna Pan? nadusit plesni acel centaur. Trecu-nainte - doua lancii scurte - Pan? ce dadu de stralucita curte.

Un an de cand copila petrecuse Urzind gandirea-i si visand ursitul, Un an intreg prea fericita fuse, Dar dup-un an mi-a fost-o-ajuns uratul. Isi amintea viata ce-o avuse Si peste pieptu-i isi indoaie gatul, Si trsit privea un punct cu ochii tinta, Si se usca ca si la umbr-o planta.

- Eu mor de n-oi vede seninul, cerul, De n-oi privi nemarginirea vasta, Raceala umbrei m-a patruns cu gerul Si nu mai duc - nu pot - viata asta. Ah! Ce ferice-as fi sa vad eterul Si sa vad lumea, codrii din fereasta, Si de voiti cu viata sa mai suflu, Deschideti usi, fereste, sa rasuflu.

Astfel o mistuia neastamparatul De viata dor si dorul cel de soare - Desi le poruncise imparatul Sa nu care cumva sa-si amasoare Ca sa deschida usile, palatul - Dar totusi, cand vazura ca ea moare, Nu stiu ce or sa faca, sa se poata, - De l-ar urma, el ar gasi-o moarta.

Vazand cu ochii, piere de-a-n picioare Din zi in zi - atunci el [e]-au deschis Feresti inalte si, la mandrul soare, Din boal-adanca fata a invis Si se facu si mai farmacatoare, Astfel cum nu iti trece nici prin vis - Se rumeni in fata ei ca marul, A-ntinerit-o aerul si cerul.

Un zmau o vede, cand s-a pus sa steie ?N-a ei fereasta-n asfintit de sari; Zburand la cer, din ochi-i o scanteie Cuprinse-a ei mandrete, fermecari; Si-n trecatoarea tanara femeie Se-namora copilul sfintei mari - Nascut din soare, din vazduh, din neaua, De-amorul ei se prefacu in steaua.

Cazu din cer in tinda ei mareata, Se prefacu in tanar luminos, Si corpul lui sub haina ce se-ncreata, S-arata nalt, subtire, mladios. Par negru-n vite lungi ridica fata Si ochi-albastri-nchis, intunecos, Iar fata-i alba, slaba, zambitoare - Parea un demon ratacit din soare.

- Ah! te iubesc, ii zise el, copila, La glasul tau simt sufletu-mi ranit, Din stea nascut, plec fruntea mea umila, Cu ochii mei prind chipul tau slavit - Nu vezi cum tremur de amor? ai mila! In nemurirea mea de-as fi iubit - Iubit de tine - te-as purta: o floare In dulci gradini, aproape langa soare.

N-ai vede iarna, toamna nu, nici vara, Eterna primavar,-etern amor… De ti-as inchide zarea ta cea clara Cu-al meu sarut, o, scumpul meu odor, Pan? ce sa mangai inima-mi amara Culca-mi-as capul la al tau picior Si te-as privi etern ca pe o steaua Frumos copil, cu umerii de neaua.

- O, geniu mandru, tu nu esti de mine, De-a ta privire ochii mei ma dor, Sangele meu s-ar stoarce chiar din vine, Caci m-ar usca teribilu-ti amor! Curand s-ar stinge viata mea, straine, Cand tu m-ai duce-n ceruri langa sori, Frumos esti tu, dar a ta nemurire Fiintei trecatoare e peire.

El o privi atunci cu ochii tinta: In fata-i slaba - zambet dureros; Se face stea si iarasi se avanta In cerul nalt, in roiul luminos. Acolo toata noaptea sta de panda, Si prin fereasta el privea duios, Cu o lumina dulce, trista-clara, Sa vada umbra-i alba si usoara.

A doua zi el se facu o ploaie, In tact cazanda, aromata lin, Si din feresti perdelele le-ndoaie, Burand prin tesaturile de in, Patrune iarasi in a ei odaie, Preface-n tanar sufletu-i divin: El sta frumos sub boltile ferestii, Purtand in par cununa lui de trestii.

Blond e-azi si parul lui de aur moale Pe umeri cade indoios, imflat; Ca ceara-i palid… buza lui cu jale Purta un zambet trist, nemangaiat. El o priveste… sufletu-i s-aduna. In ochiul lui albastru, bland si mat… S-astfel cum sta mut inger din tarii Parea un mort frumos cu ochii vii.

- O, vin cu mine, scumpa,-n fundul marii, Si in palate splendizi de cristal, Cand vantu-a trece peste-a apei arii Tu-i auzi cantarea lui pe val; Ti-i inchina viata ta visarii, Vei fi oceanului monarchul pal… Ti-oi da palate de margean si profir, Cu bolti lucrate numa-n aur d-Ofir.

- Ca sa-mi ajungi nevrednica-mi iubire Ai parasit al cerurilor cort, Dar nu e chipul tau cel peste fire Ce-n fundul sufletului meu il port. O, geniul meu, mi-e frig l-a ta privire, Eu palpit de viata - tu esti mort. Cu nemurirea ta tu nu ma-nveti, Acum ma arzi, acuma ma ingheti.

Nu… om sa fii, om trecator ca mine, Cu slabiciunea sufletului nost?, Sa-ti inteleg tot sufletul din tine Si bratul tau, de mi-a fi adapost, Sa-l stiu ca-i slab, iubirea ca-l sustine, La om e-un merit, ce la zei n-a fost. De ma iubesti, sa-mi fii de sama mea, Fa-mi dar de nunta nemurirea ta.

Intunecos si fara de speranta, La ea priveste geniul in nimb - Isi simte inima legata-n lante, In lantul lumei cei cu-o mie limbi. - Chiar nemurirea mea, chiar abondanta, Puterii mele tu o cei in schimb. Ei bine, da! Eu m-oi sui la cer, Ca de la Domnul moartea mea s-o cer.

Da, moartea! Pentru-o clipa de iubire D-eternitatea mea sa ma dizlege, Sa vad in juru-mi anii in peire, Sa am in inima mea moartea rece, Sa fiu ca spuma marii in sclipire, Sa vad cum trec cu vremea, care trece… O, mult cerusi, prea mult - si totusi tie Ti-nchin splendori, putere, vecinicie.

La cer se-nalta el pe bolta mare, Cu-aripe lunge curatind seninul, Priveste-n jos castelul in splendoare, L-apuca dorul inimei, suspinul. - Ah! ce-ai cerut, femeie trecatoare, Femeie scumpa, ca sa-mi mangai chinul! De-asupra lumei risipite-n soapte El se-nalta - un curcubeu de noapte.

Precum o floare ar iesi din surii Si mortii munti, din paitra lor uscata, Astfel copila-nviosaza murii, Pe cand in bolta geamului s-arata, Copil al apei, cerului, padurii, A lumii-ntregi mai dragalasa fata. Ea asculta pe-al primaverii oaspat In dimineata ce-i zambeste proaspat.

Imprastiata fulgereaza roua In viorii, stralucitoare boabe, Tarana-nvie-n primavara noua, Racoare-i vantul ca miros de ape; Parea c-ar fi plouat, desi nu ploua Decat lumina, ce nu mai incape. Cu gura, fata, ochii ei, ea rade Privind in soare, ii clipea, i-nchide.

In dimineata clara ca oglinda La porti s-arata tanarul Florin, In jur de ziduri calul si-l colinda, Isi simte inima inflata-n san; Dar poarta-nchisa bratu-i sa-l tot prinda, Ea nu se misca-n negrele-i tatani; Ci el fereasta cum vazu crapata, Arunca-n ea cu floarea fermecata.

Pe-atunci copila impletea cununa Din flori de aur si de diamante; Din carti o soata-a ei ii sta sa-i spuna C-al ei noroc purtatu-i de un fante. Cand floarea-i cazu-n poala - ea nebuna O saruta, zvarlind pe celelante, Si-o mirosi cu gur-abia deschisa, Si ochii ei pluteau in mii de vise.

Ea alerga cu graba la fereasta, Sa vada daca vantul nu-i aduce Si alte flori, asa frumoase c-asta, Dar de-ngaimare ochiul ei straluce Si surazand ea rumeneste, casta, Cand vede-un tanar langa poarta-n cruce. Si el o vede si cu mandru glasu-i El ii vorbi, oprindu-si calu-n pasu-i:

- Ah! te-am vazut, mi te-am vazut in fine, Copil cu ochi de-albastra-ntunecime, Cu-a tale gene de-aur dulci si fine, Cu-al tau suras de gingasa cruzime. Ah, as muri de-atat noroc si bine, Caci te-am vazut cum nu te-a vazut nime. Nu stii ce-am suferit pan-a te-ajunge, Copil frumos ca luna noptii lunge.

Ah, vin? cu mine vin-in a mea tara, Casteluri am, gradini adanc-frumoase, Sub pasul tau coroana-mi seculara Mi-o pun - ma plec, sunt sclavul tau, frumoasa. Am pietre scumpe in a mea comoara, Mai multe decat tatu-ti are aur, S-aur mai mult de cum argint el are, S-a tale-s toate, scumpa, mandra floare!

Ea il privea cu ochiul plin de mila, I-ar fi sorbit cuvantul de pe gura. In fata lui ea nu-si mai face sila, Un lesin parca inima i-o fura - Si trist priveste tanara copila Cumplitii muri si porti… Din ochiu-i cura Un fir senin de lacrimi; ea isi strange Cu-a ei manute inima si plange.

El, cum o vede astfel in fereastra S-arunca ochiu-adanc si nobil-mare, Si drum el da la pasarea maiastra - Aripile-si intinde, vrand sa zboare, Din ce in ce s-intinde-aripa-albastra, Din ce in ce se face tot mai mare, Incat doar din marimea unei vrabii Ea semana acum unei corabii.

- Copila mea, ii zise, nu te teme, Pe multi am dus cu inimi doritoare, Ca vantu-n fuga cu batrana vreme Prin tari o mie peste sfanta mare - Nu vezi, Florin nici sti cum sa te cheme, Atat de mult iubirea lui il doare, De-aceea zvarle-n laturi ac si caer Si sa te-ncrezi corabiei de aer.

Ea se sui pe-aripa,-ntinzand mana, Ca si cand ar fi vrut ca sa se tie, Si-ncet coboara pasarea straina Pe-a lui Florin amabila sotie; Pe cal ridica sarcina lui lina, La pieptul lui ar vre in veci s-o tie, Se uita-n ochi-i, dand la calu-i pinten, S-acesta vantului s-asterne sprinten.

In vremea asta zmeul se suise La cer, cu aripile lungi intinse, Culege-n cale-i blandele surase A mii de stele, ce zburau ca ninse; La tronul cel etern pe scari deschise Stau mandre genii cu lumina-ncinse; L-a Lui picioare in genunchi s-asterne Si-ndreapta ruga-i milei cei eterne.

- O, Adonai! al carui gand e lumea Si pentru care toate sunt de fata, Asculta-mi ruga, sterge al meu nume Din a veciei carte mult mareata; Desi te-adora stele, mari in spume, Un univers cu vocea indrazneata, Toate ce-au fost, ce sunt, ce-ti nasc in cale N-ajung nici umbra maretiei tale.

Ce-ti pasa tie dac-a fi cu unul In lume mai putin spre lauda ta, Asculta-mi ruga, tu, Eternul, Bunul, Si sfarma-n aschii vesnicia mea! Pe-o muritoare eu iubesc, nebunul, Si muritor voiesc a fi ca ea, S-atata dor, durere simt in mine, Incat nu pot s-o port si mor mai bine.

- Tu-i pismuiesti… si pismuiesti aceea Ce ei in lume numesc fericire. Au nu ti-i mila cand privesti scanteea, Cum ca la soare e a ei pornire? Astfel si ei isi aruncar-ideea, Dorinta, pasul, in nemarginire, Dar cum scantei se sting, in drum spre soare, Astfel si omu-aspira, dara moare.

Ca ei sa fii? Sa vezi ca sub blesteme De ura e-nfierat umanul nume, Sa ai de semenul tau a te teme, Sa fii ca spuma, fuga unei spume, Sarmane inimi inchegate-n vreme, Sarmane patimi aruncate-n lume Si sa ma blestemi, sa ma-ntrebi: ce drept Avui sa-ti pun o inima in piept?

Pe-o clipa-n mijlocul eternitatii Sa deschizi ochii tai mareti si clari, Sa masuri toate visele vietii, Simtind incet cum iarasi redispari, Sa pai un fir de colb in raza vietii, Si in parerea-i pe-un moment sa pari, Sa fii ca si cand n-ai fi… Intre ieri Si mani, o clipa… Oare stii ce-mi ceri?

Ce-i omul de a caruia iubire Atarni lumina vietii tale-eterne? O unda e, avand a undei fire, Si in nimicuri zilele-si disterne. Pamantul da tarie nalucirei, Si umbra-i drumul gliei ce s-asterne Sub pasul lui… Caci lutul in el creste, Lutul il naste, lutul il primeste.

Si acest drum al pulberei, peirei, Ce ca pe-un plan l-am zugravit cu mana, Nimic fiind, l-am inchinat murirei - In van s-acopara oprind ruina, Nimic etern in tremurul sclipirei; In van adun si-si gramadesc lumina In carti si scrisuri, si in van s-acata De vis etern sarmana lor viata…

Si tu ca ei voiesti a fi, demone, Tu, care nici nu esti a mea faptura; Tu, ce sfintesti a cerului colone Cu glasul mandru de eterna gura… Cuvant curat ce-ai existat, Eone, Cand Universul era ceata sura…? Sa-ti numeri anii dupa mersul lunei Pentr-o femeie? Vezi iubirea unei:

Intr-adevar, ?n-adanca departare Vazu calari pe fata cu Florin. Odata-n evii ochiul lui cel mare, Si sfant, si-adanc de lacrimi este plin, Ce cad taind nemarginirea-n mare, Margaritari frumosi si mari devin. Incet batand din aripi, maiestos, Geniul mandru se porneste-n jos.

Cu fata-i trista le privi in urma Si-ntinde mana ca dup-orice-i dus. In fundul lumei, unde apa scurma Al marei san - acolo-o ar fi dus Daca-l iubea… Acuma plansu-si curma: - Fiti fericiti - cu glasu-i stins a spus - Atat de fericiti cat viata toata Un chin s-aveti: de-a nu muri deodata."

MIRON SI FRUMOASA FARA CORP

Ce lumina-i si ce vorbe Jos sub grinzile colibii? Marta manuie cociorbe, Iar Maria toaca hribii, Iar ciobanu-si pune gluga, Mai indruga cate-ndruga, Iese-n noaptea cu scantei S-o tuli urat de fuga, Parca-i dracul in calcai.

Iar la coltul marei vetre Stau pe laiti, langa spuze, Un mosneag si trei cumetre, - Povestesc miscand din buze. Tinerica puica nasa Prejmuieste tot pe moasa, Pe cand spala la un blid, Iar batrana gata fasa Si cumetrele se rad.

- Mai ciobane ortomane, Unde-mi mergi asa pe frig? - Da la rasnita la Dane Si la bors la Pipirig; Ce era sa spun? Iac-asta, Mi-a facut baiet nevasta, Nu va fie cu banat. Sa-mi veniti si dumneavoastra Ca s-asa-mi sunteti din sat.

L-a spalatu-l, pieptanatu-l, La botez l-a dus pe micul, La icoane l-a-nchinatu-l, Un diac citi tipicul; Cand pe el veni botezul Ii trecu auzul, vazul, Nici ca-i pasa lui, saracul, Ca nanasa spune crezul Si se leapada de dracul.

Ca el striga si se stramba Parc-ar fi pe o frigare. Duhul sfant in chip de limba I-a iesit pe gur-afara. Unii afla cum ca nasu E cam stramb, ca si la tat-so, Si ca-si samana cu soiul. Dar? pe cand cu toti au ras-o Se-mprastue taraboiul.

Nins luceste campul, teiul, Si trosneste cararusa, Cand se-ntorc si vad bordeiul Si deschide Musa usa. Cand isi pun copilu-n leagan, C-un picior incet il leagan La lumina din surcica Si o vorba de-alta leaga-n Planuri mari pe gaza mica.

Dar deodata din parete Ies ursite ca pe-o poarta, Flori albastre au in plete, Cate-o stea in frunte poarta. Si de-o tainica lumina Toata casa este plina Ce din ochii lor porni. Peste leaganu-i se-nclina Si-ncepura a-l meni:

- Ca si leii sa fii tare Si frumos ca primavara, Sa fii gingas ca o floare, Luminos ca luna sara; Si iubit sa fii de lume, S-ai averi si mare nume, Sa te faci chiar imparat Si sa-ti mearga astfel cum e La ficiori din basme dat.

Zise-atunci duioasa mama: - Multamesc de cate-ascult, Dara multi i-or fi de sama S-or ave atat de mult. Lui sa-i dati ce din multime N-a putut sa aiba nime, Si nespus si fara rost - S-atunci zane din naltime Va sarut piciorul vost?.

Zise-atunci, din ele una: - De-o doresti cu dinadinsul, Fie-i dat ca totdeauna El sa simt-adanc intr-insul Dorul dupa ce-i mai mare ?N-asta lume trecatoare, Dupa ce-i desavarsit Si sa-si vada la picioare Acest dar nepretuit.

Ele pier. Iara baietul A crescut cum l-a menitu-l, Se facu frumos cu-ncetul, Cine-l vede l-a-ndragitu-l. Si desi ca leul tare, Era gingas ca o floare Si istet era cu duhul, Cum a toate-s stiutoare Doara luna si vazduhul.

Intr-o zi vazu pe-o rabla Un tobas ce lumea cheama, Cu musteata ca o greabla Si c-o trambita de-alama: - Imparatul pr?naltatul M-a trimis s-adun tot satul, Sa dau stire tuturor Ca el cauta in latul Lumii-acestei pe-un ficior,

Ce din toti va fi mai tare, Mai frumos si mai cuminte. Deci va strangeti mic si mare Si sa tineti bine minte… Caci se poate, cine stie, Ca la voi prin sat sa fie Voinicel a-i fi pe plac, Sa-i dea fata de sotie. Cat v-am spus-o, iaca tac.

Abia el sfarsi s-auda, De la sat ia ziua buna, Nu-i pasa de drum si truda, Caci mereu parea ca-i suna Vestea mandra in ureche, Ca si o poveste veche. S-a pornit in toiul lui, Nazdravan intr-o ureche Ca feciorul nimarui.

Si la curtea-mparateasca A ajuns intr-un tarziu S-apasa pe frunte casca, Sterge paru-i auriu, Intra-n curte. Sumedenii De voinici, boieri, rudenii Se-nchinau fetei balane, Precum oamenii la denii Bat metanii la icoane.

Ea se uita tot in laturi, Se inchina si suspina Cand cu zambet, cand cu sfaturi, Cand cu-a ochilor lumina; Cum prin siruri ea colinda Se uita intr-o oglinda Cu un aer curios, Ce-i menita ca sa prinda Chipul celui mai frumos.

Din oglinda ea nu vede Decat vecinic chipul ei, Dar deodata, mai nu crede, Ce vazura ochii sai? In oglinda fermecata, Dintr-o negura s-arata, Ca-ntr-un vis frumos in somn, O figura minunata Intr-o mantie de domn.

Ea mai face-o dat-ocolul Adunari…-i pare cum ca Intr-un colt ea vede solul Frumusetei, ce-si arunca Ochii tristi, numai vapaie. - Nu stiu cum o sa va paie, Zise ea, zambind voios, Rosa-n fata ei balae, Dar acela-i mai frumos.

Cand cu degetul l-arata Toti la el si-ndreapta ochii, Si multi pinteni zuraira Si fosnira multe rochii - Si din bolta de fereastra, In armura lui albastra, El apare lin din unghi Si la fata cea maiastra El isi pleaca un genunchi.

- Nici nu ai de ce sa starui, Zise ea cu ochi-n vis, Bucuros mana ti-o darui, Caci in suflet te-am inchis. S-a ei mana preafrumoasa, Fina, dulce, ea si-o lasa Pe-a lui crestet adorat, El la gura-i o apasa S-o saruta infocat.

Iata, vine si-mparatu-i, Ce zambea cu mutra hatra, El la mers cam leganatu-i Si pe capu-i poarta mitra, Poarta-un schiptru s-alt nimica, Ca si craiul cel de pica, S-aurit vesmantul sau; Cine-l vede, sta sa-i zica Ca-i vladica din Harlau.

- Am avut un om al casei, - Zise dansul, un ciocoi, A murit si, anul azi-i S-a facut din el moroi. De-unde-mi aprindea ciubucul, Se apuca, bata-l cucul, Ca sa-mi strice-mparatia - Si nu pot ca sa-l apucu-l, Ori sa-i stric farmacaria.

Fierul, aurul, tombacul, Arda-l focul sa mi-l arda, L-a strans tot si, stie dracul, A facut din ele-o barda; Iar din codri, huci, poeine Si din alte buruiene A facut num-un copac. Cin? se simte mai cu [vene] Sa li vie-astor de hac?

Si cu toti se duc de-a valma, Vad, se mira, nici se-ncearca, Dar Miron ia barda-n palma Si copaciul mi-l incarca, Pan? ce vede ca se-nclina, Scartaind din radacina - S-a cioplit din el tarus, Pe-a moroiului tarana El l-a-nfipt adanc acusi.

De-atunci farmecu-nceteaza. Codri cresc si fierul iar e. Imparatul cuvanteaza: - Ast voinic e cel mai tare. Un batran raspunse: - Bine, Spune-mi, tinere, pe cine Fata are-acum in minte? - Ea gandeste-acum la mine. - Ha! acesta-i mai cuminte!

Si sa cante strana prinde - Este tare, este tare, Si cuminte, si cuminte S-aratos la aratare. Scarpinandu-se la ceafa, Imparatul c-o garafa A venit si c-un sangeap Si, implandu-l, zice: - Ia fa De mi-l toarna peste cap!

Si acu sa-mi faci hatarul Sa-mi iei fata-n insotire, Stiu ca ai sa fii catarul Peste nazuri, fasolire, Ba se poate sa te-adoarne Cu frumos protap de coarne Si sa-ti puie si urechi. Cine poate s-o intoarne Cand asa-i menit din vechi?

Ca, sa vezi, si-mparateasa… De… atata-ti spun acuma, Taci, da? ochii-ti ai de paza, Ca ce-i fata, ce-i si muma! E si-un alt metod, ti-l sfatui, Sa taci molcom, sa ingadui, Fa-te ca nici stii… n-ai treaba, Tu sa-i faci frumos tabietu-i Si-ncolo sa-ti vezi de treaba.

Deci Miron o ia de mana S-o arata pe la oaspeti, Cu-a ei ochi numai lumina, Cu obrajii fragii proaspeti. S-au pornit frumoasa nunta De sarea pana si ciunta, Si ologi-si faceau graba, Si mosneag juca marunta, Curtenind pe langa baba.

Dar desi ferice inca, Totusi el in pieptul lui O dorinta are-adanca, Nestiuta decat lui, Dorul dupa ce-i mai mare ?N-asta lume trecatoare, Dupa ce-i desavarsit, Si tot sufletul il doare Dupa cum a fost menit.

Si pe toti el ii intreaba Daca stiu cumva in lume Asta tainica podoaba, Ast odor fara de nume. Dar pe cine-ntreaba tace, Cui prin minte-i poate trece? Numai cantaretul orb Spune-n treacat cum ca asta E frumoasa fara corp.

El i-a spus ca-n vremi denante Auzi duioasa veste, Ca-n castel de diamante Cea mai mandra fata este; Ochi de-albastru intuneric, Ce lucesc adanc, chimeric, Ca d-iubire doua basme; Dara corpul ei eteric, Nesimtit, ca de fantasme.

"De vei merge in ajunul Mult senin din Anul nou, Pe cand cerul se deschide La al lumilor ecou, Atunci ea vine asemeni Printre stancele de cremeni, Langa lacul de smarald, Ca sa-si scalde sanii gemeni Unde zanele se scald!"

El pleca atunci in lume Si nevasta-n lacrimi lasa, Cu un dor fara de nume Uita tara, rude, casa. Cum trecu numai Craciunul, El pe cal a pus presunul Si s-a dus la lacu-n vraja, Unde asteptand ajunul De-Anul nou el sta de straja.

Si din trestia plecata El privea la apa fina, Cu oglinda-i nemiscata Stralucind sub luna plina. Desi stii ca apa-i moale Totusi, placa-i de cristale Parc-ar fi incremenit. Nencretite, plane, pale, Viorii au adormit.

Radacinile in paturi Sub pamant s-a-ntretesut Si pornesc in mii de laturi, Flori frumoase la vazut. Colo-n snopi, colo cate-una, Colo-n fire se-mpreuna, Indoite intr-un trunchi; Ici o pajiste intr-una, Iar dincolo un manunchi.

Rosi si vineti, albi-s snopii Cei de flori stralucitoare, Picurati, isi scutur stropii, Ce lucesc margaritare. Pe cararea-abia imblata Printre iarba infoiata, Trece-un mandru chip de zana, Cu-aratare fermecata Si privire blanda, lina.

Si pe ea o haina fina, Tesatura stravezie, Ca o bruma diamantina, Ce in creturi se-mprastie. Se lipeste sclipitoare De duioasa-i aratare, Ce-n miscarile-i o trada, Se strevad a ei picioare, Sani si umeri de zapada.

Inocenta-i e zambirea-i, Ingereasca, trista, lina, Diamante in privirea-i S-au topit a lor lumina. Peste-a apei dalba placa Ea acum zambind se pleaca, S-uita-n fundu-i luminos Si in luna isi dizbraca Corpul ei asa frumos.

Luna parca se roseste De amor si de mirare, Numai lacul o priveste, Ramaind in nemiscare. Este alba ca zapada, Iara paru-i sta sa cada La calcaiu-i rotunzit, - Cine oare-ar fi s-o vada, Sa nu moara de-ndragit?

Dar desi pe noaptea toata Peste lanuri luna tace, Aratarea-i luminata Nici o umbra ea nu face, Cu-ntuneric nu incarca; Intinzand piciorul, parca Lacul cel de farmec prins Cu-a lui varf intai il cearca, Pan? se lasa dinadins

Si incet paseste-n apa. Ochiul ei s-aprinde, cere, Iara buzele-i se crapa De o stranie placere; Totusi valul nu se taie Cercuind apa balaie, Ci-o incunjura frumoasa S-o imbraca cu vapaie In lucire scanteioasa.

Si desi in lac inoata, El nu misca, nici se-ncreata, Ca o floare-i aninata De oglinda cea mareata. El din trestii o priveste, Nici se misca,…-ncremeneste L-aratarea ei cea cruda. Si cand lacul paraseste Pe-al ei corp ea tot nu-i uda.

Ea s-a dus. Dar el ramas-a In adanc ranit de dansa, Uita lumea, uita casa, Imbla drumurile-ntinsa. Ea ii pare ca-i mai mare ?N-asta lume trecatoare, Ca-i ceva desavarsit Si sa vada la picioare Acest dar nepretuit.

Toamna vine si prin lunce Frunza cade randuri, randuri, Adancit imbla atunce El in grija si pe ganduri; El purta in gandu-i nurii, Ochii mari, zambirea gurei, Si imbland prin codrii mari, El vazu Mama-padurei Ratacind printre stejari.

El durerea lui s-o spune Si ca trebuie sa moara De n-a prinde-acea minune, Acea tainica fecioara. - Ea, ii zise-atunci batrana, Locuieste ca o zana In palat de diamante, Mai frumoasa, mai senina Dintre toate celelante.

Tu palatu-i vei ajunge De vei merge, fara insa Sa gandesti la alta-n lume Cat la dansa,-n veci la dansa; De-o ajungi fara de veste Ea atuncea astfel este Ca si cand ar fi a ta; Caci ea face tot ce peste Dansa ca sa treaca-ai vrea.

El a mers, a mers intr-una, Far? de drum, de-orice sa-i pese, Cand pe varfuri trece luna El vazu prin lunci alese Un palat lucind departe, Ce luceste, parc-ar arde. El intra pe scari de-oglinda Si prin salele desarte Pe covoarale din tinda.

Si-n lumina blandei lune El vazu frumoasa fata, Dulce, mandra, o minune, De fereasta rezimata. El la ea genunchi-si pleaca: - Ca amorul meu sa-ti placa, Parasii parinti si tara. Ea tacea… privirea-i saca, Fata rece, ca de ceara.

"Ah, gandi el, cum nu-i buna, Cum nu zici: Bine-ai venit!" Atunci ea zambi in luna Si sopti: - Bine-ai venit. Si-n palat atunci s-aprinse Mii lumini sclipind ca ninse, Ea-l lua de brat si-l duse Printre salele intinse Si la mandre mese puse.

Ei cinara-n mandre muzici, Cu de aur vase, linguri, Beat de-amor el spuse: - Nu zici, Scumpo, sa ne lase singuri? Si lumini se sting de sine, A cantarilor suspine Disparura randuri-randuri, Ei raman cu dulce bine Si insira mandre ganduri…

- Ah, iubito, zise dansul, Cum nu simti focul ce-l simt? Si pe ea o-apuca plansul Parca pieptu-i este stramt De-a ei patima-nfocata. Ea plangea, radea deodata, Cu-a ei buze dulci si coapte ?N-intuneric parca-l cata, Imbatat de-amor si noapte.

- Ah, ii zice el cu dorul, Lasa-ti haina ta regala, Gol in ochii-ti vad amorul, - Ah, arata-mi-te goala. Atunci ea rosind se pleaca Si sta pieptii sa-si disfaca Si din sponci desprinde haina Si in luna se dezbraca, Desvelind taina cu taina.

Ce frumoasa-i… Umed-alba, Neted-dulce zugravit, De pe sani rotunzi o salba Ea in urma a zvarlit, Si se plimba pe covoare Moi cu micele-i picioare, Paru-i curge la calcaie, Iara luna zambitoare, Poleind-o, o mangaie.

La picioare-i el s-arunca, Langa el sa vie-o roaga, Ea s-asaza dulce, prunca, Langa el in mandra saga, Si el bratelesi-ntinde, Rumeneste si s-aprinde, Pe cand ochii lui o sorb, Dar nimic in brat nu prinde - Caci frumoasa-i fara corp.

"Ah, gandi el cu turbare, Tremurand invapaiet, Dulce zana, cum nu are Corp frumos, precum o vad!" - Asta n-o pot, ca ce pipai, Numarul vietii o pripa-i, Trecator, de unde-un sopot Si fiinta lor o clipa-i, Eu eterna sunt si n-o pot! El isi scurge toata viata Intr-un chin, in nedormire, Vecinic o avea in fata Blanda, dulce, in zambire, Vecinic tinde a lui mana Dup-imaginea-i divina, Vrea s-o stranga, s-o omoare, Dar desi de nuri e plina, Totusi umbra-i ca din soare.

De dorinta lui aprinsa, Ce-a ramas neimplinita, El un an trai la dansa Cu viata-i mistuita; Dar perind chiar din picioare, Pierzand mintea care-l doare, Dup-un an se-ntoarce iara L-a lui casa razatoare Si la dulcea-i nevestioara.

Dara vai! cum ii parura De urate toate cele. Nimic ochiul nu-i mai fura, Nici simtirea lui in jele. Toate-i par urate, sure, Intr-un chip, intr-o masura, Inchircite si de rand Si nimic nu-i de masura Celor ce avea in gand.

Trist, retras, ranit de moarte, S-ar fi-ntors l-acea frumseta, Dar stia ce cruda soarte Are-eterna-i tinereta. Langezind in gand si-n fire, In muri tristi de manastire S-a inchis chipu-i perit, S-adancit in amintire Si-n amor, el a murit.

RIME ALEGORICE

Corabia vietii-mi, grea de ganduri, De stanca mortii risipita-n scanduri, A vremei valuri o lovesc si-o sfarma Si se izbesc intr-insa randuri-randuri.

Iar eu pe-un tarm pustiu murii in pace. Deasupra fruntii-mi luna-n nouri zace, Trecand incet pustiile Saharei Si luminand o lume care tace.

La miezul noptii vezi pustia plana Nascand de suptu-i mandra caravana De morti in valuri lungi si, treaza, Mergand incet spre-un vis: Fata-morgana.

Intr-adevar: adanca departare Arata un palat numai splendoare. Printre feresti patrunde o lumina; Perdelele-i pareau muiate-n soare.

De prin deserturi lungi si departate, In siruri vin scheletele uscate. Pustiu-atunci cu caravane-sate, Dormea ca mort sub luna care bate.

O caravana langa mine trece, Naintea ei vine-o suflare rece. In siruri lungi se strecur si se strecur: Eu numar unul, numar doisprezece.

Un chip atuncea de pe cal coboara. La mine-ndreapta-a lui privire-amara Si fata slaba, trista, adancita S-osoasa mana o intinde-avara.

Dar sa ma misc nu am nicicum putere, Caci tapan mort eram si fara vrere. Pleoapele-mi pe ochi erau lasate, Desi prin ele eu aveam vedere.

Iar umbra-n valu-i de matase sura D-urechea mea si-apropie-a ei gura Si-mi spune lin si-ncet povestea mare, Ce ca un rau etern in minte-mi cura:

"Colo-n palat rezida-o vrajitoare Si om cu ochii vii de-o vede moare; Iar celor morti, lumina lor adanca, Li da viata noptii trecatoare.

Deci vin si tu pe un schelet sa-ncalici, Sa vezi palatu-i in lumini opalici; De sirul nostru sa te tii in urma Pan? la gradina ei cu flori italici.

Si iata valul meu ti-l dau - pe fata Sa-l pui, s-acoperi ochii tai de gheata, Ca nu cumva sa se topeasca iute De a privirei ei tiranica dulceata."

Ma sui si plec… o umbra sunt din basme Si o fantasma sunt intre fantasme, Prin mana mea de o ridic se vede Ca si prin corpul straveziei iasme.

Din ce in ce cu totii se apropii. Gradini lucesc si flori cresteau cu snopii, Iar roua curge in briliante umezi - Din crengi de arbori lumineaza stropii.

Pe scari de marmur ne suim cu totii Si mortii-si caut prin coloane sotii: Sunt tineri unii ca iubirea moarta, Iar alti au barbe albe ca preotii.

Dar toti cu totii sunt de om ruine Si, risipiti din carduri beduine Au fost gasit amara, cruda moarte Intr-un pustiu arzand si fara fine.

Vorbesc incet… ca-n somn… si vorba suna Ca frunze-uscate cari vantu-aduna, Sau ca murmurul cel vrajit de ape Cand peste codri-apare blonda luna.

Deodata-n doua sirul se desface. In fund apare-un mandru chip ce tace; Cu rosii flori de mac in paru-i negru, Cu ochii-nchisi un semn cu mana-mi face.

Eu o urmez prin galerii inalte. Izvoare vii din vase stau sa salte Si langa ele nimfele de marmur, Fapturi ceresti unor maiestre dalte.

Pe lucii muri auritele pilastre. In jurul lor sunt asezate glastre, Din care cresc bogate-ntunecoase Ici roze negre, colo flori albastre

Si pe feresti perdele de purpura. Un miros racoros simtirea-mi fura; Deschisa lin e usa unei sale Si noi minuni uimitii ochi vazura.

Un pictor a-nflorit plafondul, murii, Cu basme mandre, cu frumoase hurii Si din catui de-argint, copar miroase Cu fum albastru formele picturii.

Iar pe-un divan, ascuns intre perdele Albastre, infoiate si cu stele, Sedea regina basmelor maiastra - Lumina lumea gandurilor mele.

Ea insira margaritare-n poale Si pe-un covor persan, frumos si moale, Ea-ntinde surazand ca-n vis si lenes A ei picioare de zapada - goale.

Ochii adanci ca doua basme-arabe Saman cu-aceia ai reginei Sabbe, Cum imparatul Solomon ii scrie, Cu-a lor priviri de-ntunecime slabe.

Cu ochi pe jumatate-nchisi surade: - Desi privirea-mi pe cei vii ucide, Te uita lung la mine, tu, ce mort esti, Pan-al tau suflet ochii va deschide.

L-al tau mormant tu esti in pragul portii, Dar sa te stingi nu este voia sortii, Ci-n fata mea sa lasi incet sa-ti cada De pe-ai tai ochi de gheata valul mortii.

Ingenunchind atunci am zis in sine-mi: "O dulce chip, cu mana fruntea tine-mi Si de pe ochi ia-mi valul trist si rece, Caci simt bataia renviatei inimi".

Si de pe ochii-mi cade ceata sura Si noi minuni uimitii ochi vazura, Caci inaintea mea stai vrajitoare Si basmu-asculti cu zambetul pe gura.

* * *

S-atunea pier anticele portale. In jurul meu iluminate sale Si-n loc de morti fiinte vii, ce vesel, Cu hohot rad - serbeaza bachanale.

Unde-s acum fantasticele seme Prin care luna strabatea-ntr-o vreme? Acele mii risipuri din pustie Traiesc… nici unul moartea nu si-o teme.

Cand ar avea moarte o vecinicie De-amor, de viata si de nebunie, Ei nu s-ar veseli atat de tare Precum o fac in asta moarte vie.

Ici vezi femeia plina si balaie Ce lasa-ncet sa cada a ei straie; Zambind ramane-n mijlocul multimei Precum ar fi iesit din calda baie.

Ici una oachesa se-ntinde-alene In bratu-unui barbat ce, de sub gene, S-arunca ochi-ntunecosi salbateci, Setosi de patimi c-ale unei hiene.

Iar una sta cu ochii ei sa soarba Pe-un vechi ostas cu-ntunecime oarba Si degetele fine ca de ceara Si-mpleticeste-n a lui neagra barba.

Un ras, un chiot, o vuire multa - Cu totii striga, nimeni nu asculta; Ocari frenetici sunt o desmierdare Si desmierdarea deveni insulta.

Toti se iubesc - s-o spun in gura mare. Toti au facut din viata sarbatoare: De masti razande lumea este plina, De comedianti si de femei usoare.

Murmure doar s-aud de prin unghere, Unde cu glasul bland amantul cere, Pe cand iubita gura ei, uscata De sarutari, deschide la placere.

Ce-i lumea asta ma intreb acuma: Au nebunit-au, sau domneste ciuma? De-acopar moartea, ranele hidoase Cu ras, cu-amorul, cu betii, cu gluma?

"Ba nu - raspunse-atunci Seherazade - Nu, nu ii vezi asa precum se cade; Viata lor un vis al mortii este, Azi prada ei, iar mani ea o sa-i prade.

Ce afli-n lume? mii de generatii, Popoare mandre sau obscure natii De mult perira si pe-a lor cenusa Traieste… cine?… ei! inmormantatii.

Moarte si viata, foaie-n doua fete: Caci moartea e izvorul de viete, Iar viata este raul ce se-nfunda In regiunea nepatrunsei cete.

Femeia goala, cufundata-n perne, Frumsetea ei privirilor asterne; Nu crede, tu, ca moare vre odata, Caci e ca umbra unei vieti eterne.

Iubirea ta-i viata - a ei iubire E viata iar si iar de omenire. Vointa ei s-a ta de se-mpreuna, Atunci e suflet in intreaga fire".

EU NUMAR, AH, PLANGAND

Eu numar, ah, plangand: - Al noptii miez suna - Al despartirii ceas Adanc vibra.

Adio! scump,-acum. Al lunii disc senin Din crengi de arbori mari S-arata plin.

Abia din brat te las, De trist abia ma duc, Nainte-mi vecinic treci - Un bland naluc.

Si zi si noapte treci - La tine-n veci gandesc, Copil frumos si blond, Ce mult iubesc!

Auzi: din codri cum Izvoare prund rastorn Si melancolic bland, Un glas de corn.

CANTEC VECHI

Vino, scumpa, de priveste Dorul tau cum ma munceste. Nici de fel cum nu ma lasa Nici sa intru sara-n casa, Ci din asternut ma scoala, Ca pe-un patimas de boala, Si ma face de alerg Nestiind pe unde merg. Cand in zori de dimineata, Ma visez cu tine-n brata, Cand te strang sa nu te pierd Si te chem si te desmierd. Ars deodata sar din pat, Singurel m-am desteptat, Suspinand si ametit, Ma simt mai nenorocit. Sunt de carne, nu-s de fier! Ce sa fac ca sa nu pier? Caci ranit sunt de amor, De nici traiesc, nici nu mor: Somnul meu nu este somn, Nici pe mine nu sunt domn. A dormi de sunt pe cale, Zaresc chipul dumitale: O icoana zugravita Cu multi nuri inchipuita.

CODRULE, MARIA-TA

Codrule, Maria-Ta, Lasa-ma sub poala ta, Ca nimica n-oi strica Fara num-o ramurea, Sa-mi atarn armele-n ea. Sa le-atarn la capul meu, Unde mi-oi asterne eu, Sub cel tei batut de vant Cu floarea pan? la pamant, Sa ma culc cu fata-n sus Si sa dorm, dormire-as dus; Dar s-aud si-n visul meu, Draga codri, glasul tau, Din cea rariste de fag, Doina rasunand cu drag, Cum jelind se tragana Frunza de mi-o leagana, Iara vantul molcomit De-a ved? c-am adormit. El pin tei va vicoli Si cu flori m-a coperi.

DOINA, DOINA, GREU IMI CAZI

Doina, doina, greu imi cazi Din padurea cea de brazi, Si cu jale imi rasuni Din huceagul de aluni, Si m-adormi, m-adormi cu drag Prin frunzisul cel de fag. Cine suna-n cetine, Doinite, prietine, Diu, diu, diu, de-a codrului, Ca doina-i care-o cantai - Tragana-ne, tragana, Frunza-n codru leagana.

EA-SI URMA CARAREA-N CODRU

Ea-si urma cararea-n codru. Eu ma iau pe a ei urma, Cand ajung cu ea alaturi Rasuflarea-mi mi se curma.

Mai rasuflu inc-o data, Zic o vorba, ea tresare Si se uita-n alta parte Si raspuns deloc nu are.

Dar mereu de ea m-apropiu Si vorbesc si ii dau sfaturi; Ea se apara c-o mana Si se uita tot in laturi.

Cand pe talie-i pun bratul Ea se frange, va sa scape, Dar o trag mereu spre mine, Mai aproape, mai aproape.

Mai nu vrea si mai se lasa, Capul ei mi-l pun pe umar, Pun pe ochii-nchisi, pe gura, Sarutari fara de numar.

Si la piept o strang mai tare, Rasuflarea-mi se sfarseste; O intreb de ce-i mahnita, O intreb de ma iubeste.

Iar ea ochii si-i deschide Mari, puternici, plutitori: - Imi esti drag din cale-afara, Dar obraznic uneori.

DE CE MA-NDREPT S-ACUM…

De ce ma-ndrept s-acum la tine iarasi? Caci far? de tine n-am de spus nimica… Si azi nu-mi pasa lumea ce-o sa zica De-acest-poem, in contra-mi, spre ocara-si.

De grija ei un fir de par nu-mi pica… Sa ieie dar copiii mei in gheara-si; Parerea ta, iubit si blond tovaras, De ea ma bucur si de ea mi-e frica.

Amor si moarte sunt in dusmanie: Amic acestei des am cautat-o, Ci-n drumul ei m-am dat, copilo, tie…

Viata mea din nou ai castigat-o Si orice road-a ei si armonie A ta-i cu drept: deci si pe-aceasta - iat-o!

GANDIND LA TINE

Gandind la tine fruntea-acum ma doare. Nu stiu ce rost mai are-a mea viata Cand n-am avut o clipa de dulceata: Amar etern si visuri peritoare!

De ce in noapte glasul tau ingheata! Vedea-vor ochii-mi inca-o data oare Frumosul trup, - femeie zambitoare! - Ce mi-a fost dat sa-l strang o clipa-n brate?

Tu, blond noroc al unui vis desert, Tu, visul blond unui noroc ce nu e, De-i mai veni, sa stii ca nu te iert.

Caci dorul meu mustrari o sa-ti tot spuie Si sarutandu-te am sa te cert Cu desmierdari cum n-am spus nimaruie.

CARTILE

Shakespeare! adesea te gandesc cu jale, Prieten bland al sufletului meu; Izvorul plin al canturilor tale Imi sare-n gand si le repet mereu. Atat de crud esti tu, s-atat de moale, Furtuna-i azi si linu-i glasul tau; Ca Dumnezeu te-arati in mii de fete Si-nveti ce-un ev nu poate sa te-nvete.

De-as fi trait cand tu traiai, pe tine Te-as fi iubit atat - cat te iubesc? Caci tot ce simt, de este rau sau bine, - Destul ca simt - tot tie-ti multumesc. Tu mi-ai deschis a ochilor lumine, M-ai invatat ca lumea s-o citesc, Gresind cu tine chiar, iubesc gresala: S-aduc cu tine mi-este toata fala.

Cu tine da… Caci eu am trei izvoara Din care toata mintea mi-o culeg: Cu-a ta zambire, dulce, lina, clara A lumii visuri eu ca flori le leg; Mai am pe-un intelept… cu-acela iara Problema mortii lumii o dezleg; S-apoi mai am cu totul pentru mine Un alt maestru, care viu ma tine…

Dar despre-acela, ah, nici vorba nu e. El e modest si totusi foarte mare. Sa taca el, sa doarma ori sa-mi spuie La nebunii - tot intelept imi pare. Si vezi, pe-acesta nu-l spun nimanuie. Nici el nu vrea sa-l stie orisicare, Caci el vrea numai sa-mi adoarma-n brata Si decat tine mult mai mult ma-nvata!

PE GANDURI ZIUA…

Pe ganduri ziua, noaptea in veghere, Astfel viata-mi tot in chinuri trece - Va vrea natura oare sa se plece La ruga mea - sa-mi deie ce i-oi cere?

Nimic nu-i cer decat mormantul rece, Repaos lung la lunga mea durere - Decat sa port iubirea-mi in tacere, Mai bine ochiu-mi moartea sa mi-l sece.

Caci lumea e locasul patimirei: Un chin e valu-i, iara gandul spuma, Dureri ascunse farmecele firei.

O data te-am vazut - o clipa numa - Si am simtit amarul omenirei… Ce-am folosit ca-l stiu si eu acuma?

TU CEI O CURTENIRE…

Tu cei o curtenire In gluma - si doresti Sa-ti spun a mea iubire In versuri frantuzesti.

Dar eu sunt melancolic Si nu stiu sa raspund. Nu pot sa-mbrac in glume O taina ce ascund.

Tu razi si-ti razemi capul De umaru-mi incet, Si-n ochii mei imi cauti, Vicleano, asa cochet.

Tu vezi ca in iubire Nu stiu ca sa glumesc; Nu-ti pare oare bine C-atata te iubesc?

DORMI!

De ce te temi? au nu esti tu cu mine? Las? ploaia doar sa bata in feresti - Las? vantul trist prin arbori sa suspine, Fii linistita tu! Cu mine esti.

Ce te-ai sculat si te uiti in podele? Uimita pari si pari a astepta. Nu poti vedea cu ochii printre ele - Vrei sa-ti aduci aminte de ceva?

Lasa-te-n perini - eu iti voi da pace. Dormi tu - si lasa sa raman destept. Pe cand citesc intotdeauna-mi place, Din cand in cand sa cat la tine drept,

Sa vad cum dormi… sa te admir cu drag… Cu gura-abia deschisa-ncet respiri, De pe condei eu man-atunci retrag. Patrunde pacea tristele-mi gandiri.

Frumoasa esti… o prea frumoasa fata. Ca marmura de alba-i a ta fata. Imi vine sa alerg la tine-ndata S-astfel cum dormi sa te cuprind in brata.

Dar te-ai trezi… pacat! si nu ma-ndur. Dormi linistit c-un brat pe dupa cap. Din cand in cand cu ochiul eu te fur, Din cand in cand din mana cartea scap.

Si-s fericit… Pulseaza lunga vreme In orologi cu pasii uniformi… De ce te temi? Cu mine nu te teme! De nu te culci, te culc cu sila… Dormi!

IN FEREASTA DESPRE MARE

In fereasta despre mare Sta copila cea de crai - Fundul marii, fundul marii Fura chipul ei balai.

Iar pescarul trece-n luntre Si in ape vecinic cata - Fundul marii, fundul marii, Ah! de mult un chip i-arata.

"Spre castel vrodata ochii N-am intors si totusi plang - Fundul marii, fundul marii Ma atrage in adanc."

COBORAREA APELOR

Din munti batrani si din paduri marete Se nasc izvoare, ropotind se plimba, Deprind pe rand oceanica lor limba Si sunt in codri pustnici cantarete.

Spargand prin stance albia lor stramba, Se legan line si fac valuri crete. In drumul lor ia firea mii de fete - Aceleasi sunt, desi mereu se schimba.

Dar cu adancul apei s-adanceste In glasul lor a sunetului scara. Devine trista - randuri-randuri creste,

Pan? ce urnindu-se in marea-amara - Ca fluviu mandru, ce-ostenit mugeste - Al tineretei dulce glas de mult uitara.

MARIA TUDOR

De ce cu ochii-ncremeniti sub bolte De marmur - tu-l privesti cu spaima cruda? Pandesti ca leii, fruntea ta asuda Si pumnu-ti vra mania-i s-o dezvolte.

Seceratorul tau l-ai pus la truda Si snopi de viete sunt a lui recolte; Pentru-al lui cap ai infruntat revolte Si astazi simti ca strangi la piept pe-o Iuda.

Te-nalta-n cer invidia vulgara Caci stii din lorzii junghiati a face Lui Fabiano a marirei scara.

Tu esti regina si astfel isi place. Cine te vede, slab obraz de ceara, Stiind furtuna vietii tale - tace.

DE VORBITI MA FAC CA N-AUD…

De vorbiti ma fac n-aud, Nu zic ba si nu va laud; Dantuiti precum va vine, Nici va suier, nici v-aplaud;

Dara nime nu m-a face Sa ma ieu dup-a lui flaut; E menirea-mi: adevarul Numa-n inima-mi sa-l caut.

E IMPARTITA OMENIREA…

E impartita omenirea In cei ce vor si cei ce stiu. In cei dentai traieste firea, Ceilalti o cumpanesc s-o scriu. Cand unii tese haina vremei, Ceilalti a vremii coji adun: Viata unii dau problemei, Ceilalti gandirei o supun.

Dar pace este intre dansii: Ce unii fac iau alti aminte, Caci pana azi domneste-ntr-insii A cartii tale graiuri sfinte. N-a intrat viermele-ndoielii, Copil e ochiul lor cand vede, Cainta vad urmand greselii, Caci omul tot in tine crede.

Al raului geniu arate-mi Un om din vita pamanteasca, Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi Naintea ta sa-ndreptateasca; Caci buni si rai traiesc in tine, Cuvantul tau e calea lor - De-a lor abateri li-i rusine, Caci tu esti tinta tuturor.

Virtutea nu mai e un merit, Caci merit nu-i cand nu e lupta. Asupra ta ei nu se-ntarat Cu viata-n joc, cu mintea rupta; Manand cu anii colbul scolii, Ei cred far-a fi inteles, Din carti stravechi roase de molii Isi implu mintea cu eres.

Ei nu patrund a ta marire - Minune-i pentru dansii tot. Necercetand nimic in fire, Nimic nu stiu, nimic nu pot; Caci nu-i supusa lamuririi Gandirea-n capul intelept - La toate farmecele firii Se bat cu manile pe piept.

SONET SATIRIC

Piscata-ti este mana ta de streche, De misti in veci condeiul pe hartie - Dureaz-un sir sau fabrica o mie: Cuvinte noua-or fi, dar blaga veche.

Ce are-n gand un om, aceea scrie, Nimica nou tu n-ai de spus, Ureche, Cu Pantazi fiind pe veci pareche, Tu izvodesti, cel mult, ce dansul stie.

Ti-asaman fruntea unei vii paragini Si vant si pleava sunt a tale scrieri, De zei lipsite, vai! a tale pagini.

Zadarnic paiul sec al mintii-l trieri, Drapandu-i golul ei cu reci imagini: Nimic nu iese dintr-un dram de crieri.

AI NOSTRI TINERI…

Ai nostri tineri la Paris invata La gat cravatei cum se leaga nodul, S-apoi ni vin de fericesc norodul Cu chipul lor istet de oaie creata.

La ei isi casca ochii sai nerodul, Ca-i vede-n birje rasucind mustata, Ducand in dinti tigara lungareata… Ei toata ziua bat de-a lungul Podul.

Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se stramba: Stalpi de bordel, de crasme, cafenele Si viata lor nu si-o muncesc - si-o plimba.

S-aceste marfuri fade, usurele, Ce au uitat pan? si a noastra limba, Pretind a fi pe cerul tarii: stele.

IN LIRA-MI GEME SI SUSPIN-UN CANT

In lira-mi geme si suspin-un cant, Caci eu imi vars acum veninu-n vant. Prin minte-un stol de negre ganduri trec: Spre casa cea din patru scanduri plec, Gemand, plangand eu fruntea pun pe mani, Se rumpe suflet, mi se rupe san, Scapare caut in zadar de chin… Sa stangi un dor ce-n sanu-mi arde - vin?!

Cand te doresc eu cant incet-incet: Plec capul la pamant incet-incet Si glasul meu rasuna tanguios Ca tristul glas de vant incet-incet. Si orice vis, orice dorint-a mea Eu singur le-am infrant incet-incet. Sageata doar a crudului amor In suflet mi-o implant incet-incet Si simt veninul patrunzand adanc… Cu sangele-l framant incet-incet Si nu-mi ramane decat sa pornesc Spre al meu trist mormant incet-incet.

AH, CERUT-AM DE LA ZODII

Ah, cerut-am de la zodii, De l-al sortii mele faur, Dulcii sanului tau rodii S-al tau cap scaldat in aur.

S-ale tale mani de ceara, Fruntea-mi rece sa desmierzi, Fata alba-n parul galban Si-ndaratnici ochii verzi.

S-astazi tu de buna voie Fericita-n brate cazi-mi; Capul tau scaldat in aur De-al meu umar tu il razimi.

Astazi tu de buna voie Imi intinzi dulcea ta gura: Soartea mi le-a dat pe toate Cu asupra de masura.

AZI E ZI INTAI DE MAI

Azi e zi intai de mai, Azi e ziua de Armindeni; Eu te cat, draguta mea, Eu te caut pretutindeni.

Eu te cer de la izvor, De la codrul cel de brazi, De la vantul ce lovi Balsamand al meu obraz.

Intre muntii cei inalti, De la rauri eu te cer: De-au vazut cumva ascuns Al vietii-mi giuvaer.

Cu-al tau zambet rasfatat Si cu dulcile cusururi, Te-am iubit, copil dragut, Te-oi iubi de-acum si pururi.

Te iubesc far? de-mputari, Fara urma de caire - Dara, vai, nu te gasesc Nicaire, nicaire.

CE SOPTESTI ATAT DE TAINIC…

Ce soptesti atat de tainic, Tu, izvor de canturi dulci? Repezind balaia unda, Floarea tarmului o smulgi

Si o duci, o duci cu tine, Vajaind incet pe prund; Ale tale unde floarea Cine stii unde-o ascund?

Astfel trece si viata-mi, Dar o floare-n valu-i nu e, Nici nu spun ca tine doru-mi Nimaruie, nimaruie.

Ci eu trec tacut ca moartea, Nu ma uit la vechii munti; Scrisa-i soarta mea in cretii Intristatei mele frunti.

Numai colo, unde teiul Lasa floarea-i la pamant, Eu incep sa misc din buze Si trimit cuvinte-n vant.

Vis nebun, desarte vorbe! Floarea cade, rece cantu-i Si eu stiu numai atata C-as dori odat? sa mantui!

FEMEIA?… MAR DE CEARTA

Femeia? Ce mai este si acest mar de cearta, Cu masca ei de ceara si mintea ei desarta, Cu-nfricosate patimi in fire de copila, Cu fapte fara noima, cand cruda, cand cu mila, A visurilor proprii eterna jucarie? Un vis tu esti in minte-i - si astazi te mangaie, Iar mane te ucide. Cu-acelasi ras pe buza Ea azi asculta soapta-ti de-amor sa o auza, Iar mani cu mii propuneri te chinuie si stie Ca orice nerv in tine il rumpe si-l sfasie. Comedianta veche ca lumea - comedie Ea joaca azi - juca-va de astazi ani o mie, Cu-aceeasi masca mandra, neteda, miscatoare - Si cel iubit de dansa azi rade, mane moare. Si asta nerozie, cruzime intrupata, In lumea cea de chinuri ea oare ce mai cata - Ea, cea ce nu gandeste, gandind doara cu gura? Caci sarutari si vorbe de-amor i-a dat natura, Si rasul cel mai vesel, zambirea-mbatatoare, Atata-ntelepciune e-n gura ei de floare, Atata-ntelepciune pari a vedea, s-atata Placere pare-aduce in inima-amarata, Cand capul c-oboseala pe urmaru-i ti-l culci Sau cand te uiti in ochii-i ucizatori de dulci, Incat chiar mantuirea cea vecinica ti-o sfermi Si redevii un Sizif - sacrifici pentru viermi: Sa le compui in lume o haina-n generatii - Sacrifici si mandrie, si minte, s-aspiratii. O, moarte, dulce-amica - sub mantia ta larga Acoperi fericitii - si magica ta varga Atinge cate-o frunte de om, ce te doreste: Il face ca titanii, de tot despretuieste, Despretuieste lumea, pe sine - si-n sfarsit - Despretuie gandirea ca e despretuit, Priveste asta viata ca pas spre mantuire, Ocazie durerei, o lunga adormire In inimi spaimantate - un chin si o povara, Ce veacuri ce trecura pe umeri i-ncarcara. A vietii comedie miscata e de aur - Cand scena astei viete e-al mantuirei faur. Ironica e ziua ce vesel te priveste Pe cand in fire-o fiinta pe alta prigoneste, Ironica-i miscarea a florilor in vant Cand sug cu radacina viata din pamant; Ironic e pamantul - visternic de viete Cand sanul lui ascunde seminte mii, razlete, Cari iesind odata l-a soarelui lumina, Cu capul se saluta, se sug cu radacina. O lupta e viata si toata firea-i lupta, Milioane de fiinte cu ziua intrerupta Sustin prin a lor moarte, hranesc prin putrezire, Acea frumoasa haina ce-acopere pe fire. In van creati la vorbe si le-azvarliti in vant: Plodirea este rolul femeiei pe pamant. Priviti acele rasuri, zambiri, visari, suspine, Dorinta de plodire o samana in tine. Ce va certati cu noaptea si buiguiti cu luna? De-ti face-o, de nu-ti face-o… totuna e, totuna. De nu-ti fi voi in lume din nou sa prasiti neamul, Oricare vita suie, oricare tont e-Adamul Vietei viitoare… si fie-un par de gard, Femei ramaie-n lume, de doru-i toate ard. O, moarte! - nu aceea ce-omori spre-a naste iara, Ce umbra esti vietii, o umbra de ocara - Ci moartea cea eterna in care toate-s una, In care tot s-afunda, si soarele si luna, Tu, care esti enigma obscurei constiinti, Cuprins-abia de-o minte, din miile de minti, Tu, stingere! Tu, chaos, tu - lipsa de viata, Tu, ce pan? si la geniu spui numai ce-i in carti; O, slaba fulgerare… cea, carui nu te teme, Ingheti nervul vietii din fugatoarea vreme, Cand altii cu-a lor ganduri mereu in lume sapa, - Istorie e viata ce scrisa e pe apa; - Pe tine, dulce-amice, pe tine, intuneric, Tu, care c-o suflare stingi jocul cel feeric Al lumei sclipitoare - pe tine, gand de noapte, Te stinge o femeie cu tainicele-i soapte. Nimic nu e in soapta-i - stii tu ce ea sopteste? Ea nu ma vrea pe mine - pe tine te uraste. Cand imi zambeste mie, ea-atunci s-a pus la panda: Tu esti jertfa la care tinteste-a ei izbanda, Ea n-a stiut vodata, ca ce voieste-i alta - Ca tu esti inamicu-i si ca eu sunt unealta. Unealta chinuita! unealta de ocara, Cand eu cunosc prea bine iubirea ca-i amara, Ma mint pe mine insumi, doresc si cred c-amorul Folos mi-aduce mie…

CAND TE-AM VAZUT, VERENA…

Cand te-am vazut, Verena, atunci am zis in sine-mi: Zavor voi pune mintii-mi, simtirei mele lacat, Sa nu patrunda dulce zambirea ta din treacat Prin usile gandirei, camara tristei inemi.

Caci nu voiam sa arda pe-al patimilor rug Al gandurilor sange si sufletu-n cantare-mi; Si nu voiam a vietii iluzie s-o sfaremi Cu ochii tai de-un dulce, puternic viclesug.

Te miri atunci, craiasa, cand tu zambesti, ca tac: Eu idolului mandru scot ochii blanzi de serpe, La rodul gurii tale gandirile-mi sunt sterpe, De carnurile albe eu falcile-ti dizbrac.

Si pielea de deasupra si buzele le tai. Hidoasa capatana de paru-i despoiata, Din sange si din flegma scarbos e inchegata. O, ce ramase-atuncea naintea mintii-mi? Vai!

Nu-mi mrejuiai gandirea cu perii tai cei desi, Nu-mi patrundeai, tu idol, in gand vrodinioara; Pentru ca porti pe oase un obrazar de ceara, Pareai a fi-nceputul frumos al unui les.

Oricat fii mladioasa, oricum fie-al tau port, Si blanda ca un inger de-ai fi cantat in psalme, Sau daca o hetera jucand bateai din palme, Priveam de o potriva c-un rece ochi de mort.

De dulcea iscodire eu ma feream in laturi. In veci catam in suflet mania s-o intart, Ca lumea s-a ei chipuri sa-mi para vis desert De muieresti cuvinte si lunecoase sfaturi.

Usor te biruieste poftirea frumusetii, Ziceam - si o privire din arcul cel cu gene Te-nvata crud durerea fiintei pamantene Si-n inima iti baga el viermele vietii.

Venin e sarutarea paganei zane Vineri, Care arunca-n inimi sagetile-ndulcirii, Dezbarbateaza mintea cu valul amagirii - Deci in zadar ti-i gura frumoasa, ochii tineri.

Decat sa-ntind privirea-mi, ca mani fara de trup, Sa caut cu ei dulcea a ochilor tai vraja, In portile acestea mi-oi pune mana straja. De nu - atunci din frunte-mi mai bine sa mi-i rup.

PIERDUT IN SUFERINTA…

Pierdut in suferinta nimicniciei mele, Ca frunza de pe apa, ca fulgerul in chaos, M-am inchinat ca magul la soare si la stele Sa-ngaduie intrarea-mi in vecinicul repaos; Nimic sa nu s-auda de umbra vietii mele, Sa trec ca o suflare, un sunet, o scanteie, Ca lacrima ce-o varsa zadarnic o femeie… Zadarnica mea minte de visuri e o schele. Caci ce-i poetu-n lume si astazi ce-i poetul? La glasu-i singuratec s-asculte cine vra? Necunoscut strecoara prin lume cu incetul Si nimene nu-ntreaba ce este sau era… O boaba e de spuma, un cret de val, un nume, Ce t?mid se cuteaza in veacul cel de fier. Mai bine niciodata el n-ar fi fost pe lume Si-n loc sa moara astazi, mai bine murea ieri.

M-AI CHINUIT ATATA CU VORBE DE IUBIRE

M-ai chinuit atata cu vorbe de iubire, Cu sarutari aprinse si cu imbratosari! Stiai c-o maiestrie ce nu am cunoscut-o Ca nervul cel din urma in mine sa-l trezesti. Demonic-dureroasa era acea simtire - Dureri iar nu placere a tale sarutari… Si pan-acum imi pare ca tu esti un baiat Ce-n haine de femeie siret s-a imbracat.

Si Dumnezeu te stie… Tu ai un san frumos, Tu ai o gura plina si rosa voluptoasa; Si parul tau cel negru in unde de-abanos Ajunge pan? la sale in unde luminoase; Si vorba ta e vie si ochiul languros Si mana ta cea fina e dulce, mangaioasa; Si totusi mi se pare ca-n fire-ti e-o gresala De impli al meu suflet c-o boare de raceala.

Si stii, nefericito, ca ochiul tau m-atrage Ca un magnet - si totusi in taina il respinge. Credeam intaia data ca te iubeac - dar simt Ca sangele meu este dusman la al tau sange. Ah! cine m-a pus oare sa-ti spun intr-un ceas rau Ca te iubesc… Iubirea de suflet nu te stinge Cum stinge-asta simtire - ca si o piaza rea - Suflarea, mintea, pieptul, singuratatea mea.

Dar am lasat eu iute al fiintei tale cerc. Ca dintr-un somn magnetic eu m-am trezit indata… Prezenta ta vrodata in viata-mi n-am sa cerc, Caci de o dureroasa betie ma imbata. Nu stiu nici ce gandiri am, nu stiu nici unde merg Si simt ca toata firea imi e intunecata… Ai fi ucis si capul si inima din mine Daca-n a tale laturi eu m-as fi prins mai bine.

Cuvantu-mi pentru tine nu avea inteles, Cuvantul tau pe mine ma inciuda adanc. Cu cat-amaraciune iti raspundeam ades, Cum imi placea in suflet ca sa te fac sa plangi Si printr-o nedreptate parea ca ma razbun Daca din a mea cauza plangeai tu vre odata. Ah! sufletele noastre nu sunt de fel armonici Si sunt ca doua note cu totul discordante…

Cu tine numa-n lume putere-as fara mila Sa fiu… Caci tu pe mine m-ai facut slab si moale, Cu-a tale vorbe vane pierdut-am seri ori zile… M-ai speriat adesea cu-a tale ganduri goale… Dar nici nu esti femeie… Un demon tu imi pari, Ce-ascunde foc din Tartar si-o c?mplita raceala. Far? nici o armonie e toata viata ta; Tu esti cumplit de buna, cum esti cumplit de rea.

Cum multamesc eu soartei ca am scapat de tine, Far-a comite, doamna, pacatul mostenit. Azi iarasi ma vad singur si fericit si bine! Azi muza mea ma cata cu ochiul linistit. Acele nopti turbate de doruri si suspine S-au dus ca un vis negru, salbatec si urat! Azi iarasi capu-n visuri eu il cufund prin carti Si in tacere imblu prin norii cei deserti.

Si in fereastra vantul cu degetele pare Ca bate lin si dulce si vajaie incet; Urechea iar imi suna in liniste si iara Simt inima ca-mi bate de-un dor invapaiet! In minte mi se-aduna mii visuri zambitoare, Caci nu te vad pe tine, ce crud le-ai spariet Din tainica lor umbra… Si sufletu-ti fierbinte Abia-mi mai e o slaba aducere aminte…

PIERDUTA PENTRU MINE, ZAMBIND PRIN LUME TRECI!

Pierduta pentru mine, zambind prin lume treci Si eu sa-mi stiu osanda… sa te iubesc in veci, In veci dup-a a ta umbra eu bratele sa-ntind, De-a genelor miscare nadejdea sa mi-o prind, Zambirea gurei crude sa-mi fie al meu crez - Purtand in suflet moarte, tu vesel sa ma vezi.

Fii binecuvantata si fericita tu, Copil cu par de aur ce mintea mi-o pierdu. Veninu-amaraciunei si anii-mi pustiiti In cumpana usori-s pe lang-al tau caprit; Si-n a mea socotinta ma simt atat de mic - Tu esti odorul lumii si eu ma simt nimic.

Da, da… numai natura dreptate are-n veci, Copil cu gura calda, cu mici picioare reci, Caci ea-n intelepciune-i creeaza-astfel de chip Pe langa care toate sunt pleava si nisip. Ironic pare-a zice: nemernici ramatori, Visat-ati vreodata asemenea comori?

Pe tine-apoi te-arata in dreapta ei mandrie: Turband de-mpatimire, murind de gelozie, Te vad cum al tau zambet voioasa multor darui, Ca vesela si dulce vorbesti apoi oricarui Si risipesti privirea-ti - cand eu pentr-un cuvant Din gura ta cea dulce, m-as duce in mormant.

Atata de frumoasa… si tot numai femeie? Ah, am crezut o clipa ca esti poate o zeie, Ca marmura de rece ca treci pe langa oameni, Din fiinte muritoare nici uneia nu-i sameni, S-atuncea, ca in ceruri o steaua, sa te-ador - O, dulce chip de inger si totusi muritor!

Da, muritor… blestemul al lumei acesteia: Crezi ca te-nchini la soare s-ai adorat scanteia - Eu caut pe-nteleptul cel mai nebun - arate-mi O singura femeie lipsita ce-i de patemi Si eu… eu il voi crede, in stare tot sa cred: - Numai a ei faptura de inger dac-o vad -

Ca niciodata buza n-atinse-o alta buza, Ca niciodata-urechea de-amor nu vru s-auza, Ca niciodata ochii-i n-opri c-un bland repaos Pe-o fata barbateasca… ca ea nu s-a adaos In gandu-i sau cu fapta in randul altei vieti… Le cred, le cred pe toate… de ce nu mi-o spuneti?

Spuneti ca-i ca omatul din proaspat abia nins, Colanu-i nici o mana, ca noi, i l-a descins, Ca gura i-i fecioara, ca ochiu-i e virgin Si mana asta dulce, ca floarea cea de crin, Ca nu a strans-o nimeni, ca n-a raspuns cu strans - Ca setea de iubire pe ea n-o au atins.

Dar vai, e prea frumoasa! Putut-a sta-mpotriva - Placerea-ademeneste, dorinta-i guraliva - Acelor vorbe calde, soptite cu durere, Ce aerul il umplu si inima de miere? Putut-a impotriva atatora sa steie Cand e asa frumoasa, cand nu-i decat femeie?

Ca toti sa fiu? Ca dansii sa fiu viclean, fatarnic? Sa cumpar cu un zambet, un zambet iar zadarnic; Viata adoratei si gingasei copile Sa o patez cu umbra placerei unei zile Si sa iubesc ca dansii… cand partea cea mai buna Din inima-mi si minte i-a ei pe totdeuna?

O, tu! tu dumnezeul si viata vietii mele, Priveste-amaraciunea-mi si spune, nu ti-i jele? Nici astazi al tau suflet de mine nu se-ndura? Viata-mi se nutreste din acea dulce gura, De-un zambet, de o vorba ce mi-o arunci de mila - Sa te iubesc atata, nu e pacat, copila?

Pe maica-mea sarmana atata n-am iubit-o, Si totusi cand pe dansa cu tarna-a coperit-o, Parea ca lumea-i neagra, ca inima imi crapa Si as fi vrut cu dansa ca sa ma puie-n groapa… Cand clopotul sunat-au, plangea a lui arama Si ratacit la minte strigam: unde esti, mama?

Priveam in fundul gropii si lacrimi curgeau rau Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu; Nu stiam ce-i de mine si cum pot sa raman In lume-atat de singur si-atata de strein, Si inima-mi se stranse si viata-mi sta in gat - Dar ca de-a ta iubire tot nu am plans atat.

O, demone, viata-mi si sufletu-mi de vrei, De ce mai stai pe ganduri, de ce nu mi le cei? De ce ma-nsala ochiu-ti cu zarea-i, cu seninu-i, De ce cu usurinta, atat, atat ma chinui? Ajunga-ti… ma omoara mai bine… si destul. De vorbe si de zambet sa nu mai fiu satul?

A mamei amintire eu unu-n stare-am fost Sa ti-o sacrific tie si sunt atat de prost Incat tot numai tie viata-ti multamesc, In dar parca mi-ai da-o… si parca o primesc Ca orbul, ca un cane, caci, vezi, in stare sunt Pe praful urmei tale cu fruntea la pamant.

Si tu? Imi zambesti mie, cum altora zambesti, Cum poate-ai spus-o altor tu-mi spui ca ma iubesti - Si eu? eu sunt ca altii? Si tu vezi si in mine Pe-amantul unei zile, pe-un Don Juan, pe-un cane Ce-i dai si cu piciorul si dupa ce-l desmierzi? O, rade-ma, o, casca in fata-mi… tu ma pierzi!

Cocheta, lunecoasa, lingusitoare, rece - Cu viata-mi sfaramata uratul tau petrece; Si sa te vezi privita cu patima, cu jind, Sa vezi ca cel mai tare se face om de rand, Cu gura numai spuma se pleaca in genunchi, - Privelistea aceasta te bucura-n rarunchi -

Sa-l vezi ca la picioare-ti se taraie un vierme Si recea-ti ironie mai mult inca sa-l sferme. O, cat de bine stii tu natura ce a vrut Cand a facut zapada si diamant din lut, Stii ce voieste dansa cu ochii-ti straluciti - Ea vrea prin o zambire sa fim nefericiti.

Sa vad a ta faptura sa nu mai fi ajuns! Ce demon oare-n cale-ti m-a pus ca sa patrunz - Si de sub frunte ochii mai bine i-as fi rupt Decat sa sorb din ochii-ti veninul ce l-am supt, Decat sa fiu un preot la un astfel de cult, Mai bine-mi rupeam capul s-as fi pierit de mult!

Si totusi, totusi, scumpo… de nu te-as fi vazut, Au asta bogatie de-amor as fi avut? Durerea-mi este draga, caci de la tine-mi vine Si imi iubesc turbarea, caci te iubesc pe tine; Uraste-ma, priveste la mine cu dispret, Sa te iubesc prin astea tu mai mult ma inveti.

Spuneti-mi cum ca fata o masca e de ceara Si mai mult o sa creasca iubirea mea amara! Ca-n lupanar vazut-o-ati jucand, batand din palme, Si o sa-mi par-un inger, in gandul lui cu psalme! Spuneti de ea tot raul de vreti sa-nnebunesc: Ca-i hetera, un monstru, ca-i Satan - o iubesc!

O, DULCE INGER BLAND…

O, dulce inger bland, Cu ochi uimiti de mari, La ce mai reapari Sa-ngreui al meu gand? Parea ca te-am uitat, Ca n-oi mai auzi Ca-mi amintesti vo zi Din viata mea de sat!

Mai poti sa-ti amintesti Cum noi imblam disculti Si tu steteai s-asculti Duioasele-mi povesti? Spuneam cum am imblat Frumos fecior de crai In lume noua ai Iubita de-au aflat!

Ca si cand te-ai mira, Tu ochii mari faceai, Desi ma pricepeai C-o spun in pilda ta; S-apoi cand te rugam Sa-mi spui de ma iubesti, Prindeai ca sa soptesti Cu buzele abia!

Si-mi raspundeai cu dor: "Tu nu ma vei cata, In veci raman a ta Caci drag imi esti de mor…" Uitasi al tau cuvant: Nu m-ai chemat sa viu Alaturea-n sicriu, La stanga ta-n mormant!

Dar azi, cand se parea Ca-n veci eu te-am uitat, Tu iar te-ai aratat Ca-n tineretea mea; Suflarea ta usor Zburat-au racorind Si reintinerind Intaiul meu amor.

Mai tare sa-mi vorbesti: - De mine ce te temi? - S-aud cum lin ma chemi Acolo unde esti! Curand, curand si eu Imi pare c-oi pleca Pe dulce urma ta, Iubit copilul meu!

IAR FATA TA E STRAVEZIE ZADARNIC STERGE VREMEA

Zadarnic sterge vremea a gandurilor urme! In minte-mi esti sapata ca-n marmura cea rece, Uitarea mana-n noapte a visurilor turme Si toate trec ca vantul - dar chipul tau nu trece.

In veci noaptea si ziua soptesc in gand un nume, In veci la pieptul bolnav eu bratele imi strang, Te caut pretutindeni si nu te aflu-n lume, Tu, chip frumos cu capul intors spre umar stang.

Astfel in veci in minte-mi incremenisi frumoasa Si vad in veci aievea divinul tau profil. O, cum nu pot in brate sa te omor plangand, Tu, blond al vietii mele si-al dragostei copil!

Zadarnic cat repaos pe perina cea moale, Imi pare c-a mea tampla pe piatra o am pus Si noaptea-ntreaga ochii-mi in lacrimi se ineaca Si mintea mea in noaptea de veci va fi apus.

Pe cat mai am in pieptu-mi un pic macar de sange, In inima cat fibra din urma va trai, Avare, ele-n sine icoana ta vor strange, Cu dansa impreuna si ele vor muri!

O, rai al tineretii-mi, din care stau gonit! Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam, Eu nu gandesc c-o clipa am fost si fericit, Ci mor, mor de durerea ca-n brate nu te am.

O DATA TE VAZUSEM

O data te vazusem - S-am stat inmarmurit Si crud-a fost durerea Cu care te-am iubit.

Te vad de-a doua oara Si glasul tau l-ascult - Si stiu numai atata Ca am trait prea mult.

Al anilor iubirei - Inveninat necaz - E numai o parere Pe langa cel de azi.

SA TIN INCA O DATA…

Sa tin inca o data Manuta ta la piept Si-n ochii tai sa caut Intrebator si drept.

O strans-imbratisare - Vis dureros de foc - S-apoi sa plec in lume Copil far? de noroc.

Sa nu se mai aleaga De viata mea nimic, Sa mor uitat de oameni - E soarta ce-mi prezic.

VENIN SI FARMEC…

Venin si farmec port in suflet, Cu al tau zambet trist ma pierzi, Caci fermecat sunt de zambirea-ti Si-nveninat de ochii verzi. Si nu-ntelegeti ca-n al meu suflet Dureri de moarte tu ai pus - Cat de frumoasa esti pot spune, Cat te iubesc nu e de spus!

CU PENETUL CA SIDEFUL

Cu penetul ca sideful Straluceste-o porumbita, Cu capsorul sub aripa Adormita sub o vita.

Si tacere e afara. Lumineaza aer, stele. Muta-i noaptea - numai raul Se framanta-n pietricele.

O STRADA PREA INGUSTA

O strada prea ingusta Parea ca se facea - Si case lungi si negre Pe doua parti era.

Pe dansa nu luceste Un singur felinar - Eu trec incet si fluier In suflet cu amar.

Deodata simt in urma-mi Venind, tiptil-tiptil, Pas sfiicios de fata, Usor ca de copil.

Si simt cum ca de bratu-mi Un brat usor s-anina - Si simt ca mana-mi strange O mana dulce, fina.

Rasuna miazanoaptea Din turla neagra, veche - Suntem atat de singuri Si suntem o pareche.

Caci tu esti, tu iubita! Si am dorit, ah, cat! Sa fim odata singuri Si iata-ne-n sfarsit!

Nici stii, copila dulce, Cate pe suflet am! De cand te intalnira Ochii mei, te iubeam;

Mi-erai atat de draga - Mi-era atat de dor - Incat credeam adesea Ca trebuie sa mor!

O, in sfarsit!… Copila, Si ai venit - chiar tu! Am asteptat norocul - Norocu-acesta nu.

Cum dete preste mine? Cum de-ai gandit sa vii, Sa simt suflarea-ti calda D-urechea-mi c-apropii?

TERTINE

Tinzandu-ti mana o priveai cuminte, Miscai zambind a tale rosii buze, Soptind incet, ca-n vis, la dulci cuvinte.

Urechea mea pandea sa le auza - Abia-ntelese pline de-nteles - Cum ascultau poetii vechi de muza.

Si-n ochii tai citeam atat eres, Atata dulce-a patimei durere, Ca-n al meu suflet toat-o am cules.

A vorbei tale lamura de miere, Al gandurilor visatorul chaos, Al tau suras precum s-a ta tacere

Si chipul tau in voluptos repaos Patruns-au toate limpede-n cantare-mi, Cand al tau suflet mie l-ai adaos.

Stapana esti pe gandu-mi si suflare-mi Si-acesta cant, ce gata-acum vedemu-l, Tu poti sa-l tii si numai tu sa-l sfaremi.

De-ngadui tu ca eu sa-nchin poemul, Precum viata mea ti-am inchinat-o, Dispretui hula orisicarui ?mul:

Primeste-l dar c-un zambet - adorato!

TU MA PRIVESTI CU MARII OCHI…

Tu ma privesti cu marii ochi, cuminte; Te vad miscand incet a tale buze, Soptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte.

Urechea mea pandeste sa le-auza - Abia-ntelese, pline de-nteles - Cum ascultau poetii vechi de muza.

In ochii tai citeam atat eres, Atata dulce-a patimei durere, Ca-n suflet toata, toat-o am cules.

Vorbirea ta mi-i lamura de miere, In ochii tai de visuri e un chaos, Si-atat amor c-auzi pan? si-n tacere.

Frumosul chip in voluptos repaos Patruns-au trist si dulce in cantare-mi, Fiinta ta gandirii-mi am adaos.

Caci numai tu traiesti in cugetare-mi, A ta-i viata mea, al tau poemul, Cum le inspiri tu poti sa le si sfaremi.

Nu crede tu ca eu sunt cuiva ?mul Cand cantul meu se-mbraca fel de fel: Ici in tertine suspinand, vedemu-l,

Dincolo el ofteaza in gazel, Acelasi e, desi mereu se schimba, De tine-i plin, de tine-mi zice el…

Alege forme dulci din orice limba: Acuma-l vezi imbland carare dreapta, Acum pe-a lui Firdusi cale stramba.

Dar orisicand el alta nu asteapta Decat ca tie, suflete, sa-ti placa, Tu sa-l aprobi cu gura inteleapta.

In mii costume astfel se imbraca, Si ca s-atraga dulcea ta zambire Minuni, de vrei, sarmanul o sa faca…

S-acuma-l vezi, cu-a lor ademenire L-au dus pe-alaturi dulcile tertine, Uitand ce-a vrut sa-ti spuie-n aste sire.

Au vrut sa-ti spuie ca e plin de tine, Ca de-al tau farmec ritmul sau foieste, C-a sale ganduri de zambiri sunt pline

S-astfel pe mine el ma stapaneste… Aduna-n versuri ale mele zile Si-n strofe le-a legat gradinareste,

In poala ta zvarlind aceste file.

ICOANA SI PRIVAZ

De vrei ca toata lumea nebuna sa o faci, In catifea, copila, in negru sa te-mbraci - Ca marmura de alba cu fata ta rasari, In boltile sub frunte lumina ochii mari Si parul blond in caier si umeri de zapada - In negru, gura-dulce, frumos o sa-ti mai sada! De vrei sa-mi placi tu mie, auzi? si numai mie, Atuncea tu imbraca matasa viorie. Ea-nvineteste dulce, o umbr-abia usor, Un san curat ca ceara, obrazul zambitor Si-ti da un cer t?mid, suferitor, plapand, Nemarginit de gingas, nemarginit de bland. Cand imbli, a ta haina de tine se lipeste, Ci gingas-mladioasa tu razi copilareste. De sezi cu capul mandru pe spate lin lasat, Tu pari sau fericita sau parc-ai triumfat… Ciudat… Stau melancolic, greoi ca si un trunchi, Cand vesela ti-ai pune chiar talpa pe genunchi. Caci ma cunosc prea bine si nu-mi vine sa cred Ca ma iubesti pe mine tu, tu! ce eu te vad Atata de frumoasa, atat de rapitoare, Atat - cum nu mai este o alta pe sub soare; Iti bati tu joc de mine, cu ochii ma provoci Si vrei cu al meu suflet tu numai sa te joci… S-apoi… Merit eu oare mai mult de la un inger Decat de-a lui privire eu sufletu-mi sa-mi sanger? O, bate-ti joc, copila, ucide-ma de vrei, Zambirea gurei tale, un vis din ochii tai Mai mult e pentru lume decat un trai desert… Si incheierea vietii-mi: pe tine sa te iert. Ce sunt? Un suflet moale unit c-o minte slaba, De care nime-n lume, ah, nimeni nu intreaba. Si am visat odata sa fiu poet… Un vis Desert si fara noima ce merit-un suras De cruda ironie… Si ce-am mai vrut sa fiu? Voit-am a mea limba sa fie ca un rau D-eterna mangaiere… si bland sa fie cantu-i. Acum… acuma visul vad bine ca mi-l mantui. Caci toata poezia si tot ce stiu, ce pot, Nu poate sa descrie nici zambetu-ti in tot. Te-am ingropat in suflet si totusi slabii crieri Nu pot sa te ajunga in versuri si descrieri. Frumseta ta divina, nemaigandita, sfanta Ar fi cerut o arfa puternica, ce-ncanta; Cu flori stereotipe, cu raze, diamante, Nu pot sa scriu frumseta cea vrednica de Dante. O, bate-ti joc de mine, pigmeu desert, nedemn, Ce am crezut o clipa de tine ca sunt demn. O, marmura curata, o, inger, o, femeie, Eu sa te-ating pe tine cu-a patimei scanteie, Eu, eu sa fiu in stare o clipa sa-mi inchipui C-al meu e trupul dulce? C-a mele: fata-i, chipu-i…? Nebun ce sunt… Nu razi tu? O, razi de mine… Razi. Plangand cu-amaraciune, eu ochii sa-mi inchiz, Sa nu mai vad nainte-mi acea frumoasa zeie, Cu capul ei de marmur pe umeri de femeie… Astfel imi trece viata, astfel etern ma chinui Si niciodata, Ana, nu m-a lasat la sanu-i, Caci ea nu vrea iubire… vrea numai adorare… Tampit sa-mi plec eu fruntea ca sclavul la picioare Si ea sa-mi spuie rece: "Monsieur, ce ai mai scris?" La glasu-i chiar ironic, sa fiu in paradis, Sa fiu prea, prea ferice, de-a vrea sa cate numa Pe acest mizerabil, ce o priveste-acuma. Da, da! sa fiu ferice de-un zambet, de-un cuvant, Caci zambetul mai mult e ca viata-mi pe pamant. Sa simti cum ca natura isi bate joc de noi: Ici-colo cate-un geniu - si preste tot gunoi. Si eu simt acest farmec si-n sufletu-mi admir Cum admira cu ochii cei mari odat? Shakespeare. Si eu, eu sunt copilul nefericitei secte Cuprins de-adanca sete a formelor perfecte; Dar unde este dansul cu geniu-i de foc Si eu, fire hibrida - copil far? de noroc! Far? de noroc? De ce dar? Au nu sunt fericit Ca-n calea mea o umbra frumoasa s-au ivit? Nu mi-e destul-avere un zambet trecator, O vorba aruncata ironic - de amor? Comoara nu-i destula privirea, un cuvant, Ce viata-mi insoti-va de-acum pan-in mormant? Sunt vrednic eu a cere - sunt demn sa am mai mult? A lumei hula oare in juru-mi n-o ascult? Putut-am eu cu lira strabate sau trezi Nu secolul, ca altii - un ceas macar, o zi? Cuvinte prea frumoase le-am randuit sirag Si-am spus si eu la lume ce-mi este scump sau drag… Aceasta e menirea unui poet in lume? Pe valurile vremii, ca boabele de spume Sa-nsire-ale lui vorbe, sa spuie verzi s-uscate Cum luna se iveste, cum vantu-n codru bate. Dar oricate ar scrie si oricate ar spune… Campii, padure, lanuri fac asta de minune, O fac cu mult mai bine de cum o spui in vers. Natura-alaturata cu-acel desemn prea sters Din lirica moderna - e mult, mult mai presus. O, trista meserie, sa n-ai nimic de spus Decat povesti pe care Homer si alti autori Le spusera mai bine de zeci de mii de ori. Da, soarele batranu-i, batran pamantu-acuma: Pe gandurile noastre, pe suflet s-a prins bruma Si tineri numa-n sanuri vedem frumsetea vie, Dar gandul nostru-n ceata n-o pune pe hartie… Suntem ca flori pripite, citim in colbul scolii Pe carti cu file unse, ce roase sunt de molii. Astfel cu mestesuguri din minte-ne - un pir - Am vrea sa iasa rodii sau flori de trandafir. In capetele noastre de semne-s multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a noastra lume, Aceeasi lume stramba, urata, intr-un chip Cu fraze-mpestritata, suflata din nisip. Nu-i acea alta lume, a geniului rod, Careia lumea noastra e numai un izvod… Frumoasa, ea cuprinde pamant, oc?an, cer In ochi la Calidasa, pe buza lui Omer? O, salahori ai penei, cu rime si descrieri Noi abuzam sarmanii de mana-ne de crieri… Caci plumbu-n veci nu-i aur… si-n noi se simte izul Acelei meserie ce-o-nlocuim cu scrisul… In loc sa manui plugul, sau teasla si ciocanul, Cu aurul fals al vorbii spoiesc zadarnic banul Cel rau al mintii mele… si vremea este vama Unde a mea viata si-a arata arama.

"Sa reproduci frumosul in forme" ne inveti: De-aceea poezia-mi ma imple de dispret… Dator e-omul sa fie a veacului copil, Altfel ca la nevolnici el merit-un azil Intr-un spital… Acolo carpeasca cu minuni Paretii de chilie si spuna la minciuni… Da! ticalos e omul nascut in alte vremi… Sincer, iti vine soartea s-o sudui, s-o blestemi: Blastamurile insasi poet te-arata iarasi, Al veacului de mijloc blestemul e tovaras. Intre-un poet nemernic, ce vorbele innoada Ca in cadenta rara sa sune trist din coada Si-ntre-ofiterul tantos cu spada subsuoara Alegere nu este, alegerea-i usoara. Pocnind in a lui haine, el place la neveste, Fecioara-nfiorata isi zice: acesta este… Acesta da… Simtire tu ai si este dreapta. Nebuni suntem cu totii, natura-i inteleapta - Un corp frumos si neted te face sa iubesti, In bratul lui puternic tu simti ca-ntineresti. Doar nu esti tu nebuna S-alegi in locu-i, fata, pe un impusca-n luna, Pe-un om care sta noaptea s-a mintii adancime In strofe o disface si o asaza-n rime… Soldatul spune glume usoare - tu petreci… Pe cand poetul gingas, cu mersul de culbeci, E t?mid, abia ochii la tine si-i ridica. El vorbe cumpaneste, nu stie ce sa-ti zica, Privindu-te cu jale, ofteaza - un nauc… Si zile-ntregi stau astfel in jilt, s-apoi ma duc Si ani intregi putea-voi tot astfel ca sa sez Si-n inima copilei de fel nu-naintez. Copil, copilul nu e? voieste sa petreaca. Ce caut eu cu ochii-mi, cu-a lor privire seaca? Ce-i zic dumnezeire, si inger, stea si zeie, Cand ea este femeie, si vrea a fi femeie? Si totusi… Ah, odata, mi-a spus cu vorbe dulci: - As vrea pe brat, aicea, tu capul tau sa-l culci, Sa mangai a ta frunte, nefericit copil! Acest cuvant, divino, mai zi-l o data, zi-l. Vezi tu, inchipuirea in veci imi e tovaras. Un vis, ca o poveste, in veci revine iaras: S-ajung o zi in care, in stramta mea chilie, Tu sa domnesti ca fiica, stapana si sotie Si-n ore de durere, cand gandul mi-a fi vested Sa simt cum dulcea-ti mana se lasa pe-al meu crestet, S-atunci ridicand capul, dand ochii-mi peste spate, Sa vad, ah, pamanteasca-mi, duioasa-mi zeitate… Fugi, fugi! Ce te asteapta cu mine intr-un veac, In care poezie si visuri sunt un fleac: Nu te indemn eu insusi ca sa-mi urmezi in cale, Sa fiu nemernic martor nefericirii tale. Decat sa scriu la versuri, mai bine-as bate toba: Cu rime si cu strofe nu se-ncalzeste soba. Chiar inima-mi de-as da-o sa bei dintr-insa sange: Nevoia este gheata ce-amoru-n graba-l stinge. …………………………………… Visand astfel ia sama cu mine ca petreci, Copil cu gura calda, cu picioruse reci. Te-apropii, ma-ntrebi dulce: cum nu te curtenesc? O vorba-ai vrea in fine s-auzi cum o rostesc… De-un ceas tu casti in fata-mi - acuma-nsa doresti, Drept pret, sa-ti spun amoru-mi in versuri frantuzesti. Idee! Si de bratu-mi atarni dulcele-ti brat. Intorc spre tine capul, privesc fara de sat, Cu gura pe-al tau umar incet si trist soptesc: - Esti prea frumoasa, Doamna, si prea mult te iubesc!

CU GANDIRI SI CU IMAGINI

Cu gandiri si cu imagini Innegrit-am multe pagini: S-ale cartii, s-ale vietii, Chiar din zorii tineretii.

Nu urmati gandirei mele: Caci noianu-i de gresele, Urmarind prin intuneric Visul vietii-mi cel chimeric.

Neavand invat si norma, Fantazia fara forma Ratacit-a, vai! cu mersul: Negru-i gandul, schiop e viersul.

Si idei, ce altfel imple, Ard in frunte, bat sub tample: Eu le-am dat imbracaminte Prea bogata, fara minte.

Ele samana, hibride, Egiptenei piramide: Un mormant de piatra-n munte Cu icoanele carunte,

Si de sfinxuri lungi alee, Monoliti si propilee, Fac sa crezi ca dupa poarta Zace-o-ntreaga tara moarta.

Intri-nuntru, sui pe treapta, Nici nu stii ce te asteapta. Cand acolo! Sub o facla Doarme-un singur rege-n racla.

VIS

Ce vis ciudat avui, dar visuri Sunt ale somnului fapturi: A noptii minte le scorneste, Le spun a noptii negre guri.

Pluteam pe-un rau. Sclipiri bolnave Fantastic trec din val in val, In urma-mi noaptea de dumbrave, Nainte-mi domul cel regal.

Caci pe o insula in farmec Se nalta negre, sfinte bolti, Si luna murii lungi albeste, Cu umbra imple orice colt.

Ma urc pe scari, intru-nlauntru, Tacere-adanca l-al meu pas. Prin intuneric vad inalte Chipuri de sfinti p-iconostas.

Sub bolta mare doar straluce Un singur sambure de foc; In dreptul lui s-arat-o cruce Si-ntunecime-n orice loc.

Acum de sus din chor apasa Un cantec trist pe murii reci Ca o cersire tanguioasa Pentru repaosul de veci.

Prin tristul zgomot se arata, Incet, sub val, un chip ca-n somn, Cu o faclie-n mana-i slaba - In alba mantie de domn.

Si ochii mei in cap ingheata Si spaima-mi saca glasul meu. Eu ii rup valul de pe fata… Tresar - incremenesc - sunt eu.

………………………

De-atunci, ca-n somn eu imblu ziua Si uit ce spun adeseori; Soptesc cuvinte nentelese Si parc-astept ceva - sa mor?

EU NU CRED NICI IN IEHOVA

Eu nu cred nici in Iehova, Nici in Buddha-Sakya-Muni, Nici in viata, nici in moarte, Nici in stingere ca unii.

Visuri sunt si unul s-altul, Si totuna mi-este mie De-oi trai in veci pe lume, De-oi muri in vecinicie.

Toate-aceste taine sfinte - Pentru om franturi de limba - In zadar gandesti, caci gandul, Zau, nimic in lume schimba.

Si fiindca in nimica Eu nu cred - o, dati-mi pace! Fac astfel cum mie-mi pare Si faceti precum va place.

Nu ma-ncantati nici cu clasici, Nici cu stil curat si antic - Toate-mi sunt de o potriva, Eu raman ce-am fost: romantic.

FELICITARE LUI SAMSON BODNARESCU

N-am stiut cum ca in ziua Douazeci si sapte iuni, Isi serbeaza-aniversarea Toti voinicii si Samsunii.

In biserica asemeni Cat imblai pe la icoane N-am vazut pe sfantul Samson, Pre iubitule Samsoane.

Si afland de-asa minune Eu scrisei aceste sire, Dorind multa sanatate, Viata lunga si sporire.

Si spre semn caracudistic Iti trimit aceasta carta, Iar tu spune printr-un distic* Cum ca cei absenti se iarta.

* Soll heissem "Dystichon" (n.a.)

UN LUCEAFAR…

Un luceafar, un luceafar inzestrat cu mii de raze In viata-mi de-ntuneric a facut ca sa se vaza. Eu privind acea lumina ca din visuri ma destept Si cu bratele-amandoua catra dansa ma indrept. Ca o zana din poveste ea e nalta si usoara, E subtire si gingasa si din ochi revarsa para, Iar la fata e balaie, parul galben cade-n cret, Trandafiri pe fata are si cu zambetul istet.

POET

Sa tot torni la rime rele Cu dactile in galopuri, Cu gandiri nemistuite Sa negresti mai multe topuri;

Si cand vezi vre o femeie Sa te-nchini pan? la pamant Si de-a sta ca sa-ti vorbeasca Sa inghiti orice cuvant;

Nespalat, neras sa umbli, Si rufos si desuchiet - Toate-acestea impreuna Te arat-a fi poet.

DE CE IN AL MEU SUFLET

De ce in al meu suflet De ani eu moartea port, De ce mi-e vorba saca, De ce mi-e ochiul mort?

De ce pustiu mi-e capul, Viata intr-un fel? Si tu… tu esti aceea Ce ma intrebi astfel?

CU-AMANDOUA MANILE…

Cu-amandoua manile Inima o tii Si ii simti bataile Repezi, dulci si vii.

Ochii-n trup se sperie Si revarsa foc. Ai visat vreodata tu Astfel de noroc?

Un noroc asemenea Bland si dureros! Tu iubesti, copila mea, Fara chiar sa stii.

SI DACA DE CU ZIUA…

Si daca de cu ziua se-ntampla sa te vaz Desigur ca la noapte un tei o sa visez, Iar daca peste ziua eu intalnesc un tei In somnu-mi toata noaptea te uiti in ochii mei.

E CEASUL CEL DE TAINA

E ceasul cel de taina, in care-inelul sortii Uneste-al vietii capat cu inceputul mortii: Sub piedica aceasta batranii mor in pace Si se concep copiii acei ce se vor face; Cei insurati desigur aceia ca vor naste; Pe cel far? de sotie iubirea il va paste.

LUMEA IMI PAREA O CIFRA…

Lumea imi parea o cifra, oamenii imi pareau morti, Masti ce rad dupa comanda, cari ies de dupa porti Si dispar - papusi maiestre ce ca sunt nici ca nu stiu Si-ntr-o lume de cadavre cautam cu suflet viu; Ma zbateam dorind viata, cu ce sete eu catam Precum cel ce se ineaca se acata de-orice ram. Dibuit-am in stiinte, in maxime,-n poezie, Dara toate imi parura sura, stearpa teorie. N-aveam scop in asta lume, nici aveam ce sa traiesc Pana cand… blestam momentul!… pan?ce-a fost sa te-ntalnesc. Oare sunt eu tot acelasi? Singur nu mai ma-nteleg: De clipirea genei tale putui viata sa mi-o leg. Eram mandru - injosirea, ba sclavia ma inveti: Ma dispretuiesc pe mine… Ce mai are astazi pret? Imi parea ca imparatii sunt pe lume un nimic Caci ei nu tineau in mana degetul tau dulce, mic, Incepusem s-am in lume ceva ce platea mai mult Decat lumea, decat totul ce putusem sa ascult; Ma miram, cum de pierdusem ochii pentru tot ce fu? Toate existau sub soare, pentru ca existi si tu.

O, CHILIA MEA SARMANA…